Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Încheierea 766/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--26.02.2008
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 766
Ședința publică de la 26 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de către reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr.453/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- privind pe intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C S, având ca obiect acordarea drepturilor salariale.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise din partea reclamantei recurente.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 19.06.2008 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 26 iunie.2008, când
CU RTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.453 din 08.04.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S respinge cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-
Considerentele hotărârii primei instanțe au următorul cuprins:
Prin cererea formulată la această instanță și înregistrată sub nr.485/115/26.02.2008, reclamanta a chemat în judecată Casa Județeană de pensii C-S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să o reîncadreze în funcția de consilier juridic gradul profesional superior și să îi plătească drepturile bănești reprezentând diferența de drepturi salariale între salariile încasate și salariile ce i se cuveneau, începând cu data de 15.07.2003 și până la data executării efective a sentinței.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că, în luna iulie 2003, în baza prevederilor art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003 toți funcționarii publici din România au fost reîncadrați pe funcții, reîncadrare ce a avut la bază punctajul acordat fiecăruia de către conducătorul instituției. Pentru acordarea punctajului de reîncadrare, acesta trebuia să aplice criteriile prevăzute de Ordinul nr. 218/2003 al Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. în cazul său i s-a acordat un punctaj inferior celui la care avea dreptul, fiind încadrată într-o funcție inferioară celei cuvenite, respectiv în cea de consilier juridic gradul profesional asistent, în loc de gradul profesional superior.
Ulterior, prin cererea depusă în data de 20.03.2008, reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta: să emită începând cu data de 01.01.2008 decizie individuală prin care să fie operate modificările privind încadrarea, salarizarea și stabilirea drepturilor sale conform dispozițiilor Legii nr. 188/1999, HG 1209/2003, Legii nr. 161/2003, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008; să o încadreze în funcția de consilier juridic clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare I, începând cu data de 01.01.2008; să îi plătească drepturile de natură salarială rezultate ca urmare a încadrării legale, în clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare I, începând cu data de 01.01.2008, reactualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
în motivare a arătat că a fost numită în funcția publică de consilier juridic al Casei de Pensii C-S începând cu data de 25.09.2001, având în prezent o vechime în funcția publică în specialitatea studiilor absolvite de peste 6 ani.
Din carnetul de muncă rezultă că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 63, 64 din Legea nr.l88/1999, art. 55 din Legea nr. 161/2003, HG 1209/2003, pentru a promova în funcția de consilier juridic clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare I, începând cu data de 01.01.2008, având peste 6 ani vechime în funcția publică.
Reclamanta și-a motivat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, HG 1209/2003, Legii nr. 161/2003, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008.
în dovedire, a depus la dosar, în xerocopii: adresa nr. 496/11083/28.01.2008 a Casei Județene de Pensii C-S, cererea adresată de reclamantă pârâtei, înregistrată sub nr. 11803/28.01.2008, adresa nr. 23783/2001 a C-S, dispoziție de repartizare nr. 673/2001, decizia nr. 85/2001 a C-S, fișa postului nr. 48, decizia nr. 76/2003 a C-S, rapoarte de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantei, carnetul de muncă al reclamantei, sentința civilă nr. 2801/C/12.09.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Brașov, decizia civilă nr. 313/27.11.2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în același dosar, adresa nr. 730/01.04.2008 a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi Sociale - Direcția Juridică și Reglementări Comunitare.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii C-S a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 31 din OG.6/2007.
Pe fond, arată că cererea reclamantei este neîntemeiată deoarece nu îndeplinește condițiile cerute de art. 57 al 5 din Legea nr. 188/1999, respectiv o vechime de 9 ani pentru a accede în gradul profesional superior.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a fost încadrată în funcția de consilier juridic grad profesional asistent în data de 14.07.2003, treapta a treia de salarizare. La data de 01.02.2006 a fost promovată în treapta a doua de salarizare iar în data de 01.02.2007 în treapta întâi de salarizare.
în actuala reglementare, potrivit dispozițiilor art. 64 al 2 din Legea nr. 188/1999, promovarea în gradul profesional "imediat superior" celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Aceeași modalitate de promovare era, anterior, prevăzută și de dispozițiile art. 54 al 2 din Legea nr. 161/2003: "Promovarea într-o funcție publica superioară vacanta se face prin concurs sau examen".
Așadar, atât în actuala reglementare, cât și în vechea reglementare, promovarea în grad se poate realiza numai prin examen sau concurs.
Instanța nu se poate substitui unei comisii de examinare, care evaluează rezultatele obținute în urma unui examen sau concurs.
Pentru promovarea în grad, examenul sau concursul este obligatoriu, iar nu opțional, chiar dacă funcționarul îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a putea participa la acest concurs sau examen.
De altfel, reclamanta nu îndeplinește nici măcar condițiile pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional superior, cu atât mai mult, pentru promovarea în treapta întâi de salarizare a gradului superior.
Până în anul 2006 inclusiv, pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional superior era necesară o vechime minima de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional principal sau de 4 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, conform dispozițiilor art. XII din Legea nr. 251/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Dispozițiile Legii nr. 161/2003, invocate de reclamantă, au fost aplicabile până la intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006, care prevede la art. XIV că orice alte dispoziții contrare acesteia se abrogă.
începând cu anul 2007, pentru a putea promova în gradul profesional "imediat superior" celui deținut, funcționarul public trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții de vechime, conform dispozițiilor art. 65 al 2 lit. a și b din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006: sa aibă cel puțin 4 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează și sa aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează.
Reclamanta a împlinit patru ani în gradul profesional asistent în data de 14.07.2007, iar treapta întâi de salarizare a fost obținută abia în data de 01.02.2007.
în aceste condiții,conchide instanța, reclamanta nu putea participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional superior în anul 2006( nu avea 4 ani vechime în gradul profesional asistent) iar în momentul de față, în urma modificării Legii nr. 188/1999, nu îndeplinește nici măcar condițiile pentru a participa la concursul de ocupare a gradului imediat celui superior deținut(gradul profesional principal), deci cu atât mai mult în gradul profesional superior, deoarece nu are doi ani vechime în treapta întâi de salarizare.
Sentința susredată a tribunalului a fost recurată, în termenul legal de către reclamanta.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art.304 punctele 8 și 9 raportate la dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă,recurenta invocând că:
Interpretarea instanței de fond este eronată, întrucât,pentru promovarea în gradul profesional,începând cu anul 2007 Casa Județeană de Pensii C-S trebuia să organizeze anual examen așa cum se prevede la art. 64 alin. 2 din legea nr. 188/1999.
Având în vedere faptul că pârâta nu a o9rganizat concurs pentru promovarea gradului profesional, această împrejurare nu-i este imputabilă, culpa revenindu-i în totalitate pârâtei.
De asemenea,consideră că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât începând cuanul2007, în conformitate cu prevederile art. 45 din OG nr. 6/2007 dar și în conformitate cu prevederile art. 45 din OG nr. 9/2008, promovarea în gradul profesional se face pe baza normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Până la adoptarea hotărârii Guvernului se aplică în mod corespunzător dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
Ținând cont de dispozițiile art. 44 din HG 1209/2003( care arată că art. 9 alin. 1 din aceeași hotărâre se aplică în mod corespunzător promovării într-o funcție publică superioară), coroborate cu prevederile art. 64 alin(1)din Legea nr. 188/1999 republicată,(care arată că promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare),rezultă că, pentru a fi promovată în gradul profesional superior era suficient să îndeplinească condiția minimă de vechime de 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de consilier juridic, condiție pe care a îndeplinit-o încă de la data de 25.09.2006.
Prin urmare, dispoziția prevăzută al art. 45 din OG nr. 6/2007 dar și la art. 45 din OG nr. 9/2008 este imperativă și nu lasă loc interpretărilor, aceasta aplicându-se ca atare, în sensul că atât în anul 2007 cât și în anul 2008, voința legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 45 din OG mnr.6/2007 dar și la art. 45 fin OG nr. 9/2008 este că promovarea în grad profesional superior se face în exclusivitate în baza HG 1209/2003 și nicidecum în baza altor temeiuri de drept cum în mod cu totul eronat susține instanța de fond,singura condiție pentru a putea fi promovată în grad profesional superior fiind aceea de a avea minim 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice prevăzute în fișa postului, condiție pe care o îndeplinește,dovada făcând-o cu probele depuse la dosarul instanței de fond dar și cu adeverința nr. 4676/08.05.2008, eliberată de pârâtă, din care rezultă că are o vechime în funcția publică de consilier juridic de 6 ni, 7luni și13 zile.
Susținerile pârâtei îmbrățișate și de instanța de fond în sensul că promovarea în grad profesional,examenul sau concursul sunt obligatorii, nu pot fi reținute întrucât aceasta nu poate invoca propria culpă în condițiile în care nu a organizat examen sau concurs de promovare.
Curtea, analizând recursul de față prin prisma criticilor învederate și în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, constată că este nefondat.
Obiectul acțiunii reclamantei, așa cum a fost formulat și redat în cuprinsul hotărârii, nu poate fi încadrat în reglementările pe care s-a întemeiat, impunându-se soluția de respingere a acțiunii.
Reclamanta solicită emiterea unei decizii prin care să-i fie modificată, începând cu 01.01.2008, încadrarea în funcția publică deținută, respectiv încadrarea în grad profesional superior cu stabilirea corespunzătoare a salarizării și a celorlalte drepturi conexe, invocând prevederi legale care nu sunt susținute de stare de fapt.
Este adevărat că Statutul funcționarilor publici - Legea 188/1999, conține reglementări care susțin dezvoltarea carierei acestora,stabilind că în carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii( art.63).
Privind promovarea în grad solicitată în cauză, Legea 188/1999 republicată, prevede, cu valoarea imperativă susținerea unui concurs sau examen, organizat anual,și că, examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, condiționat de avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, de numărul de funcții publice rezervate promovării și de încadrarea în fondurile bugetare alocate( art.65 alin. 1).
Totodată, prin art. 65 alin. 2 se impun condiții în persoana funcționarului public, pentru condiția de vechime, aliniatul 3 al art.65 Stabilind o derogare în sensul că cei care nu îndeplinesc vechimea cerură la aliniatul 2, pot participa la concursul organizat,în condițiile legii, în vederea promovării rapide în funcția publică. Trimiterea la reglementările legilor de salarizare se face cu privire la avansarea în trepte, nu și la promovare.
Legea 188/1999, acordă managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici Agenției Naționale a Funcționarilor Publici( art.21 și următoarele), printre atribuțiile căreia sunt:monitorizarea și controlul modului de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționării în cadrul autorității și instituției publice, aprobarea condițiilor de participare și procedura de organizare a promovării pentru funcțiile publice pentru care organizează concurs, avizează și monitorizează promovarea pentru celelalte funcții publice, în condițiile prezentei legi, elaborează anual cu consultarea autorităților și instituțiilor publice, Planul de ocupare a funcțiilor publice.
În contextul normativ suscitat se constată că motivele din recurs nu sunt întemeiate, drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Curtea va respinge recursul ca nefondat.
DISPUNE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr-, al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2008
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
A în CO
Semnează Președinte Secție
-
GREFIER,
Red.CV- 17.07.2008
Tehnored LM 18.07.2008
2expl -/SM
Prima instanță - Tribunalul C-S - Judecători -,
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu