Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 778/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.778
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.05.2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Consiliul Județean T și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, împotriva sentinței civile nr.248/02.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat SINDICATUL PRO AS, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat, președinte, pentru pârâta - recurentă T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâtul - recurent Consiliul Județean
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 20.05.2009, întâmpinare din partea reclamantului - intimat, un exemplar comunicându-se reprezentantului pârâtei - recurente
Reprezentanții părților prezente depun la dosar delegații de reprezentare.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean
Reprezentantul reclamantului - intimat cât și reprezentantul pârâtei - recurente pun concluzii de respingere a excepției arătând că acesta este ordonatorul principal de credite.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - recurente solicită admiterea recursului său, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, admiterea recursului formulat de pârâtul Consiliul Județean T, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului - intimat pune concluzii de respingere a ambelor recursuri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr-,reclamanta Sindicatul PRO AS a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Consiliul Județean T solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună recunoașterea dreptului reprezentat de suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25 % din salariul de bază, pentru salariații membrii de sindicat, obligarea pârâților la plata acestor drepturi începând cu data de 08.10.2005 până la încetarea raporturilor de muncă sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și obligarea pârâtului de I, prin Serviciul Personal să facă mențiunile corespunzătoare în Cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt reglementate de art.31 aliniat 1 litera c) și d) din Legea nr.188/1999, dar ulterior prin acte normative succesive aceste sporuri au fost suspendate, ajungându-se practic la negarea dreptului la aceste sume de bani. S-a menționat că împrejurarea că în perioada 2005 - 2006 acordarea drepturilor solicitate a fost suspendată nu echivalează cu înlăturarea acestora, nu se poate considera ca acestea nu au existat.
Au mai precizat că s-au adresat pârâtei în vederea acordării acestor sume de bani, dar prin răspunsul dat pârâta a refuzat acordarea acestor drepturi.
În drept au fost invocate dispozițiile art.31 aliniat 1 litera c) și d) din Legea nr.188/1999, art.15 lit. a) și art.93 din Legea nr.188/1999 republicată.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei practică judiciară.
Legal citate pârâtele au depus la dosar întâmpinări, conform art.118 Cod procedură civilă solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. S-a menționat că drepturile solicitate de către reclamanți nu pot fi acordate, salarizarea acestora făcându-se în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului de salarizare unitar pentru funcționarii publici. S-a învederat că în perioada 2005 - 2006 drepturile solicitate au fost suspendate de drept, prin nr.OUG92/2004.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr.188/1999, Legea nr.500/2002, nr.OUG123/2003, Legea nr.554/2004, art.115 și urm. Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.248/02.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Sindicatul PRO AS în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Consiliul Județean T, pentru acordare drepturi salariale: suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
A obligat pârâții să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 %, începând cu data de 08.10.2005 și până la data de 02.03.2009, data pronunțării hotărârii, sume care se vor actualiza cu indicele de inflație la momentul plății efective.
A respins ca neîntemeiată cererea de acordare a acestor drepturi în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt toți funcționari publici, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În această calitate, reclamanții pretind acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază.
Aceste suplimente sunt reglementate de dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, legea privind statutul funcționarilor publici, după cum urmează:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;*)
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Aceste dispoziții legale au fost suspendate prin articolul 44 din nr.OUG92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005; prin articolul 48 din nr.OG2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, suspendare care a operat până în decembrie 2006.
Prin aceste suspendări succesive s-a ajuns practic la negarea unui drept fundamental, dreptul la plata corespunzătoare muncii prestate, drept accesoriu celui la muncă, fapt contrar dispozițiilor art.53 din Constituția României. Potrivit acestui text legal, "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății." Cum în cauză nu s-a justificat în sensul dispozițiilor aliniatului 2 al articolului 53 din Constituție caracterul necesar și proporționalitatea restrângerii cu situația care a determinat-o tribunalul nu a putut conchide decât că prin aceste suspendări succesive s-a ajuns la negarea și încălcarea unui drept.
Cu privire la perioada pentru care se acordă sporuri, Tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat acordarea începând cu data de 08.10.2005 la zi și în continuare până la încetarea raporturilor de munca ale reclamanților cu pârâta sau până la încetarea raporturilor de serviciu.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanțe de urgență. Art. 13 din Legea nr.251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007. Potrivit art.48 din nr.OG6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul întrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 1 aprilie 2004, instanța putând obliga angajatorul la plata acestora, numai până la data pronunțării sentinței.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă ale reclamanților instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții, și anume de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative.
În acord cu prevederile art.1082 Cod civil, în vederea reparării integrale a prejudiciului pârâții au fost obligați la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plații efective.
Astfel fiind, tribunalul a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâții să acorde fiecărui reclamant - funcționar public, în funcție de data angajării, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, datorate pe perioada 08.10.2005 până la data de 02.03.2009, data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Tribunalul a respins în rest acțiunea reclamanților în sensul că nu a acordat drepturile solicitate pentru viitor și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Consiliul Județean T și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâtul Consiliul Județean Taa rătat că, în prezent, nici o dispoziție legală nu stabilește cuantumul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare și că în lipsa unor reglementări legale care să stabilească cuantumul suplimentelor legiferate prin dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată nu este posibilă plata acestora, instituțiile publice în care își desfășoară activitatea funcționarii publici neputându-se substitui legiuitorului stabilind ele criterii de acordare și cuantumul acestora.
Mai arată că instanța de fond a admis capetele de cerere privitoare la acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% ignorând faptul că, în prezent, legislația în materia salarizării funcționarilor publici nu stabilește modalitatea concretă de acordare a dreptului prevăzut de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată. Mai mult, instanța de fond nemotivând în nici un fel acordarea în cuantumul solicitat de reclamant a suplimentelor cerute și că acordarea drepturilor solicitate prin stabilirea inclusiv a cuantumului acestora reprezintă o încălcare a principiului constituțional al separației puterilor în stat, instanța depășindu-și atribuțiile privitoare la aplicarea și interpretarea legii.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.4 și pct.9 Cod procedură civilă.
Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, în motivarea recursului a arătat că, în ceea ce privește pretențiile reclamanților privind acordarea sporurilor și pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu, apreciază că instanța de fond a reținut corect, temeinic și legal că această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative.
Cu privire la acordarea acestor pretenții retroactive pe perioada 08.10.2005 - 02.03.2009 sentința recurată este netemeinică și nelegală. Mai mult, legislația ce guvernează drepturile salariale ale funcționarilor publici nu cuprinde nici o precizare privind cuantumul acestor suplimente, instituția angajatoare neputând proceda la acordarea drepturilor bănești, întrucât raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt guvernate de normele de drept public și orice cheltuială bugetară trebuie prevăzută în bugetul instituției.
În drept au fost invocate dispozițiile art.308 - 316 Cod procedură civilă, Legea nr.76/2005, nr.OUG92/2004, Legea nr.417/2006, nr.OG2/2006 și Legea nr.188/1999.
Reclamantul - intimat a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, arătând că drepturile salariale care fac obiectul prezentei acțiuni trebuiau acordate conform art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 funcționarilor publici din cadrul T, și că, aceste drepturi nu au fost acordate niciodată acestora. Mai mult, arată că până în prezent nici un act normativ nu a abrogat până în prezent, prevederile art.31 din Legea nr.188/1999 și că este evident că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și că a nega dreptul la plată a acestor suplimente echivalează cu eludarea atât a textului legii organice cât și a textului legii speciale.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
1. Obiectul litigiului:
Reclamanții au avut - în perioada 2004 - 2008 - calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
În această calitate, Sindicatul Pro - în numele membrilor acestui sindicat care au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T - a solicitat în prezenta cauză obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T și a Consiliului Județean T la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% cu începere din 8.10.2005 până la zi, sume actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
2. reglementării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea constată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost introduse, ca drepturi salariale ale funcționarilor publici, în art.29 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prin art. XIII pct.21 din cartea II titlul III al Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ care, potrivit art. 78 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii, a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003.
Conform art. XIII pct.21 din cartea II titlul III al Legii nr.161/2003, "Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: -
21. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
În privința aplicării dispozițiilor art.29 Legea nr.188/1999, art.25 (XXV) al Titlului III din cartea II din Legii nr.161/2003, "prevederile art.22,art.29 alin.(1),art.491, art.52 - 56, art.741, precum și ale art.83 alin. (4), referitoare la acordarea indemnizației de detașare, din Legea nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare,se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004 ".
Aplicarea aceluiași text de lege a fost apoi suspendată prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004. Dispozițiile pct. 7 din articolul unic al Legii nr.164/2004 prevăd următoarele: "7. După articolul 50 se introduce articolul 501cu următorul cuprins:
<<Art. 501-Pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999, republicată, și ale art.46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă.>>"
Pentru anul 2005, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al gradului a fost suspendat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, care a prevăzut, la art.44, că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 - din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare".
Pentru anul 2006, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare a fost din nou suspendat prin art.48 din Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.57 din 20 ianuarie 2006, dispoziții conform cărora a fost suspendată, la data intrării în vigoare a ordonanței, "aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art.29 alin. (1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, până la 31 decembrie 2006".
Ulterior, în urma modificărilor operate prin Legea nr.251/2006, a fost republicată Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar în urma renumerotării textelor, art.29 a devenit art.31, număr care s-a menținut în cuprinsul Legii nr.188/1999 până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede, la art.I pct. 30, modificarea alin.(1) lit. d) al art. 29 din Legea nr.188/1999, în sensul că "suplimentul gradului", anterior reglementat, se înlocuiește cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Astfel, în temeiul art. III din Legea nr.251/2006, Legea nr.188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.365 din 29 mai 2007, astfel că, în urma renumerotării textelor, art.29 a devenit în prezent art.31, având următorul conținut:
- Art. 31:"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Însă cu privire la intrarea în vigoare a dispozițiilor fostului art.29 din Legea nr.188/1999, dispozițiile art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.574 din 4 iulie 2006, prevedeau că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege,care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Curtea reține, totodată, că dispozițiile art. XIII din Legea nr.251/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.185 din 12 februarie 2009, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare la "1 ianuarie 2007 prevederilor art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.187 din 25 martie 2009.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr.185/2009, "dispozițiile art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,referitoare la intrarea în vigoare "la 1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006",sunt neconstituționale".
3. Analiza Curții:
3.1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean T:
Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T, de a le fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Consiliul Județean T, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
În acest sens, Curtea subliniază că președintele Consiliului Județean T are calitatea de ordonator principal de credite bugetare, astfel cum prevede art.21 alin.2 din Legea nr.273 din 29 iunie 2006, privind finanțele publice locale, text conform căruia "rdonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităților administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului B, primarii sectoarelor municipiului B șipreședinții consiliilor județene".
La rândul său, conducătorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T are calitatea de ordonator secundar de credite bugetare, conform art.21 alin.4 din Legea nr.273/2006, text potrivit căruia "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".
Or, în privința rolului ordonatorului principal de credite bugetare art.22 alin. 1 din Legea nr.273/2006 prevede că "ordonatorii principali de crediteanalizează modul de utilizarea creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, șiaprobă efectuarea cheltuielilordin bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale".
Așadar, în calitate de ordonator principal de credite bugetare, președintele Consiliului Județean T nu are competența de a aproba decât efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, iar nu efectuarea cheltuielilor din bugetele ordonatorilor secundari de credite, în speță, din bugetul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
În același sens, art.22 alin.2 din Legea nr.273/2006 prevede că " ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, șiaprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale".
Curtea subliniază, așadar, că obligația Consiliului Județean T constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tas umelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamanților.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Consiliului Județean T de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
În concluzie, Curtea apreciază că pârâtul Consiliul Județean T nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că, sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că pârâtul Consiliul Județean T are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
3.2. Cu privire la temeinicia acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea observă că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.
Cu privire la aceste reglementări, Curtea precizează că acestea au fost examinate de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr.185 din 12 februarie 2009, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Astfel, cu privire la articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 19 mai 2004 - text conform căruia se introduce în cuprinsul Ordonanței de Urgență modificate articolul 501, potrivit căruia "pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999, republicată, și ale art.46 din Hotărârea Guvernului nr.1.209/2003 se suspendă" - Curtea Constituțională a reținut că "deși textul menționat conține formularea "pentru anul 2004", acesta nu poate intra în vigoare decât respectând prevederile art.15 alin.(2) din Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor -", și ale art.78 din aceasta, care dispun că "legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei". În atare situație,suspendarea dispozițiilor art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999 urmează să se aplicede la data intrării în vigoare a Legii nr.164/2004, adicăde la data de 22 mai 2004.
Coroborând dispozițiile art. XIII pct.21 și ale art.XXV din Legea nr. 161/2003 cu cele ale articolului unic pct.7 din Legea nr.164/2004,rezultă că dispozițiile art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999, fiind în vigoare începând cu data de 21 aprilie 2003,au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată până la 31 decembrie 2004 ".
Curtea va reține, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999 au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Totodată,cu privire la suspendarea dispozițiilor privind suplimentele salariale în litigiu pentru anul 2006prin art.48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.57 din 20 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a reținut că " având în vedere că, potrivit art.51, ordonanța a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă așadar căîn perioada 1-23 ianuarie 2006 dispozițiile art.29 au fost aplicabile, după această dată fiind suspendată, pentru restul anului 2006, doar aplicarea alin. (1) lit. c) și d) al acestui text".
Curtea va reține, așadar, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr.185/2009, că dispozițiile art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999 au fost aplicabile în perioada 1-23 ianuarie 2006, aplicarea lor fiind apoi suspendată pentru restul anului 2006 numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la plata unor sporuri salariale, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea va recurge la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție unor situații similare, în care s-au stabilit efectele produse în cazul suspendării acordării unor drepturi salariale pentru funcționari publici.
Astfel Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este, în prezenta cauză, dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Curtea reține că - în condițiile în care suplimentul postului și al treptei de salarizare au fost suspendate prin acte normative, în mod asemănător cu prima de concediu cuvenită funcționarilor publici și în privința căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că efectele suspendării "nu echivalează cu însăși înlăturarea" acestui drept patrimonial - suspendarea acordării suplimentul postului și al treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestui drept patrimonial.
Curtea remarcă în acest context și caracterul inconsecvent al actelor normative de suspendare, față de interpretarea dată de Curtea Constituțională, din care rezulta că suspendarea nu a operat în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006, deși texte legale în vigoare prevedea contrariul. Or, astfel cum a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, la paragraful nr. 33, "ncertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau jurisdicțională,este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia comportamentul statului". Dat fiind caracterul inconsecvent al reglementărilor privind acordarea, respectiv suspendarea acordării suplimentelor salariale în litigiu, Curtea apreciază că nu pot fi acceptarea apărările exprimate de autoritățile Statului Român, inclusiv de pârâta din prezenta cauză, în sensul că aceste suspendări împiedică acordarea sporurilor salariale respective.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, și că se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici.
În acest sens, Curtea - revenind asupra opiniei exprimate cu alte prilejuri - consideră că lipsa cuantificării acestor sporuri salariale nu poate constitui un impediment în calea recunoașterii temeiniciei acordării lor, întrucât - prin intrarea în vigoare a dispozițiilor art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, și aplicarea acestora de la 1.01.2004 - voința legiuitorului a fost exprimată în sensul acordării acestor sporuri salariale pentru funcționarii publici, care nici nu au fost suspendate în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006.
În privința efectelor aplicării în cauză a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reține că temeinicia cererii reclamanților se impune a fi examinată și prin prisma Convenției europene a drepturilor omului, în măsura în care se reține existența unei creanțe în virtutea căreia reclamantul poate pretinde că are cel puțin "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al dreptului în litigiu.
Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragrafele nr. 58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că "un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59.Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoareceinteresul patrimonialvizat este de natura creanței,nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, în prezenta cauză reclamanții au dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate, în condițiile în care, conform evidenței hotărârilor pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, în perioada amintită această instanță a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze și a respins această cerere în 11 cauze din totalul de 43 de astfel de cauze.
Curtea amintește în acest context că în două cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolului 6 paragraf 1 din Convenție ca efect al existentei unei situații de incertitudine juridică rezultând din jurisprudența neunitară a aceleiași instanțe.
Astfel, în hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în paragrafele 36-40 din hotărâre, că "în lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta a ajuns să pronunțe, uneori chiar în aceeași zi, decizii diametral opuse cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 309/2002".
Or, a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, nr. 28.358/95, & 56, CEDO 2000-III).În loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, & 97, CEDO 2002-VII, și, citată mai sus, & 98, și, a contrario, împotriva Spaniei, nr. 32.978/03, & 70, 28 iunie 2007).
40.Curtea concluzionează că această incertitudine jurisprudențială a avut ca efect lipsirea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în timp ce altor persoane care au efectuat o muncă forțată în afara li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile acestei legi.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție".
Într-o altă hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României - respectiv în hotărârea pronunțată la data de 24 martie 2009, în cauza Tudor contra României (Cauza 21911/03), care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I până la data soluționării prezentei cauze - Curtea a constatat o astfel de insecuritate juridică și în această cauză, efect al interpretărilor contrare făcute de Curtea de Apel București cu privire la consecințele bunei-credințe în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu statul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat - fără a nega faptul că anumite divergente de interpretare pot fi inerente unui sistem judiciar bazat pe o multitudine de instanțe cu competenta asupra unei anumite circumscripții teritoriale -faptul că interpretările contradictorii proveneau de la aceeași instanța, care mai avea si calitatea de instanță de recurs. În plus, Curtea europeană a apreciat că lipsea un mecanism eficient prin care Curtea Supremă să soluționeze conflictele ivite între hotărârile instanțelor inferioare ierarhic, recursul în anulare analizând mai degrabă cauze particulare și reprezentând el însuși o cale extraordinară de atac ce încalcă principiul securității juridice.
În aceste condiții, Curtea apreciază că respingerea pretențiilor reclamanților în prezenta cauză - în condițiile în care aceeași instanță, Curtea de APEL TIMIȘOARA, a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze dintr-un total de 43 de astfel de cauze - ar constitui o încălcare a articolului 6 paragraf 1 din Convenție, respectiv a principiului securității juridice.
Totodată, față de cele expuse anterior, Curtea apreciază că reclamanții au dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, fiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În condițiile în care este aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ignorarea speranței legitime a reclamanților de a obține acest drept salarial ar conduce la încălcarea dispozițiilor din Convenția citată, conform cărora "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Pentru aceste motive, Curtea consideră că este întemeiată solicitarea reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
3.3 Cu privire la cuantumul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare acordat:
Curtea constată că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare din aceste sporuri.
În privința acestei cereri, Curtea observă că în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum.
Astfel, nu există dispoziții legale care să reglementeze cuantumul acestor sporuri, nici modul de calcul și nici baza de calcul. De asemenea, nu au fost edictate dispoziții legale care să reglementeze diferitele criterii de acordare a acestor sporuri în funcție de vechimea în muncă, de nivelul studiilor sau de gradul profesional al fiecărui reclamant funcționar public.
Or, deși legea impune acordarea acestor sporuri, în absența edictării regulilor de acordare a acestor sporuri, Curtea nu poate determina ea însăși aceste criterii fără a încălca prerogativele legiuitorului, singurul care poate determina aceste criterii de acordare a sporurilor în litigiu, față de dispozițiile art. 31 alin. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", respectiv " salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Curtea reține, în acest sens, că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - eventuala cuantificare de către instanță a acestor drepturi salariale în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea reține netemeinicia cererii reclamanților de obligare a autorității pârâte la acordarea sporurilor în litigiu în procent de 25% din salariul de bază, această cerere urmând a fi respinsă.
Prin urmare, față de cele arătate anterior, Curtea reține că soluția Tribunalului Timișa fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Astfel, pe de o parte, instanța de fond a reținut în mod nefondat că pârâtul Consiliul Județean T are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză
Pe de altă parte, instanța de fond a dispus în mod netemeinic obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T la plata sporurilor în litigiu în procent de 25% din salariul de bază.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că sunt întemeiate recursurile formulate de pârâții Consiliul Județean T și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T împotriva sentinței civile nr. 248/2.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea le va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean T și va respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât de Sindicatul Pro în numele membrilor acestui sindicat care au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
De asemenea, admițând recursul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T, instanța va admite în parte acțiunea formulată împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T de Sindicatul Pro în numele membrilor acestui sindicat care au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Astfel, Curtea va obliga pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T la plata către membrii Sindicatului Pro care au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tad repturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, începând cu 8.10.2005 și până la data pronunțării prezentei decizii - 21.05.2009, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Totodată, Curtea va respinge cererea privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% către fiecare funcționar public membru al Sindicatului Pro.
De asemenea, Curtea va obliga pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T să consemneze acordarea acestor drepturi salariale în carnetele de muncă ale fiecărui funcționar public membru al Sindicatului Pro.
Totodată, Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Consiliul Județean T și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T împotriva sentinței civile nr. 248/2.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 248/2.03.2009 a Tribunalului Timiș în sensul că:
- admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Județean T și respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât de Sindicatul Pro în numele membrilor acestui sindicat care au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T;
- admite în parte acțiunea formulată împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T de Sindicatul Pro în numele membrilor acestui sindicat care au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
- Obligă pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T la plata către membrii Sindicatului Pro care au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tad repturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, începând cu 8.10.2005 și până la data pronunțării prezentei decizii - 21.05.2009, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
- Respinge cererea privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% către fiecare funcționar public membru al Sindicatului Pro
- Obligă pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T să consemneze acordarea acestor drepturi salariale în carnetele de muncă ale fiecărui funcționar public membru al Sindicatului Pro.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/12.06.09/TEHNORED:/15.06.09/2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș /Judecător -
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Răzvan Pătru, Diana Duma
