Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 98/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civil nr.98/CA

Ședința public de la 9 martie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

Grefier - -

S- luat în examinare acțiunea formulat în contencios administrativ de reclamanta, domiciliat în localitatea C, B-dul 1 - 2. nr.27, -0,.B,.32, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns reclamantul, personal, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinit, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedur civil.

Acțiunea este motivat, scutit de la plata taxei de timbru.

S-a fcut referatul oral asupra cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care;

Instanța, socotindu-se lmurit, în conformitate cu disp. art.150 Cod procedur civil, declar terminat cercetarea judectoreasc și acord cuvântul reclamantului.

Având cuvântul, reclamantul solicit admiterea acțiunii și constatarea calitții de beneficiar a dispozițiilor Legii 189/2000.

Instanța rmâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de faț;

1. Obiectul litigiului și prțile din proces

Prin cererea adresat Curții de Apel Constanța de ctre reclamantul la data de 02.02.2009, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județean de Pensii C, anularea Hotrârii nr.31497/28.01.2009, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calitții de beneficiar a dispozițiilor Legii nr.189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calitți și acordrii drepturilor cuvenite.

În fapt:

A artat reclamantul c pârâta i-a respins cererea de stabilire a calitții de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul c nu a fcut dovada c a fost supus schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind nscut dup strmutarea din anul 1940.

A susținut reclamantul c este fiul lui a și, persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strmutrii efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului d l Craiova, dintre România și Bulgaria.

Reclamantul a susținut c, deși nscut dup anul 1940, respectiv la 04.11.1943 în localitatea, județul C, România, întrucât legea nu condiționeaz ca nașterea s se fi produs în momentul strmutrii, hotrârea emis de pârât este nelegal.

În drept: Legea nr. 189/2000.

În susținerea contestației s-au depus la dosar înscrisuri: hotrârea contestat, declarație pe propria rspundere, situația de avere imobiliar a numitului G, Hotrârea CJP nr.5420/01.04.2003 emis pe numele lui, acte de stare civil ale reclamantului și autorilor si,

Pârâta, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

2. Curtea

Analizând contestația formulat în raport de materialul probatoriu administrat în cauz, precum și în raport de dispozițiile Legii nr. 189/2000, Curtea va reține c aceasta este întemeiat pentru considerentele:

Din înscrisuri rezult c reclamantul este nscut la data de 04.11.1943 în localitatea, județul C, România și este fiul lui și.

Prinții reclamantului au fcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la C, fiind strmutați din Bulgaria.

Din interpretarea teleologic a textelor legale aplicabile în materia dedus judecții, rezult c atât obiectul cât și scopul reglementrii îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudicii suferite de persoanele persecutate în mod direct cât și indirect de regimul aflat la putere în perioada 6.09.1940-6.03.1945, din motive etnice.

Prin urmare, este neîndoielnic c legiuitorul a urmrit ca de aceste drepturi compensatorii s se bucure toate persoanele, cetțeni români, ce au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Persoanele asupra crora persecuțiile s-au rsfrânt nemijlocit și indirect sunt și copiii nscuți în perioada în care prinții lor s-au refugiat și au fost strmutați, copii care au suferit toate consecințele nefavorabile ce au decurs de aici.

În cauz, este de necontestat c reclamantul ce s-a nscut ulterior datei la care prinții si au fost nevoiți s se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

În consecinț, în baza dispozițiilor art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobat prin Legea nr. 189/2000, instanța va anula hotrârea emis de pârât prin care s-a produs reclamantului o vtmare în drepturile recunoscute de lege, și va recunoaște calitatea de beneficiar a dispozițiilor acestei legi, cu toate consecințele ce deriv de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE

Admitecontestațiaformulat în contencios administrativ de reclamanta, domiciliat în localitatea C, B-dul 1 - 2. nr.27, -0,.B,.32, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

Anuleaz hotrârea nr. 31497/28.01.2009 emis de Casa Județean de Pensii C - Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000.

Constat c reclamantul are calitatea de beneficiar a dispozițiilor Legii 189/2000.

Definitiv.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat, în ședinț public, astzi 9 martie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

16 martie 2009

red.hot.jud.

tehnored.Gref.

4ex/17.03.2009

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 98/2009. Curtea de Apel Constanta