Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 734/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 734
Ședința publică de la 15 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.857 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă asistată de avocat și intimata pârâtă PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimata pârâtă PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI a depus întâmpinare, avocat pentru recurenta reclamantă nu solicită amânarea cauzei pentru observare, după care;
Instanța pune în discuție excepția privind neândeplinirea procedurii plângerii prealabile de către reclamanta împotriva deciziei de încetare a raporturilor de muncă.
Avocat precizează că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă la decizia de încetare a activității însă, solicită respingerea excepției.
Pe fond, arată că prima instanță a apreciat unilateral probele administrate în cauză și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.
Solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul O l t, pentru a se pronunța asupra excepțiilor invocate iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea contestației cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI solicită admiterea excepției și respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.857 din 14 decembrie 2007, Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins contestația formulată de reclamanta împotriva Dispoziției nr.976 din 4 octombrie 2007, emisă de Primăria.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 41 alin.(2) din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale "Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3. "
S- constatat că, așa cum rezultă din carnetul de muncă aflat în copie la dosar, reclamanta s-a născut la data de 14 octombrie 1948, iar, potrivit anexei 3 la Legea nr.19/2000, a îndeplinit vârsta standard de pensionare la limită de vârstă de 57 de ani și 11 luni la 18 septembrie 2006- raportat la data nașterii - 18 octombrie 2006, dată la care nu a solicitat înscrierea la pensie.
S-a mai reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.97alin. (1) lit. d) din Legea nr.199/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit cărora raportul de serviciu al funcționarului public încetează de drept"la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionaresau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială ori invaliditate a funcționarului public, potrivit legii".
În raport de această dispoziție legală,prin acordul tacit al părților, contestatoarea a mai desfășurat activitate încă un an de zile, peste vârsta legală de pensionare, până la data de 5 octombrie 2007.
Primarul Comunei, în calitatea sa de angajator al personalului de specialitate, era astfel îndreptățit ca, în temeiul art. 97, lit. a) din Legea nr.188/1999, republicată, să emită Dispoziție de încetare a raportului de serviciu ale funcționarului public.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, și nici asupra motivelor de nulitate a deciziei contestate.
A arătat recurenta reclamantă că prin acțiune s-a solicitat anularea deciziei nr.976/4.10.2007, motivat de faptul că au fost emise două decizii cu același număr și aproximativ același conținut, diferența constând în conținutul art.1, în niciuna dintre acestea nefiind menționate instanța și termenul în care poate fi contestată.
A susținut recurenta că deși în preambulul hotărârii și în concluziile apărătorului, au fost menționate aceste motive de nulitate a deciziei contestate, instanța de fond nu face referire la acestea în dispozitivul sentinței.
Pe fond, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu și a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul O l t, pentru a se pronunța asupra excepțiilor invocate, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Curtea apreciază că se impune analiza cu prioritate a excepției privind neîndeplinirea plângerii prealabile întrucât plângerea prealabilă reglementată de art.7 din Legea 544/2004 reprezintă o excepție absolută asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit art.137.
Fiind o excepție procesuală absolută, aceasta poate fi invocată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță, atât în fața primei instanțe cât și în recurs, astfel că, examinarea privind excepția lipsei procedurii prealabile, va trebui făcută cu prioritate, înaintea celorlalte excepții ce au fost invocate.
După cum se constată, reclamanta recurentă a formulat contestație împotriva deciziei nr.976/04.10.2007 emisă de Primarul comunei prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale acesteia conform art.97 lit. a și art.98 lit. d din Legea 188/1999 republicată.
Potrivit art.106 alin.1 din Legea 188/1999, "în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice și nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ nr.554/2004".
Din conținutul acestor prevederi legale rezultă faptul că în cazul încetări raporturilor de serviciu, anularea actului administrativ de încetare a acestor raporturi, cum este și cererea formulată de recurentă, trebuie să respecte condițiile și termenele prevăzute de Legea 554/2004.
Referirea la condițiile și termenele prevăzute de Legea 554/2004, implică inclusiv îndeplinirea cerinței privind formularea plângerii prealabile, impuse de dispozițiile art.7 alin.1 din Legea 554/2004.
Din actele și probele existente la dosarul cauzei rezultă faptul că reclamanta recurentă nu a formulat plângerea prealabilă la organul emitent al dispoziției contestate, fapt de altfel recunoscut de apărătorul acesteia.
Întrucât procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu al dreptului la acțiune iar recurenta nu a îndeplinit-o, Curtea apreciază excepția invocată ca fiind întemeiată astfel că, pe cale de consecință, contestația formulată de reclamantă în mod corect a fost respinsă de prima instanță, însă, avându-se în vedere motivarea anterioară din prezenta decizie.
În lipsa procedurii prealabile nu se poate trece la judecarea fondului întrucât excepția lipsei acestei proceduri primează și acțiunea va fi respinsă înaintea de intrarea în fond.
Pronunțarea instanței de recurs asupra excepției privind lipsa procedurii prealabile face de prisos analiza motivelor de recurs invocată de recurenta reclamantă.
Avându-se în vedere considerentele expuse cât și dispozițiile art.312, 316 Curtea urmează să respingă recursul formulat de recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.857 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
Tehnored SI 2 ex./15.05.2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Iuliana Rîciu, Costinel Moțîrlichie