Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 81/2010. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 81/

Ședința publică din 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în Târgu-M-, împotriva sentinței nr.366/29.05.2009 a Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurenta pârâtă a depus taxa de timbru în sumă de 2 lei(10 dosar) și 0,15 lei timbru judiciar anulat la dosar(9 dosar).

Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 alin.2 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr. 366/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta DGASPC M fiind obligată să plătească reclamantei suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază începând cu data de 18.09.2008 și până la data încetării raporturilor de serviciu.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salariată în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr.188/1999. adevărului că prevederile referitoare la suplimentul postului și a treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005 și OG nr.2/2006, însă aceste norme legale de suspendare nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței. Mai mult instanța a constatat că aceste norme de suspendare contravin prevederilor art.41 și 53 din Constituție întrucât cele două suplimente reglementate de lege constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică. Aceste norme de suspendare contravin art.15 alin.2 din Constituție deoarece sunt retroactive, suspendând un drept câștigat prin Legea nr.188/1999, instanța apreciind această suspendare ca lipsită de efecte pentru perioada anilor 2004 - 2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGASPC M solicitând respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, invocând faptul că în prezent nu există un cadrul legal care să stabilească cuantumul și condițiile de acordare a suplimentului postului și cel corespunzător treptei de salarizare. Se mai susține că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal întrucât textul legal avut în vedere de către prima instanța și anume art. 31 din Legea nr.188/1999 rep. nu prevede și procentul sporului pentru suplimentul postului și al treptei de salarizare și nici criterii de cuantificare a acestora. Reclamanta nu precizat modalitatea de cuantificare a sporului în procent de 25 % și nici în considerentele hotărârii nu se face nici o referire cu privire la modalitatea la care s-a ajuns la procentul de 25 % din salariul de bază.

Reclamanta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Examinând cererea de recurs în raport de motivele invocate instanța apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului(devenit suplimentul corespunzător treptei de salarizare în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici).

Se poate observa că în cuprinsul acestor dispoziții nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare și nici nu este precizat cuantumul acestora, aflându-ne așadar în prezența unui drept virtual, ceea ce ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie la o cuantificare arbitrară a sumelor de bani ce s-ar cuveni cu acest titlu.

Pentru a fi posibilă acordarea acestor sporuri este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea celor două suplimente ca părți componente ale salariului funcționarilor publici pentru cuantificarea lor fiind necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului de lege care prevede acordarea sporurilor solicitate, prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege fie printr-o hotărâre de guvern dată în executarea prevederilor Legii nr. 188/1999.

Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că nici reclamanta nu a fost în măsură să justifice cuantumul de 25 % solicitat, nu a putut preciza care au fost activitățile desfășurate în timpul programului de muncă conform fișei postului, activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri, timpul de lucru afectat desfășurării acestor activități dacă pentru toată perioada solicitată a desfășurat activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri și aceasta în măsura în care la nivelul instituției unde-și desfășoară activitatea, atribuțiile de serviciu din fișa postului au fost stabilite după un anumit grad de dificultate.

În lipsa unor criterii legale care să permită instanței cuantificarea drepturilor salariale solicitate dar și a unor probe din care să rezulte că reclamanta în perioada solicitată a-i fi acordate aceste sporuri a desfășurat activități cu un grad de dificultate ridicat și care să justifice acordarea unui astfel de spor raportat la timpul efectiv lucrat pentru îndeplinirea acestor activități, se apreciază că în mod netemeinic și nelegal prima instanță a admis acțiunea reclamanților.

Prin urmare, instanța în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9. pr. civ. rap. la art. 312 alin. 1 din același cod, va admite recursul declarat de DGASPC M, va modifica hotărârea recurată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă având ca obiect plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M, cu sediul în Târgu-M-, județul M, împotriva sentinței nr.366 din 29 mai 2009 Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta având ca obiect obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și celei corespunzător treptei de salarizare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

red.

tehnored. BI/4ex

jud.fond:

-27.01.2010-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 81/2010. Curtea de Apel Tg Mures