Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 78/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 78/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Județean, cu sediul în Tg.-M,-, jud.M și DGASPC, cu sediul în Tg.-M,-, jud.M, împotriva sentinței nr. 815/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul-reclamant prin consilier juridic, împuternicit de Sindicatul Acord Tg.-M, lipsă fiind recurentul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN M și recurenta-pârâtă DIRECTIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul intimatului depune note de ședință, delegația de reprezentare și practică judiciară(52-111 dosar) și arată că a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Tg.-M, respectiv a Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal, de a soluționa recursul, considerând că este vorba de un litigiu de muncă; la întrebarea instanței declară că reclamantul are calitatea de funcționar public.
Instanța respinge excepția necompetenței materiale invocată de reprezentantul reclamantului, întrucât hotărârea criticată a fost pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția de contencios administrativ și fiscal. Nefiind alte cereri formulate acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursurilor ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
CURTEA,
Prin sentința nr. 815 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureșs -a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DGASPC M; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta DGASPC M împotriva Consiliului Județean M; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază al acestuia, începând de la data de 12 iulie 2004 până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate în funcție de rata inflației; a fost obligată, de asemenea, pârâta să plătească reclamantului indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază și în continuare, până la încetarea calității de funcționar public a reclamantului în cadrul direcției pârâte sau până la modificarea condițiilor de acordare; chematul în garanție a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru achitarea drepturilor bănești acordate; s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva Consiliului Județean
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul DGASPC M începând cu data de 15 decembrie 2003, ocupând funcția de auditor.
Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizație de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Dispozițiile Legii nr. 138/1999 se aplică potrivit art. 1 personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, precum și personalul civil din aceste instituții.
Ulterior acestei legi Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice s-au reorganizat prin comasare formând un nou minister, Ministerul Administrației și Internelor.
În baza dispozițiilor art. 9 alin. 4 din OUG nr. 63/2003 Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28 iulie 2003 privind modificarea și completarea ordinului Ministrului de Interne nr. 275/2002 și prin acest ordin introducându-se punctul 9. 2, care prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Se arată în continuare că instituția unde lucrează reclamantul este o instituție publică, cu personalitate juridică înființată în subordinea Consiliului județean. Se mai arată că acordarea indemnizației de dispozitiv este în concordanță cu art. 1 și 14 din OUG nr. 63/2003, potrivit cărora Ministerul Administrației și Internelor are competențe de reglementare în domeniul funcției și funcționarului public al administrației publice, atât centrală cât și locală.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a solicitat admiterea recursului și casarea în totalitate a sentinței atacate cu consecința respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantului și, suspendarea, în temeiul art. 300 alin. 3 Cod procedură civilă a executării sentinței atacate, până la soluționarea recursului.
În motivarea cererii de recurs se arată că reclamantului nu i se aplică dispozițiile care prevăd acordarea sporului de dispozitiv întrucât aceste dispoziții se aplică numai personalului militar și civil din cadrul Ministerului Administrație și Internelor, MI, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției, în condițiile în care reclamantul nu este cadru militar și nici nu este angajat cu contract de muncă în cadrul unităților militare sus-indicate, nu poate beneficia de sporul solicitat.
Prin aceeași cerere de recurs solicită și suspendarea executării sentinței recurate până la soluționarea cererii de recurs, susținând că prin punerea în executare a acestei hotărâri s-ar aduce prejudicii grave instituției.
Consiliul Județean Maf ormulat, de asemenea recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii introductive ca nefondată și netemeinică.
În susținerea recursului se arată că reclamantul își desfășoară activitatea într-o unitate de asistență socială, care este o activitate distinctă de administrația publică, direcția ca unitate angajatoare nu este o structură administrativă, de aceea se apreciază că un ordin a Ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ceea ce privește funcționarii publici și personalul contractual al altei instituții publice. În acest sens, s-a pronunțat Curtea de Apel Târgu -M, prin decizia nr. 1302/R/2007, când a admis recursul DGASPC M și a respins acțiunea reclamanților din acea cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Sindicatul Acord Târgu-M în numele reclamantului, solicită respingerea recursului și menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 188/1999, dar și a Ordinului nr. 496/2003 prin care s-a completat ordinul MI nr. 275/2002 în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Prin această măsură s-a reușit înlăturarea discrepanțelor în ceea ce privește drepturile de natură salarială acordate personalului care își desfășoară activitatea în subordinea sau coordonarea Ministerului Administrației și Internelor asigurându-se astfel egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleași autorități.
Invocă cu titlu de practică judiciară decizia nr. 1977/R/din 29 noiembrie 2006 Curții de Apel Târgu -M, precum și decizia nr. 1291/R/29 noiembrie 2007, pronunțată de aceeași instanță.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul pârâților este fondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 138/1999, astfel cum rezultă din însuși titlul ei, stabilește modalitatea de salarizare și acordare a altor drepturi, nuami pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
În acest sens, prevederile art. 1 din Legea nr, 138/1999 cuprind o enumerare limitativă a instituțiilor al căror personal militar și civil beneficiază de sporul de dispozitiv, respectiv, MI, și MJ.
Prin urmare, potrivit art. 47 din menționata lege, numai personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1 beneficiază de unele drepturi prevăzute de acest act normativ, iar conform art. 49 personalul civil care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Trebuie reținut și faptul că potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 2 din OUG nr.63/2003, privind asigurarea și funcționarea MAI, personalul fostului MI și al fostului MA, în urma unificării acestora, a fost transferat în interesul serviciului și numit pe funcții la noul minister al administrației și internelor beneficiind conform alin. 3 al textului enunțat de drepturile dobândite anterior.
În același sens sunt și dispozițiile art. 18 alin. 2 și 3 din OUG nr. 30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și reformei Administrative. Din coroborarea dispozițiilor enunțate cu cele cuprinse în pct. 9.2 și 31.1 din Ordinul 496/28 iulie 2003, emis de MAI, rezultă că indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 se acordă numai personalului civil, care desfășoară activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una dintre instituțiile și autoritățile prevăzute de art. 1 din aceeași lege, precum și funcționarilor publici și personalului contractual care a beneficiat de acest drept și înainte de a fi transferat din structura MAI în domeniul administrației publice locale.
Reclamantul nu este și nu a fost angajat într-una din structurile prevăzute de aceste norme legale și prin urmare, nu poate beneficia de dreptul solicitat.
discriminarea despre care vorbește nu este reală, întrucât reclamantul nu are același statut cu cei salarizați în baza Legii nr. 138/1999, nu ocupă aceeași funcție și nu îndeplinește aceleași atribuții de serviciu.
Nelegalitatea hotărârii primei instanțe poate fi motivată și prin ierarhia forței juridice a actelor normative, fiind de necontestat că un ordin ca act administrativ de autoritate nu poate fi dat decât în executarea unei legi. În condițiile în care Ordinul nr. 275/2002 și 496/2003 au fost date în executarea și aplicarea Legii nr. 138/1999, efectele lor nu se pot răsfrânge asupra domeniului de aplicare al unei alte legi, în speță Legea nr. 188/1999, aceasta din urmă vizându-l pe reclamant.
În ceea ce privește practica instanțelor în această materie, cu privire la aceeași problemă de drept dedusă judecății, diferită chiar la nivel național, este de observat că practica acestei instanțe, a secției de contencios administrativ este constantă, iar precedentul judiciar creat de o altă secție sau altă instanță, nu este un izvor de drept și nu obligă instanța la a pronunța aceeași hotărâre. Relevant este și faptul că, divergențele de jurisprudență sunt reglate de Jurisdicțiile Supreme, or, în problema de drept dedusă judecății și opinia instanței supreme este că indemnizația de dispozitiv se acordă numai personalului militar și civil din instituțiile enumerate la art. 1 din Legea nr. 138/1999, nu întregului personal din administrația publică.
De altfel, această problemă de drept a fost soluționată printr-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție conform deciziei nr. 37 din 14 decembrie 2009.
Față de cele ce preced, văzând și prevederile art. 312 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursurile pârâtelor și va modifica hotărârea recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului de acordare a sporului de dispozitiv precum și cererea de chemare în garanție formulată de DGASPC M în contradictoriu cu Consiliul Județean
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M și Consiliul Județean M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței nr. 815 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în Târgu-M,-, județul M în contradictoriu cu pârâta DGASPC
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta DGASPC M în contradictoriu cu Consiliul Județean
dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata sporului de dispozitiv de 25 % din salariul de bază, precum și obligarea chematului în garanție să aloce fondurile necesare.
Menține celelalte dispoziții din sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/5ex
jud.fond:
-23.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
