Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 789/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 789
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr.5103 din 06 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții DGFP M și MEF, obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației până la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii reclamantul a precizat că are calitatea de funcționar public, iar dreptul la prima de vacanță i-a fost conferit prin art.34 al.2 din Legea 188/1999, ce reglementează statutul funcționarilor publici și potrivit căruia, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, dreptul fiind suspendat prin acte normative succesive, conform OUG 33/2001 și legile bugetului asigurărilor sociale de stat până la data de 31 decembrie 2006.
Pârâta DGFP Mad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr.5103 din 06 decembrie 2007, Tribunalul Mehedinți admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții la plata primei de concediu de odihnă pentru anul 2006 actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.
Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamantul poate beneficia de plata primei de concediu de odihnă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în materie.
Că, neacordarea primei de concediu de odihnă a avut la bază o succesiune de acte normative a căror aplicare s-a făcut în mod diferit de instituțiile publice, datorită unor dificultăți de interpretare.
S-a arătat că pentru anul 2006, dreptul de a primi primă de concediu este încă suspendat, așa încât greșit instanța a admis acțiunea.
Recursul este nefondat.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru motivele ce se vor arăta mai jos.
În conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.
Având în vedere prevederile textului enunțat, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă, în fiecare an la nivelul stabilit prin lege.
Însă, prin legea bugetului de stat nr. 379/2005 s-a suspendat acordarea acestui drept.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Drepturile prevăzute în art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R trebuie să fie acordate reclamantului, întrucât legea produce efecte de la data publicării în Monitorul oficial și până la ieșirea ei din vigoare, printr-un act normativ cu putere identică.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr.5103 din 06 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.2ex/ 07 Mai 2008
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie