Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 758/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 758

Ședința publică de la 07 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasilică Pintea

JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier șef secție comercială

&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții - pârâți

MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B, împotriva sentinței civile nr.53 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative consilier juridic iar pentru intimații reclamanți avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Consilier juridic pentru recurentul depune la dosar delegație și la solicitarea instanței precizează că pentru recurentul B nu se va prezenta nimeni deoarece toți salariații acestei instituții sunt părți în dosar.

Instanța constată că în tabelele anexă depuse de apărătorul intimaților se găsesc mai multe persoane care nu sunt părți în dosar.

Avocat solicită instanței a ignora acest aspect, precizând că din eroare au fost trecute și persoanele care nu au fost părți în dosar.

Instanța pune în discuție excepția invocată la termenul anterior privind lipsa de reprezentant din partea recurentului B, având în vedere că persoana care s-a prezentat la acel termen era parte în dosar, excepție invocată de reprezentantul intimaților și întemeiată pe dispozițiile art.161 Cod procedură civilă.

Consilier juridic lasă la aprecierea instanței cu privire la această excepție și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Avocat pentru intimați își menține punctul de vedere cu privire la excepția invocată și solicită admiterea acesteia. Nu mai are alte cereri.

Instanța, respinge excepția lipsei de reprezentant pentru B, întrucât dispozițiile art.161 alin.2 Cod procedură civilă își găsesc aplicare când sunt incidente dispozițiile art.41, 42 Cod procedură civilă, când apare lipsa capacității de exercițiu.

Nemaifiind alte cereri de formulat din partea părților prezente, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată. Arată că dispozițiile Legii nr.188/1999 nu sunt aplicabile intimaților în cauză, aceștia fiind funcționari publici cu statut special, salarizarea acestora fiind stabilită prin OG 38/2003. Apreciază că acordarea sporului de vechime ar duce la discriminare, întrucât funcționarii publici din prezenta cauză beneficiază de gradații care nu reprezintă altceva decât un spor salarial stabilit în funcție de vechime.

În concluzie, solicită admiterea recursului.

Avocat pentru intimați solicită respingerea recursurilor ca nefondate, Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici fiind aplicabilă și funcționarilor publici cu statut special. Apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală și nu se impune modificarea acesteia, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- din 06 martie 2007 reclamanții, -, AD., - -, -., -, -, -, -, -, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -. -G, -, -, -., G, -, -, A-, -., G, -, -, -., -. -, -, -, -, -, -, -, -., -, -, -, -, -,

,

-, B -,

B, BOAĂ -, BOAĂ -, -., -, -. -, G, -, -., -, -, -, -, -, -, -, -, IU-, A-A, -, -, A, -, G, -, B, B -, B, -, -, FL., -, -., -, -, -., -, A, ., -, -. A, G, -, -, -, -.-, -.-, -, -, -., -, -A, -, -., -, -. -, -, -, -, G, -, -, G, -, -, -., -, G-, -, -, -., -, -, G, -. G, -, C -, C -, C, -, G, G, -, -, -, -, -, -, -. A-, -, -, A-, A-, G, -, -, G, -. G-, -, -, -, -, -, G, -., -, -., -, -, -, -, -., -, N, -,

, -, -, -,

, -, G, -, A-, -, -., - A-, -, -. -, -. -, -, -. -L, -,

-. G,

, G, G, -, -., -., -, -. -, -, -, -., -, -,

, -., - -, -, A-, -, -, G, -, -, -, -, -, A-, -, -.,

-, -, -., -. G, G, -,

-, -, -., -, -,

, FL. A, A, -,

-, -. -, -. -, -, -,

G, -, -. A-, - -, -, A, -, -, G, -, -., G, G, -., -, -, ST., -., C,

--A, -A, -, -, -. -, -, -. -,

G, -, A, -, -., -, -., -, -, -, G, -, -, -, -., G,

, -., -., - -, -, -, -, -, -. A, -, -., -, -., G-, - -, G, -. G, -, -, -L, -, -, -. G, -, -, -, -, -, -, -., A-, -., -, -, G, -, -, -,

, -, -. -A, -., -.,

-. -, -, -, -, -. -, -. G, -, IU, G, -, -. -, GR.,

-, -, -, -, -, -, -. G, -, -.,

, --, -E, -., -. -,

, -, -, -, -., -, -, -.,

GE, -, L, -, -, -. -, EL, -, -., R, R, -, -, -. -, -,

, -,

, -, -, -. -,

A-, -EL,

, FL., -, -, -., -., -, -, -, -., -. -, -, -, -, -., -. -, -, -, -, -., -, Ș-, -, SP. -, --, G, -, -, -IU, -A, -IA, -, -, -, -, -, -, -, G, G, -, -,

, -., -., -, -., -., -., -IU, -, -, -., -, -,

-,

,

G, -. G,

, G, G, A, -A, -, -, -, -, -, L, -, -, -, -, G-,

, L, -. G, G, -, -. -,

, -., -, -, -., A,

-, -., -,

, -, -, -. TA,

-, -, -.,

, -, -., B,

, -, -, -,

, -, G, -, -., -, -. -, -,

-, -. G,

, -,

G, -, -, -, G, -, EL, -,

-, -, -, -,

, -, - -.,

, -.,

, -, -, -, -, IU, -, -, -, -, -I,

-, FL. -, -, -. G-, -A, -, -, -, -, -, -, -, N-, -. G,

, -, -, -, -, -., -,

, A, ST., -, -. -, A-, -, -, AL., IU,

-,

, -, -, -., -, -. -, GR., -, -,

, -. -, -., -. -,

-, -., -, -, G, -, -., FL., - -,

G-, -A, -, -, -,

, -., -, -, -, -. -, -., -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului B și Ministerul Economiei și Finanțelor au solicitat obligarea pârâților să li se achite sporul de vechime începând cu 01 martie 2004 și în viitor în sume actualizate, cu indicele de inflație până la data plății efective, să efectueze mențiunile corespunzătoare în dosarele de cadre ale fiecărui reclamant. Solicită obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate și pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că sporul de vechime este un drept al funcționarilor publici fiind acordat acestora prin dispozițiile art. 29 al. 1 din Legea 188/1999. Că au calitatea de polițiști, iar polițistul este funcționar public cu statut special căruia îi sunt aplicabile dispozițiile generale aplicabile funcționarilor publici conform art. 78 al. l din Legea 360/2002. Arată reclamanții că dispozițiile art. 28 al. 1 lit. a din Legea 360/2002 prevede dreptul polițistului la salariul lunar compus din salariul de bază, indemnizație și sporuri în cuantumuri stabilite prin lege. Prin OG38/2003 au fost stabilite drepturile salariale de care beneficiază polițistul fiind omis sporul de vechime neîntreruptă în muncă.

Se arată că de sporul de vechime trebuie să beneficieze orice angajat și de altfel personalul contractual beneficiază de acest spor.

Susțin reclamanții că pentru polițiști cadrul legal de acordare a sporurilor este cuprins în art. 14 din OUG92/2004 iar excluderea polițiștilor de la acordarea sporului de vechime ar constitui discriminare, ceea ce este interzis prin dispozițiile art. 5 alin. 3 din Legea 53/2003.

Prin întâmpinare ministerul Administrației și Internelor arată că nici unul din actele normative invocate de reclamanți nu consacră dreptul polițiștilor la sporul de vechime. Că în cauză nu există nici o discriminare în ceea ce- privește pe reclamanți, iar art. 78 al. 1 din OG360/2002 nu se aplică în materia salarizării deoarece cu privire la salarizare există dispoziții expres.

Prin sentința civilă 53/01.02.2008 Tribunalul Bacăua admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție B să achite reclamanților sporul de vechime începând cu 01 martie 2004 cât și pe viitor, reactualizat cu indicele de inflație până la data plății efective și să facă mențiunile corespunzătoare în dosarul de cadre al fiecărui reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: eclamanții sunt polițiști și conform dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.360/2002, privind Statutul polițistului "Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului", iar conform dispozițiilor art.1 din G nr.38/2003 "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică funcționarilor publici cu statut special, denumiți în continuare polițiști, din unitățile Ministerului d e Interne aflate sub incidența Legii nr.360/2002 privind Statutul polițiștilor".

Art.28 alin.1 din Legea nr.360/2002 reglementează dreptul polițistului la un salariu lunar compus din: salariu de bază, indemnizații, sporuri, premii și prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, iar salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit.

De asemeni, conform art.2 din G nr.38/2003, salariul lunar al polițistului se compune din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit.

Ca urmare, a reținut prima instanță, având în vedere dispozițiile legale menționate conform cărora, polițiștii sunt funcționari publici civili cu statut special, coroborate cu dispozițiile art.5 alin.1 lit. f din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora "Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice - poliție și alte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor", nu se poate trage altă concluzie decât că Legea nr.188/1999 se aplică în integralitatea ei și acestei categorii de funcționari publici, care sunt polițiștii.

Astfel, aceștia beneficiază de sporul de vechime în muncă, reglementat de dispozițiile art.29 (1) lit. b) din Legea nr.188/1999, cuantumul acestuia (între 5% și 25 %), calculat la salariul de bază corespunzător timpului lucrat în program normal de lucru (între 3 ani și peste 20 de ani), fiind reglementat de dispozițiile art.14 alin.1 din OUG nr.92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, iar conform alin.2 pentru acordarea sporului de vechime se va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior, în alte domenii de activitate, decât cele bugetare.

Deși art.44 din G nr.92/2004 suspendă la data intrării sale în vigoare a aplicabilității dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, instanța constată că dreptul privind sporul de vechime în muncă nu a fost afectat, acest drept a existat și există, întrucât el nu a fost abrogat de legiuitor, iar garantarea realizării lui este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

Deoarece sporul de vechime nu a fost abrogat, titularii acestuia au vocație de a beneficia în concret de acest drept patrimonial, căci altfel acest drept devine o formă fără fond, un drept a cărui existență, deși recunoscută, este vidat de însăși substanța lui și devine astfel lipsit de orice valoare pentru cel în favoarea căruia a fost prevăzut, în speță, funcționarul public.

Pe de altă parte, instanța de fond reține și faptul că însuși legiuitorul a înțeles să aplice dispozițiile Legii nr.188/1999 și polițiștilor, aspect care rezultă în mod indubitabil și care nu poate fi supus nici unei interpretări din dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002, privind Statutul polițistului, care prevede că: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și a altor acte normative în vigoare, aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".

Într-adevăr, așa cum se desprinde din dispozițiile art.28 alin.1 din Legea nr.360/2002 și art.2 din G nr.38/2003, sporul de vechime nu este menționat ca făcând parte din salariul de bază al polițistului, situație în care acesta se circumscrie noțiunii dedomeniunereglementat de legislația specifică polițistului.

Dispozițiile legale menționate nu pot fi interpretate altfel, în cauză fiind aplicabile prevederile art.1 alin.2 lit. i din G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, justificând, în conformitate cu dispozițiile art.21 al aceluiași act normativ, pretențiile la despăgubiri ale persoanelor discriminate, proporțional cu prejudiciul suferit.

Instanța nu poate reține apărările pârâtei Inspectoratul de Poliție al Județului B, conform cărora, acordate (conform art.9 din G nr.38/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003) polițiștilor, reprezintă spor de vechime în muncă, deoarece, din analiza dispozițiilor art.9 alin.1 se desprinde faptul că polițiștii, în funcție de timpul servit în calitate de polițist și în funcție de rezultatele obținute, au dreptul la 1-7 gradații care se acordă din 3 în 3 ani, iar conform alin.2, persoanele nou încadrate sau reintegrate în rândul polițiștilor, precum și rezerviștii concentrați beneficiază de gradații în raport cu vechimea în muncă legal stabilită.

Ca urmare, cele două dispoziții legale au în vedere categorii distincte de polițiști, și anume: cei care-și desfășoară activitatea în această calitate și care beneficiază, în funcție de criteriile menționate la art.9 alin.1 din G nr.38/2003, de 1-7 gradații din 3 în 3 ani, și nu în funcție de vechimea în muncă, iar alin.2 se referă la alte categorii de polițiști, și anume: cei nou încadrați în această funcție, cei reintegrați în funcția de polițiști și rezerviștii concentrați, care beneficiază de 6 gradații în raport cu vechimea în muncă legal stabilită.

Ca urmare, instanța a constatat că nu se poate confunda acordate polițiștilor în condițiile art.9 alin.1 și alin.2 din G nr.38/2003 modificată prin legea nr.353/2003 și sporul pentru vechimea în muncă, ce se acordă în procent de până la 25% din salariul de bază în funcție de tranșele de vechime în muncă, menționate anterior.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative (A) și Inspectoratul de Poliție Județean (J)

Pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin recurs arată că salarizarea polițiștilor este reglementată prin Legea 360/2002 și OG38/2003 și nu prin alte acte normative.

Că nici unul din cele două legi nu consacră dreptul la sporul de vechime, iar dreptul comun este aplicabil polițiștilor doar în domeniile care nu sunt reglementate de legislația specifică polițistului.

Se susține că neacordarea sporului de vechime nu este echivalentă cu nereglementarea acestuia și greșit instanța de fond a aplicat în această materie Legea 188/1999, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile OG137/2000, legea neputând fi un criteriu de discriminare, polițiștii nu se află în situații identice cu funcționarii publici, în acest sens fiind și Decizia 697/2005 a Curții Constituționale.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean B prin motivele de recurs arată că polițistul are un statut special reglementat prin Legea 360/2002 iar Legea 188/1999 se aplică doar în domeniile pe care Legea 360/2002 nu le reglementează.

Că salarizarea este prevăzută prin lege specială, respectiv Legea 138/1999 iar de la 01 ianuarie 2004 OG 38/2003 ceea ce exclude aplicarea dispozițiilor privind salarizarea din Legea 188/1999. Că OG38/2003 prevede, pentru timpul în care servit în calitate de polițist, că aceste gradații sunt acordate și în raport de vechimea în muncă de la instituțiile din care au venit, conform art. 9 al. l și 2 din OG38/2003. Că aceste gradații sunt acordate în raport de vechimea în muncă și nu se confundă cu sporul de fidelitate ce se acordă conform art. 6 din OG38/2003 și Ordinul 132/2004, că nu pot fi confundate cu treptele de salarizare ce se acordă funcționarilor publici aceasta pentru polițiști realizându-se conform art. 3 din OG38/2003.

Se arată că nu există două categorii de personal ci doar că potrivit art. 9 al. 2 din OG38/2003, la încadrarea sau reîncadrarea în poliție se acordă în funcție de vechimea în muncă.

Curtea, verificând sentința recurată în condițiile incidente art. 3641Cod procedură civilă și în limitele motivelor de recurs formulate constată fondate recursurile pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea 360/2002 polițistul este funcționar public civil, cu statut special care are dreptul, potrivit art. 28 alin. 1 lit. a la un salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, premii și prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

Potrivit art. 78 alin. 2 din Legea 360/2002 până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiilor legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice. Această categorie de personal este salarizată prin Legea 138/1999 iar la 01 aprilie 2004 a intrat în vigoare dispozițiile OG38/2003.

Interpretând sistematic dispozițiile art. 28 alin. 1 lit. a și 78 al. 2 din Legea 360/2002 rezultă că în materia salarizării polițiștilor le sunt aplicabile dispozițiile Legii 138/1999 până la 01 aprilie 2004 iar de la această dată fiind aplicabile dispozițiile OG38/2003.

Potrivit art. 78 alin. l din Legea 360/2002 acest act normativ se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.

Cum în domeniul salarizării polițiștilor sunt consacrate reglementări exprese în legislația specifică polițiștilor - art. 28 din Legea 360/2002, OG 38/2003 - în acest domeniu sunt inaplicabile normele de drept comun cuprinse în Legea 188/1991 și a altor acte normative aplicabile funcționarilor publici, inclusiv cele referitoare la sporul de vechime reglementat de aceste dispoziții legale.

Nu poate fi reținută nici incidența în acest domeniu dispozițiilor art. 2 alin 1 și 3 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Astfel, sub un prim aspect, tratamentul diferențiat al unor categorii de personal nu constituie discriminare dacă aceștia nu se află în situații identice. În cauză reclamanții nu se află în situații identice, polițiștii având un statut special, cu drepturi și obligații specifice statului consacrat prin lege. Egalitatea între cetățeni presupune un tratament egal în situații egale, situațiilor diferite trebuie să le corespundă un tratament diferit, egalitatea neputând fi asimilată uniformizării.

Pe de altă parte, sporul de vechime solicitat de reclamanți se referă la o recunoaștere - din punct de vedere salarial - a întregii activități pe care aceștia au desfășurat-o, oricare ar fi fost locul de muncă al acestora. Sporul de vechime se acordă de regulă în cote procentuale din salariul de bază pe tranșe de vechime.

Cu toate că legislația care reglementează salarizarea polițistului nu consacră expres acordarea unui spor de vechime în raport de vechimea în muncă, aceasta realizează o valorificare implicită a vechimii în muncă polițistului, oricare ar fi fost locul sau domeniul în care își desfășoară activitate.

Astfel, potrivit art. 9 alin. 1 n raport cu timpul servit în calitate de polițist și în funcție de rezultatele obținute, polițiștii au dreptul la 1 - 7 gradații, care se acordă din 3 în 3 ani. obținute de polițiști până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe se mențin și după această dată, iar potrivit art. 9 alin. 2 din OG38/2003 persoanele nou încadrate în funcția de polițiști sau reîncadrate beneficiază de gradații în raport cu vechimea în muncă legal.

Așadar alin. 1 stabilește gradația în raport cu timpul cât a servit ca polițist iar alin.2 stabilește gradația în raport cuvechimea în muncălegal stabilită. Prin cele două alineate ale art. 9 din OG38/2003 legiuitorul consacră un algoritm prin care se asigură polițiștilor o compensație similară sporului de vechime, pentru întreaga vechime în muncă legal stabilită.

În acest context prin cerere reclamanții tind să obțină, pentru aceeași vechime în muncă, atât prevăzute de art. 9 alin. 1 sau după caz, 2 cât și sporul de vechime reglementat de Legea 188/1999, ceea ce este contrar legii, astfel că nici sub acest aspect nu s-ar putea reține existența unei discriminări

În concluzie, constatând incidența dispozițiilor art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă se va admite recursul, se va modifica în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile promovate de recurenții - pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, împotriva sentinței civile nr. 53 din 01 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârâtMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Bși intimații - reclamanți:, -, AD., - -, -., -, -, -, -, -, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -. -G, -, -, -., G, -, -, A-, -., G, -, -, -., -. -, -, -, -, -, -, -, -., -, -, -, -, -,

,

-, B -,

B, BOAĂ -, BOAĂ -, -., -, -. -, G, -, -., -, -, -, -, -, -, -, -, IU-, A-A, -, -, A, -, G, -, B, B -, B, -, -, FL., -, -., -, -, -., -, A, ., -, -. A, G, -, -, -, -.-, -.-, -, -, -., -, -A, -, -., -, -. -, -, -, -, G, -, -, G, -, -, -., -, G-, -, -, -., -, -, G, -. G, -, C -, C -, C, -, G, G, -, -, -, -, -, -, -. A-, -, -, A-, A-, G, -, -, G, -. G-, -, -, -, -, -, G, -., -, -., -, -, -, -, -., -, N, -,

, -, -, -,

, -, G, -, A-, -, -., - A-, -, -. -, -. -, -, -. -L, -,

-. G,

, G, G, -, -., -., -, -. -, -, -, -., -, -,

, -., - -, -, A-, -, -, G, -, -, -, -, -, A-, -, -.,

-, -, -., -. G, G, -,

-, -, -., -, -,

, FL. A, A, -,

-, -. -, -. -, -, -,

G, -, -. A-, - -, -, A, -, -, G, -, -., G, G, -., -, -, ST., -., C,

--A, -A, -, -, -. -, -, -. -,

G, -, A, -, -., -, -., -, -, -, G, -, -, -, -., G,

, -., -., - -, -, -, -, -, -. A, -, -., -, -., G-, - -, G, -. G, -, -, -L, -, -, -. G, -, -, -, -, -, -, -., A-, -., -, -, G, -, -, -,

, -, -. -A, -., -.,

-. -, -, -, -, -. -, -. G, -, IU, G, -, -. -, GR.,

-, -, -, -, -, -, -. G, -, -.,

, --, -E, -., -. -,

, -, -, -, -., -, -, -.,

GE, -, L, -, -, -. -, EL, -, -., R, R, -, -, -. -, -,

, -,

, -, -, -. -,

A-, -EL,

, FL., -, -, -., -., -, -, -, -., -. -, -, -, -, -., -. -, -, -, -, -., -, Ș-, -, SP. -, --, G, -, -, -IU, -A, -IA, -, -, -, -, -, -, -, G, G, -, -,

, -., -., -, -., -., -., -IU, -, -, -., -, -,

-,

,

G, -. G,

, G, G, A, -A, -, -, -, -, -, L, -, -, -, -, G-,

, L, -. G, G, -, -. -, -., -, -, -., A, -, -., -, -, -, -. TA, -, -, -., -, -., B, -, -, -, -, G, -, -., -, -. -, -, -, -. G, -, G, -, -, -, G, -, EL, -, -, -, -, -, -, - -., -., -, -, -, -, IU, -, -, -, -, -I, -, FL. -, -, -. G-, -A, -, -, -, -, -, -, -, N-, -. G, -, -, -, -, -., -, A, ST., -, -. -, A-, -, -, AL., IU, -, -, -, -., -, -. -, GR., -, -, -. -, -., -. -, -, -., -, -, G, -, -., FL., - -, G-, -A, -, -, -, -., -, -, -, -. -, -., -, -, .

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la07 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef secție comercială,

Red. /

Red.

Tehnored. 3 ex.

21/24 nov. 2008

Președinte:Vasilică Pintea
Judecători:Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 758/2008. Curtea de Apel Bacau