Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 749/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 749
Ședința publică de la 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în F,-, -. 1,. 14, jud. V împotriva sentinței nr. 435/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind recurentul reclamant și reprezentanții intimatelor INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a precizat că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului V pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligați să îi recunoască dreptul la primele de concediu pentru perioada 2001-2003, cu plata corespunzătoare a drepturilor bănești reprezentând aceste prime actualizate și a dobânzilor legale.
În motivarea cererii a arătat că este angajat al din anul 1978, că, în perioada 1.01.2001-24.08.2002 a avut calitatea de funcționar public cu statut militar iar, începând cu această dată, de funcționar public cu statut special.
A mai arătat că, deși avea dreptul la prima de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2003, conform prevederilor art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, aceasta nu i s-a acordat, ca urmare a suspendărilor succesive prin acte normative.
Pentru a nu fi discriminat în raport cu alți funcționari publici a solicitat, în baza prevederilor nr.OUG146/2007, recunoașterea dreptului și obligarea la plata primelor restante.
Legal citat, pârâtul Vaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dreptul polițiștilor la prima de concediu s-a născut la data de 1.-1.2004, odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, cu modificările și completările ulterioare.
A chemat în garanție și pentru a suporta pretențiile reclamantului, în situația în care acestea vor fi admise.
Analizând cererea reclamantului, în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost cadru militar până la data de 24.08.2002, noțiunea de funcționar public cu statut militar, utilizata de reclamant, nefiind utilizată în cuprinsul Legii nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar, de la 24.08.2002 și în continuare, funcționar public cu statut special.
Până la adoptarea Legii nr.360/2002, statutul polițistului a fost reglementat de Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, la art.109 din acest act normativ fiind stipulat faptul că dispozițiile legii sunt aplicabile și cadrelor militare din Ministerul d e Interne.
Tribunalul reține că în cuprinsul art.9 din Legea nr.80/1995, precum și din Legea nr.138/1999 privind salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nu este prevăzut dreptul la prima de concediu de odihnă, printre drepturile polițiștilor, aceste prevederi legale fiind aplicabile până la data de 1.01.2004.
Nici Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, care a reglementat dreptul polițistului la o serie de sporuri și premii nu a prevăzut dreptul acestuia la prima de concediu.
Mai mult decât atât, art.78 alin.2 din lege a prevăzut că, până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.138/1999.
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată separat de a altor categorii, prin nr.OG38/2003, acesta fiind momentul în care, prin art.37 alin.2, s-a reglementat pentru prima oară dreptul lor la prima de concediu.
Cum, potrivit prevederilor art.60 din nr.OG38/2003, dispozițiile ordonanței au intrat în vigoare de la data de 1.01.2004, rezultă că de la această dată s-a născut dreptul reclamanților la prima de concediu.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin Decizia XII din 5.02.2007, prin care s-a decis că, în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
În considerarea acestei situații, tribunalul constatat că reclamantul nu are dreptul la prima de concediu pentru perioada 2001-2003.
S-a respins în consecință ca fiind neîntemeiate atât cererea reclamantului cât și cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, formulată de.
Împotriva sentinței nr. 435/2008 a Tribunalului Vrancea în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul a arătat că prima instanță a făcut o greșită interpretate și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o defectuoasă apreciere a materialului probator administrat în cauză.
În mod greșit a apreciat instanța că nu sunt aplicabile în speță prevederile OUG nr. 146/2007, excepția prescripției fiind în mod greșit admisă, invocând în cauză în acest sens Decizia nr. XVIII/12 decembrie 2005 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin soluția pronunțată a fost încălcată și Constituția României care consacră dreptul la muncă și la condeiul anual plătit, stabilind în același timp situațiile în care exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns în mod legal.
Suspendarea consecutivă a drepturilor solicitate nu echivalează cu anularea acestora, aceste drepturi existând și în prezent.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041.proc.civ. Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
În mod corect a apreciat instanța, față de situația de fapt reținută, că legile aplicabile în materie respectiv. 360/2002,. 80/1995,. 138/1999 nu conferă reclamantului dreptul solicitat, acesta cuvenindu-i-se începând cu data de 01.01.2004, conform nr.OG 38/2003.
Așa fiind, corect a apreciat prima instanță că reclamantul nu are dreptul la prima de concediu pentru perioada 2001 - 2003.
Față de cele expuse, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate de natură a fi luate în discuție din oficiu, în temeiul art. 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în F,-, -. 1,. 14, jud. V împotriva sentinței nr. 435/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 13 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./15.12.2008/ Fond -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
