Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 76/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.76/CA
Ședința publică de la 9 martie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ de reclamantul, domiciliat în orașul M, str. - nr.18, -.19, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1496 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Dezbaterile asupra fondului motivelor de recurs au avut loc în ședința publică din 23 februarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, și, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 2.III.2009; 9.III.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel București reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Direcția Poliției de Frontieră C și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Cas olicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- revocarea Dispoziției nr.S -/24.08.2007, emisă de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C;
- reîncadrarea în cadrul funcției corespunzătoare celei avute anterior încetării raporturilor de muncă;
- obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești prevăzute de art.31 din nr.OG38/2003;
- obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale restante și alte drepturi bănești și de orice natură, de care reclamantul a fost lipsit începând cu momentul încetării raporturilor de serviciu;
- obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru daune morale.
A motivat reclamantul că prin actul administrativ contestat s-a dispus, conform art.73 alin.8 din Legea nr.360/2002, încetarea raporturilor de muncă ca urmare a nedefinitivării studiilor, apreciind că, în speță, au fost încălcate reglementările legale incidente acesteia.
S-a învederat că la data încetării raporturilor de muncă avea funcția de agent șef principal în cadrul Inspectoratului Județean al Grupului de M, astfel că pârâtele ar fi trebuit să analizeze în primul rând disp. art.14 alin.1 din Legea nr.360/2002, text de lege care distinge nivelul studiilor ce trebuie avute de către agenții de poliție - ori studii liceale, ori studii post liceale cu diplomă.
A arătat reclamantul că, în cauză, pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Ca" omis" să analizeze faptul că în perioada 1978-1981 urmat cursurile Școlii Militare - de, specialitatea radiolocație - hidrolocație, ce le-a absolvit în anul 1981, iar prin Ordinul i s-a acordat gradul de maistru militar cl. IV-a, ceea ce corespunde, în accepțiunea Legii nr.360/2002, art.73 alin.1 vizând echivalarea gradelor militare ale polițiștilor cu gradele profesionale, cu funcția de agent șef principal de poliție.
Mai arată reclamantul că Ministerul Educației, Cercetării și Tat ranșat definitiv problema echivalării studiilor, comunicându-i prin adresa nr.17703/14.08.2007 că "potrivit art.100 din Legea nr.84/1995 modificată și completată prin nr.HG485/2005, care în Anexa nr.3 poziția 11, pentru funcția militară subofițer tehnic specialist, corespunde funcția civilă maistru instalații navale, funcție ocupată de absolvenți ai învățământului post liceal".
S-a susținut că și, în situația aplicării disp. art.78 alin.8 din Legea nr.360/2002, reținut de pârâtul, prevederile art.69 alin.1 lit. m nu au fost introduse prin pct.40, respectiv 43 ale art.1 din nr.OUG89/2003, astfel că reclamantul se situează în cadrul termenului de 5 ani.
Un alt abuz invocat de reclamant prin cererea dedusă judecății, a constat în faptul că la data încetării raporturilor de serviciu în temeiul art.69 lit.m din Legea nr.360/2002, era îndreptățit la acordarea drepturilor financiare dispuse de nr.OG38/2003.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.554/2004, iar în susținerea cererii reclamantul a depus înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că între părți nu există nici un raport juridic de drept administrativ.
Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția necompetenței materiale în conformitate cu disp. art.2 pct.1 Cod proc. civilă raportate la art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Bai nvocat pe cale de excepție necompetența materială a instanței sesizate și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.868/19.03.2008 Curtea de Apel Bucureștia admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre soluționare Tribunalului Constanța - secția contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr.2295/04.06.2008 pronunțată în dosarul nr- a luat act de renunțarea la judecata recursului formulat de recurentul pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - secția contencios administrativ și fiscal în data de 14.08.2008. La termenul de judecată din 07.10.2008 reclamantul, prin apărătorul ales, a învederat că înțelege să se judece numai cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C, ca emitent al actului contestat cât și faptul că renunță la capătul de cerere privind obligarea la daune morale, instanța luând act de cadrul procesual pasiv și cererea formulată prin încheierea de la termenul menționat.
2. Hotărârea Tribunalului
Prin sentința civilă nr.1496/2008, Tribunalul Constanța - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de către reclamantul în contradictoriu cu Frontieră C având ca obiect revocarea dispoziției S -/24.08.2007 emisă de pârât, reîncadrarea în cadrul funcției corespunzătoare cele avute anterior încetării raporturilor de muncă, obligarea la plata drepturilor bănești prev. de art.31 din OG38/2003, la plata drepturilor salariale restante și alte drepturi bănești de care reclamantul a fost lipsit odată cu încetarea raporturilor de muncă și la plata daunelor morale.
Pentru a dispune astfel a reținut, în esență, instanța că reclamantul nu a respectat obligația impusă de lege se a-și definitiva studiile necesare echivalării, în termen de 5 ani-prevăzut de lege, deși a luat la cunoștință de aceste prevederi legale la 23.02.2004.
A mai reținut prima instanță că termenul de 5 ani pus la dispoziție de legiuitor prin OUG83/2008, în care ar fi putut să-și completeze studiile a expirat la 24.08.2007.
Referitor la plata ajutorului constând în echivalentul a 10 salarii de bază nete, a reținut prima instanță că nu i se cuvin reclamantului avându-se în vedere dispozițiile art.69 lit. m și art.73 alin.2 din Legea 360/2006.
3. Recursul
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul contestator criticând-o, în esență, sub aspectele:
- greșit a respins prima instanță obligarea pârâtei la plata celor 10 salarii de bază nete și a indemnizației de șomaj;
- pârâtele nu au luat în seamă diplomele depuse, foile matricole de la liceu, adeverințele emise de Ministerul Educației, Cercetării și T sau de Ministerul Apărării.
- au fost interpretate greșit dispozițiile legale aplicabile în speță: ( art. 14, 9, 15 alin.5 din Legea 84/1995 și art.73 alin.8 din Legea 360/2002, Ordinul 300/2004 al;
- recurentul este absolvent al școlii militare de maiștri de marină din anul 1981 din cadrul Ministerului Apărării Naționale și nu i se aplică Ordinul 300/2004 al; întrucât a fost încadrat pe ambarcațiune a Poliției de Frontieră, pentru funcția deținută era obligatoriu să fie absolvent al unei școli de maiștrii militari de marină.
- eronat s-a interpretat de către B că școala militară pe care recurentul a absolvit-o nu se încadrează în vreun nivel din sistemul național de învățământ, în contextul în care Legea 84/1995,la art.97 alin.1 prevede că învățământul militar este învățământul de stat, și cuprinde învățământul postliceal pentru formarea maiștrilor militari și a subofițerilor.
- instanța de judecată a interpretat greșit că există o echivalare doar în ce privește funcția deținută nu și a studiilor efectuate.
- soluția s-a bazat pe o interpretare greșită a legii, respectiv a art.73 alin.8 din Legea 360/2002 întrucât potrivit acestui text de lege pentru gradul de maistru militar singura formă de pregătire este școala militară de maiștri și se echivalează cu nivelul 3 de calificare prin învățământul postliceal din instituțiile civile de învățământ.
- instanța și pârâta nu au avut în vedere art.72 alin.1 din Legea 360/2002 ce dispune că pe data intrării în vigoare a acestei legi polițiștilor aflați în funcție nu le sunt aplicabile dispozițiile acesteia privind condițiile de studii și stagiu în grad, cu excepția cazurilor când aceștia fac obiectul unei avansări sau promovări.
- termenul de 5 ani prevăzut de Legea 360/2002 pentru definitivarea studiilor se referă doar la situațiile ofițerilor încadrați și având grade dar care aveau numai liceul și pentru cazul agenților de poliție ce au fost avansați pe alte considerente, neavând liceul sau o școală militară.
- a arătat recurentul că și în situația în care s-ar interpreta legea în sensul că era obligat la terminarea cursurilor liceale în termen de 5 ani, instanța trebuie să țină cont de faptul că a luat la cunoștință de această obligație la 24.02.2004, termenul expirând în anul 2009.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefundat.
Recurentul a anexat la dosar concluzii scrise.
4. Curtea
Analizând criticile aduse, Curtea va reține că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele:
Recurentul -reclamant a fost angajat al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră C, având gradul de agent șef principal de poliție, fiind încadrat pe funcția de agent II la Compartimentul Operative al Grupului de
Prin dispoziția nr. S -/24.08.2007, contestată în prezenta cauză s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale recurentului, în temeiul dispozițiilor art.73 alin.8 din Legea 360/2002, privind statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu și-a definitivat studiile.
Potrivit acestor dispoziții, perioada acordată polițiștilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării în gradele corespunzătoare funcției pe care o dețin este de 5 ani de la data intrării în vigoare prezentei legi. Dacă după expirarea perioadei de 5 ani polițiștii nu și-au definitivat studiile necesare în gradele profesionale pe care le au agenților de poliție le vor înceta raporturile de serviciu.
Măsura încetării raporturilor de muncă a fost contestată de recurentul - reclamant la organele superioare, unde contestația i-a fost respinsă; nemulțumit reclamantul a dedus dispoziția de încetare a raporturilor de muncă cenzurii instanței de contencios administrativ.
Analizând critica privind concluziile greșite ale pârâtei și a instanței de judecată în ce privește adeverințele de studii, foile matricole și diplomele instituțiilor de învățământ absolvite, instanța de recurs reține că aceasta este neîntemeiată.
Această interpretare este bazată pe dispozițiile art.52 alin. 1 și 2 din Legea 89/1995 modificată și completată.
Potrivit acestor dispoziții din legea învățământului admiterea în învățământul postliceal se face în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educației Cercetării și T pe baza unei metodologii elaborate de instituția de învățământ, cu consultarea factorilor interesați.
2 din acest act normativ arată că au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin. 1 absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat.
În speță, așa cum rezultă din înscrisul existent la fila nr.12 din dosarul - al Curții de Apel București ( adresa nr. 17.703/15.08.2007 emisă de Ministerul Educației, Cercetării și T și foile matricole), recurentul a făcut dovada absolvirii doar a anilor I și II la Liceul.
Nu a reieșit, însă din materialul probator administrat în cauză că reclamantul ar fi absolvit liceul.
Conținutul acestui înscris (invocat de recurent în sprijinul apărării sale) vine să confirme doar faptulcă urmare a echivalării funcțiilor militare din Ministerul Apărării Naționale cu funcțiile civile, recurentului, ce absolvit cursurile școlii militare de maiștrii militari- armă marină, specialitatea radiolocație - hidrolocație, îi corespunde funcția civilă de maistru instalațiinavale.
Împrejurarea că în adresa emisă de Ministerul Educației și Cercetării se arată că această funcție civilă este ocupată de absolvenți ai învățământului postliceal nu este de natură a conduce la concluzia că contestatorul ar fi îndeplinit condițiile cerute de lege cu privire la studiile cerute de lege și pe cale de consecință încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta s-ar fi produs nelegal.
Este adevărat că textul de lege a art. 19 alin. (1) lit. B din Legea 360/2002 este în sensul că: " corpul agenților de poliție, cuprinde agenții de poliție cu studiile liceale sau post liceale cu diplomă",însă interpretarea acestor dispozițiile legale nu poate fi făcută în sensul opinat de recurent.
Sintagma "agenți de poliție cu studii liceale sau postliceale cu diplomă" nu trebuie interpretată în sensul că celor cu pregătire școlară postliceală le este exclusă pregătirea făcută pe parcursul liceului pe care l-au absolvit.
astfel dispozițiile art.14 alin. (1) lit. "b" din Legea 360/2002, intenția legiuitorului a fost aceea de a cuprinde în corpul agenților de poliție, personal calificat, pregătit cel puțin la nivel mediu (cel puțin absolvenți de liceu), fără a fi exclus,evident, personalul care, în plus de absolvirea liceului a urmat și cursuri postliceale.
O interpretare contrară ar conduce la situația în care pentru exercitarea unei funcții militare importante în cadrul Poliției de Frontieră- aceea de agent șef principal de poliție să fie exercitată de persoane care nu au cel puțin un nivel mediu de pregătire școlară, pregătire dobândită pe parcursul efectuării studiilor liceale, cu sau fără diplomă de bacalaureat.
Față de cele arătate, criticile privind greșita interpretare a legii precum și a înscrisurilor privind studiile efectuate nu pot fi primite.
În contextul legal expus mai sus se confirmă concluzia primei instanțe conform cu care studiile dovedite de către recurent nu pot conduce la conduce la concluzia că s-ar fi făcut dovada echivalării studiilor așa cum impunea legea.
Fără a infirma concluzia Inspectoratului Școlar Județean C,cuprinsă în adresa 288/2007 (file 13 dosar Curtea de Apel București ) potrivit cu care studiile finalizate prin absolvirea școlii militare de de C, sunt echivalente ca nivel studiilor postliceale, instanța de fond a reținut judicios că nefiind făcută de către reclamant dovada absolvirii liceului, textul de lege invocat nu poate fi aplicat în sensul arătat prin motivele de recurs pentru că această interpretare ar fi de natură să deturneze scopul urmărit de legiuitor atunci când adoptat Legea 360/2002.
Potrivit disp. art.73 la data intrării în vigoare a legii 360/2002, gradele militare ale polițiștilor vor fi echivalate cu gradele profesionale conform pregătirii și studiilor fiecăruia cu menținerea drepturilor câștigate anterior, astfel:
- . pentru agenți de poliție - maistru militar principal și plutonier adjutant șef - echivalentă cu agent șef principal de poliție.
Pentru situațiile în care polițiștii ofițeri și agenții de poliție au absolvit studii superioare de scurtă sau de lungă durată cu diplomă (pentru ofițeri) și studii liceale și post liceale cu diplomă (pentru agenți), legea prevede că aceștia vor fi încadrați în funcții potrivit gradelor profesionale echivalente.
În plus legea acordă polițiștilor chiar posibilitatea de a-și definitiva studiile necesare, tocmai în scopul echivalării gradelor profesionale obținute cu gradele militare enumerate expres și limitativ în art. 73 alin.1 lit. A și
Este de asemenea de observat că, în cuprinsul său ( mai precis art.14) legea a împărțit polițiștii în două categorii, determinate prin raportare la nivelul studiilor necesare.
În categoria B, numită și Corpul agenților de poliție se cuprind agenții de poliție cu studii liceale sau post liceale cu diplomă.
Ori, în speță, legea prevede echivalarea gradului profesional de agent șef principal de poliție cu cel militar d e plutonier adjutant șef numai în raport de pregătirea și studiile fiecăruia.
Și cum reclamantul, deși încadrat ca agent șef principal de poliție nu a făcut dovada parcurgerii studiilor indicate la art. 14 alin.1 lit. b, respectiv studii liceale sau liceale urmate de cele postliceale cu diplomă, deși a avut la dispoziție 5 ani de la data apariției legii, pentru definitivarea lor, Curtea reține că măsura pârâtei prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu este în conformitate cu scopul și litera legii,respectiv art.73 alin.8 (teza a II-a) din Legea 360/2002.
Este de reținut și aspectul conform cu care reclamantul deși a fost încunoștințat de necesitatea suplinirii studiilor sale, în vederea echivalării gradului militar cu cel profesional prin adresă scrisă, întocmită de pârâtă, nu a făcut însă demersuri, în intervalul de timp avut la dispoziție, în sensul celor solicitate de lege și de angajator.
Nu poate fi primită critica recurentului conform cu care nu s-au avut în vedere dispozițiile art.72 din Legea 360/2002,întrucât aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății, aplicarea lor fiind necesar a se interpreta în corelație cu disp. art.71 la care se referă.
Nici critica privind modul de aplicare a termenului de 5 ani prev. de Legea 360/2002 pentru definitivarea studiilor nu se confirmă, instanța de recurs făcând vorbire în paragrafele anterioare la dispozițiile prev. de lege în legătură cu acest termen și la modul de interpretare al acestora.
Argumentul recurentului potrivit cu care termenul de 5 ani prevăzut de lege curge de la data luării la cunoștință a obligației de suplinire a studiilor nu poate fi primită întrucât această obligație era stipulată expres în lege, fiind cunoscut faptul că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
În ceea ce privește greșita respingere a capătului de cerere privind plata celor 10 salarii și a indemnizației de șomaj se reține că, în mod corect a fost soluționată această cerere atâta vreme cât recurentul - reclamant nu se afla în situația încetării raportului de muncă ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru vechime efectivă și nici cele prev. de art. 28 când se cuvin aceste drepturi salariale cu titlu de ajutor.
În speță, recurentului i-a fost dispusă încetarea raportului de serviciu pentru incidența situației de excepție reglementată la art. 73 alin.8 din Legea 360/2002 și de art. 69 lit. m - mai precis situația nedefinitivarea de către agentul de poliție a studiilor prev. la art. 73 alin.8 din legea specială cu aplicabilitate în cauză.
Față de toate cele expuse mai sus, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul exercitat apreciind că hotărârea pronunțată nu se impune a fi reformată sau casată, ea fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ de reclamantul, domiciliat în orașul M, str. - nr.18, -.19, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1496 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
10 martie 2009
jud.fond.
red.dec.jud. - 26.03.2009
tehnored.Gref.
2ex/30.03.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea