Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 771/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 771/CA/2009

Ședința publică de la 03 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr. 534/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat; este scutit de plata taxelor judiciare de timbru; recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Întrucât nu au fost formulate alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea și în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Hunedoara la data de 29.10.2008, sub dosar nr-, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la calcularea, acordarea și plata, pentru fiecare reclamant, în parte, pe perioadele ce li se cuvin, începând cu 01.01.2004 până la 01.07.2005 a sumelor restante cu titlu de drepturi salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 29 alin. 1 lit. c și d din lega nr. 188/1999, așa cum era în vigoare până la 01.06.2007, sumele să fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului material și până la data plății efective. Prin precizarea de acțiune din data de 28.01.2009, reclamantele solicită recunoașterea doar a existenței dreptului că sunt îndreptățite la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

În motivare reclamanții arată că aceste drepturi salariale sunt prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, iar instituția pârâtă refuză plata acestora. Se arată că plata celor două sporuri li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale.

Se arată că sunt funcționari publici în cadrul Casei Județene de Pensii H și s-au aflat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.

În calitate de funcționari publici au dreptul conform art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul gradului.

Deși ar fi trebuit să beneficieze de aceste suplimente, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât aplicarea textului legal respectiv a fost suspendată în mod continuu printr-o serie de acte normative.

În drept se invocă dispozițiile art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003, Legea nr.554/2004 și Constituția României.

Prin Sentința civilă nr. 534/CA/25.02.2009 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea reclamantelor, reținând că deși începând cu perioada 2004 - 2006 în art.31 alin.1 al Legii nr.188/1999 este prevăzut ca drept salarial "suplimentul postului" și "suplimentul corespunzător treptei de salarizare", iar ca urmare a încetării suspendării, aceste reglementări au fost repuse în vigoare,totuși drepturile solicitate nu pot fi acordate fără ca în prealabil să se reglementeze diferențiat, în funcție de natura lor, cuantumul și criteriile de acordare. Instanța nu poate crea drepturi, acest atribut aparținând puterii legislative.

Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamantele solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale, art.31 din Legea nr.188/1999, soluția încalcă prevederile art.53 din Constituție, care interzic restrângerea exercitării unor drepturi fundamentale, drepturile în discuție fiind drepturi salariale ce fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, drept fundamental al omului.

Se arată că dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare constituie un drept fundamental, consacrat de Constituție, încă de la începutul anului 2004 ( art. 29 alin. 1), iar prin nerecunoașterea dreptului, prima instanță le-a îngrădit posibilitatea de a mai emite pretenții retroactive cu privire la aceste drepturi consacrate prin legea nr. 188/1999. Ca atare, în măsura în care viitoarea lege unică de salarizare va cuantifica aceste drepturi, vor fi private de posibilitatea de a obține drepturile de la data de legiferării lor, deci de la 01.01.2004.

Se susține că în acest mod, pe perioada cuprinsă între 01.01.2004 și data aprobării legii unitare de salarizare, art. 29 alin. 1 din legea nr. 188/1999 8 actualul art. 31 alin. 1 din lege) va fi lipsit de efecte juridice, motiv pentru care au formulat și precizarea de acțiune, acțiunea îmbrăcând astfel forma unei acțiuni în constatarea existenței dreptului și nu în realizarea acestuia. Reclamantele arată că prima instanță a motivat respingerea cererii ca fiind "superfluă, în condițiile în care cele două sporuri sunt prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1888", ignorând o dispoziție legală ce reglementează un drept salarial, deci ignorând principiul supremației legii.

Se mai arată că s-a invocat în motivare faptul că legiuitorul nu a stabilit condițiile și procentele de acordare a suplimentelor și deși acțiunea a fost precizată, în sensul că se solicită doar recunoașterea existenței dreptului și nu realizarea acestuia, prima instanță nu s-a pronunțat concret cu privire la capătul de cerere formulat în subsidiar față de acțiunea inițială - capăt de cerere cuprins în precizarea de acțiune depusă la 28.01.2009.

În drept se invocă prevederile Legii nr.188/1999, Legii nr. 161/2003.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.

Intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii H nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus la dosar întâmpinare.

Instanța apreciază recursul reclamantelor ca nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale. Astfel, ispozițiile legale invocate și incidente în cauză sunt următoarele:

Prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit. c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul gradului".

Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

În perioada 2004-2006 așa cum a reținut instanța de fond, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a prevăzut în art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".

În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.

Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.

Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.

Chiar în situația în care reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul recunoașterii dreptului de a beneficia de suplimentul postului și treptei de salarizare, cererea formulată a fost considerată de prima instanță ca superfluă în condițiile în care cele două sporuri sunt prevăzute în art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și mai mult este lipsită de efecte juridice ținând seama de faptul că legiuitorul nu a stabilit condițiile și procentele de acordare a acestora.

Instanța consideră că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9, art.304 /1 Cod procedură civilă și recursul reclamantelor se va respinge ca nefondat, în temeiul art. 312 al 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și

( continuare decizia nr. 771/CA/2009 dată în dosar nr- )

împotriva sentinței nr. 534/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex./ 23.06.2009

Jud. fond

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 771/2009. Curtea de Apel Alba Iulia