Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 753/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 753
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de autoritățile pârâte MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sect. 1,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în F,- - 21, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V cu sediul în F,-, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sect. 5,-, împotriva sentinței numărul 237/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentanții autorităților recurente INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V și intimatul reclamant - -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 144/2009 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții în număr de 450 de polițiști în cadrul V, prin au chemat în judecată pârâții: Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție V și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30-40% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 01.09.2002 și până la data introducerii acțiunii, în raport de intervalul de timp lucrat efectiv;
- obligarea la plata dobânzilor legale calculate de la data când drepturilor erau datorate până la data plății efective și integrale a acestora;
- obligarea pârâților la anularea situației create prin discriminare, prin plata pe viitor a drepturilor menționate;
- obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea către Ministerul Administrației și Internelor a fondurilor bănești necesare despăgubirii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că au calitatea de polițiști în cadrul V:, în temeiul unor raporturi de muncă atipice, potrivit Legii 360/2002 privind Statutul polițistului și a OG 38/2002 și că angajați ai aceleiași instituții, ofițeri de poliție judiciară, detașați la Departamentul Național Anticorupție, având aceleași atribuții ca și ei și anume efectuate acte de cercetare penală conform art.9 din Legea 508/2004, activitate desfășurată sub supravegherea procurorilor, sunt salarizați diferit.
Stabilirea unui criteriu de diferențiere la salarizare le situează veniturile mult sub cele ale colegilor lor detașați la DNA este nefiresc, aceste practici adoptate de către legiuitor încălcând în mod flagrant egalitatea în drepturi așa cum este consacrată de Constituție în art.16 alin.1 și 2, principiu particularizat de disp. art.2 din OG 137/2000.
Potrivit art.2 și 3 din OUG 38/2003, polițiștii au dreptul la un salariu de bază lunar, compus din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit. pentru funcția îndeplinită de polițiști sunt diferențiate prin coeficienți de ierarhizare, în raport cu atribuțiile ce revin fiecărei funcții, complexitatea și gradul de răspundere, solicitările de efort.
Au mai arătat că discriminarea este evidentă prin prisma Legii 508/2004, a dispozițiilor HG 1860/2006 și este recunoscută prin Hotărârile nr.219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat, care întrunește elementele constitutive ale art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nr.185/2005 care a constatat existența unei discriminări directe a unor magistrați față de alții, angajați în soluționarea cauzelor anticorupție prin decizia nr.VI a Secțiilor Unite a Curții de Casație și Justiție din 15 ianuarie 2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de magistrații discriminați în mod similar prin adoptarea OUG 27/29.03.2006.
Ținând seama de Hotărârea nr.21/2007 a Colegiului Director a CNCD și de cuprinsul acesteia în sensul că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat, în temeiul art.21 alin.1 din OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările aduse prin Legea 48/2002, OG 77/2003 și legea 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtele Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului V și Ministerul Finanțelor Publice au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și ai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prescripția dreptului la acțiune, inadmisibilitatea acțiunii și lipsa procedurii prealabile prev. de art. 7 din. 554/2005.
Inspectoratul de Poliție al Județului V prin întâmpinare a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Administrației și Internelor și a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca aceștia să asigure sumele de bani necesare acoperirii pretențiilor reclamanților.
Tribunalul Vrancea prin decizia civilă nr. 237/19.05.2009 a respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, a prescripției dreptului la acțiune și a lipsei procedurii prealabile invocate de Inspectoratul de Poliție al Județului V și a lipsei calității procesuale invocate de către pârâta Ministerul Finanțelor Publice.
A admis în parte acțiunea și cererea de chemare în garanție și a obligat pe pârâtele Ministerul Administrației li Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului V să plătească reclamanților din tabelul nominal aflat la filele 63-67 drepturile bănești reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.09.2002 - 31.03.2006.
Sumele vor fi acordate fiecărui reclamant în raport de perioada lucrată și vor fi actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre a fost obligată instituția Ministerului Finanțelor Publice să pună la dispoziția Ministerului Administrației și Internelor sumele necesare plății acestor drepturi bănești și a respins capătul de cerere privind plata acestor drepturi pentru viitor ca neîntemeiat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive s-a reținut că Inspectoratul General al Poliției Române are calitate procesuală pasivă deoarece are în subordine inspectoratele județene de poliție, fiind cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unității teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator de credite, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii s-a reținut că nu este o excepție stricto senso iar procedura prealabilă nu este necesară având în vedere obiectul acțiunii - acordarea unor drepturi bănești ca urmare a încălcării principiului discriminării întemeiată pe art. 27 din OG137/2000 conform căruia posibila victimă poate introduce acțiune direct în instanță.
De asemenea dreptul la acțiune nu a fost prescris în condițiile în care reclamanților nu le-a fost recunoscut dreptul la sporul salarial solicitat pentru a-și putea exercita dreptul la acțiune în realizare.
În ceea ce privește excepția invocată de Ministerul Finanțelor, instanța a reținut că are calitate procesuală pasivă, deoarece are rol de a aloca fondurile necesare efectuării plăților ca gestionar al bugetului de stat.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate că reclamanții îndeplinesc funcția de ofițeri de poliție în cadrul V, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare prin Ordinul al Ministrului Administrației și Internelor, funcție în baza căreia nu au beneficiat de sporurile prevăzute de lege pentru soluționarea infracțiunilor de corupție, ceea ce înseamnă că aceștia nu au fost detașați de Departamentul Național Anticorupție și deci nu au încasat sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară conform art.28 din OUG nr.43/2002.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul IPJ V care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcției pe care o au, o muncă egală, înseamnă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul DNA, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie și anume art.23 din declarația Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000, modificată și completată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Împotriva hotărârii mai sus menționate, în termen legal au declarat recurs instituțiile pârâte Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului V, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V chemat în garanție, invocând netemeinicia și nelegalitatea acesteia (art. 304 pct. 1 și 9.proc.civ.).
În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Finanțelor Publice arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile invocate privind prescripția dreptului la acțiune și a admisibilității acțiunii, în condițiile în care, data săvârșirii faptei de discriminare este data la care a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, și de la care se calculează termenul de 3 ani, perioadă în care reclamanții puteau introduce acțiunea în realizarea dreptului, vătămați prin discriminare și prev. nr.OG 137/2000 care nu mai permit formularea unei astfel de acțiuni prin care să se solicite instanței să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege.
Pe fondul cauzei recurenta susține că situația reclamanților în speță nu vizează un act normativ material, o faptă de discriminare, cu faptul că, o anumită prevedere legală (art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002) creează o stare de discriminare.
Nu poate fi considerat discriminatoriu atât timp cât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege și de neacordarea unui drept printr-o lege, situație ce nu se circumscrie definiției discriminării de la art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată.
În consecință, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Inspectoratul de Poliței al Județului Vas usținut în motivele de recurs că reclamanții nu pot beneficia de dispozițiile art. 28 din OUG 43/2002(pentru perioada cât acestea s-au aflat în vigoare), nefiind detașați la DNA, precum și pentru faptul că în cauza nu se identifică de către CNCD o situație discriminatorie bazată pe criterii prevăzute de art. 2 din, 137/2000 - privind combaterea discriminării.
Diferențierea salarială se bazează pe criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unor instituții, care nu fac parte din structura, astfel că nu sunt aplicabile prevederile O, 137/2000, care cuprinde criteriile de discriminare.
Întrucât nr.OG 43/2002 a prevăzut drepturi specifice pentru polițiștii care funcționau în cadrul DNA, cei care u fost detașați au încasat legal sumele cuvenite, astfel că polițiștii care funcționau în cadrul nu pot pretinde dreptul respectiv. Nici punctul de vedere exprimat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu conduce către o altă concluzie.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtele Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală a Finanțelor Publice au arătat în motivele de recurs că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea formulată de reclamanți și față de acestea în condițiile în care nu au existat și nu există vreun raport juridic de muncă.
Având în vedere dispozițiile art. 5(1), 7, 21 și 25(1) din. 500/2002 apreciază că în calitate de ordonator principal de credite, nu poate să asigure unui alt ordonator principal de credite fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
Pe fond a arătat că în raport de calitatea reclamanților, retribuirea se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG 38/2003 și nicidecum prin aplicarea prevederilor OUG nr. 43/2002 privind direcția Națională Anticorupție, cu modificările ulterioare așa cum greșit a reținut prima instanță.
Față de cele susținute Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul General al Poliției Române solicită admiterea recursurilor modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă șipe fondul cauzei ca neîntemeiată.
Referitor la motivele de recurs formulate de și în care s-a susținut că în mod eronat s-au respins excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și inadmisibilitatea acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive se rețin următoarele:
Dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul 167/1958 prevăd că dreptul la acțiune având ca obiect pretenții patrimoniale se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul general de 3 ani, dar în speță, reclamanților nu le-a fost recunoscut dreptul la sporul salarial solicitat pentru a-și exercita dreptul la acțiune în realizare, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi primit.
posibilității de a proba în speță existența sau nu a discriminării ar constitui o încălcare a dreptului reclamanților la accesul liber la justiție și la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 al Convenției europene a drepturilor omului, astfel că motivul referitor la faptul că acțiunea nu este admisibilă nu este întemeiat.
De asemeni nici motivul referitor la excepția invocată de și în sensul că nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză nu poate fi primit în primul rând pentru ca hotărârea să le fie opozabilă și în al doilea rând pentru că în calitate de ordonator secundar de credite, verifică și controlează unitățile subordonate din teritoriu, cum își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare iar ca gestionar al bugetului de stat are rolul de a aloca fondurile necesare efectuării plăților cum corect a reținut și instanța de fond.
Pe fondul cauzei, se constată că recursurile formulate de pârâți sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului de față se referă la acordarea sporului de 30% din salariul lunar, pe o perioadă determinată, reclamanților, în considerarea calității lor de ofițeri ai poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Judecătoriei Vrancea, desemnați în această calitate prin Ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative.
A fost invocată în susținerea cererilor de chemare în judecată, o situație discriminatorie, astfel cum aceasta este definită prin art.27 alin.4 din nr.OG137/2000, în raport de ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Tribunalul Vrancea a admis acțiunea.
În recurs sarcina Curții, este numai aceea de a examina dacă în cauză, diferențierea de tratament, s-a datorat unei stări de discriminare reală sau dacă ea se circumscrie măsurilor adecvate și suficiente pentru cei ce urmau să desfășoare activități specifice datorate modificării raporturilor de serviciu față de ceilalți polițiști, precum și complexității activităților desfășurate de instituția în care au fost detașați.
Curtea reamintește că legea protejează deopotrivă dreptul oricărei persoane fără restricții, dar și fără a crea anumite egalizări în mod artificial, la adăpostul unei pretinse discriminări.
Sub acest aspect, Curtea își însușește motivele invocate de pârâte ca argumente în adoptarea soluției de respingere a acțiunilor, subliniind că, indemnizația stabilită prin nr.OG27/2006, se cuvine doar polițiștilor, considerentele vizând complexitatea cauzelor și gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenții și ofițerii de poliție detașați la. între activitățile desfășurate de aceștia și cealaltă categorie, existând deosebiri majore.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoge și comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Jurisprudența CEDO este în sensul că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențierile între situații comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.(Fredin versus Suedia, Hoffman versus Austria)
Față de cele expuse, Curtea urmează să admită recursurile declarate de către pârâte și să modifice în tot sentința civilă atacată. În rejudecare, pentru aceleași considerente, Curtea va respinge acțiunea formulată de reclamanți
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de autoritățile pârâte MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sect. 1,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în F,- - 21, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V cu sediul în F,-, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sect. 5,-;
Modifică în tot sentința civilă numărul 237/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu - - |
Grefier, - - |
Red. /21.10.2009
Dact. 2 ex./ 27.10.2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Vasile Susanu
