Obligația de a face. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 72/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței nr.225/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se prezintă intimații pârâți, prin avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru.
Reprezentantul intimaților pârâți depune împuternicirea avocațială și întâmpinare(17-25 dosar).
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților pârâți solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, susținând oral motivele din întâmpinare; arată că o parte dintre intimați au beneficiat de plata unor sume, respectiv persoanele cu funcție de conducere; invocă prev.art.132 alin.2 muncii privind posibilitatea compensării concediului anual de odihnă plătit.
CURTEA,
Prin sentința nr. 225 pronunțată la data de 30.03.2009 de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins încheierea de sesizare nr. 22/17.07.2008 introdusă de organul constatator Curtea de Conturi a României prin Direcția de Control Financiar Ulterior M în contradictoriu cu partea prejudiciată Inspectoratul Școlar Județean M și persoanele răspunzătoare, și prin care s-a solicitat angajarea răspunderii juridice pentru suma de 91.320 lei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, prin încheierea de sesizare a instanței organul constatator Curtea de Conturi a României prin Direcția de Control Financiar Ulterior Mas olicitat angajarea răspunderii juridice a inspectorilor școlari generali, împreună cu contabil șef și referent pentru prejudicierea bugetului statului cu suma de 86.344 lei reprezentând plăți nelegale cu titlul de "compensare în bani a concediului de odihnă cuvenit pe anul 2007 și neefectuat" către un număr de 9 persoane și la 4.976 lei reprezentând foloase necuvenite. Cele 9 persoane au intrat în raporturi de muncă cu M pe o perioadă determinată prin detașări de pe funcții didactice de la alte școli din județ iar compensare în bani a concediului de odihnă cuvenit pe anul 2007 și neefectuat s-a acordat la încetarea detașării. Conform art. 103 din Legea nr. 128/1997 cadrele didactice beneficiază de dreptul anual la concediu. Cele 9 persoane detașate la M și-au păstrat calitatea de cadre didactice și pentru această perioadă iar legea și Constituția României le recunoaște dreptul la un concediu plătit. Pentru efectuarea lui angajatorii au obligația ca la începutul fiecărui an să întocmească o planificare în scopul asigurării continuității activității și pentru prevenirea unor disfunționalități. În unitățile de învățământ efectuarea concediului de odihnă are loc, de regulă, în perioada vacanțelor școlare însă, în cadrul inspectoratelor școlar, tocmai în această perioadă au loc diferite activități specifice legate de închiderea anului școlar, organizarea examenelor, ceea ce presupune prezența la serviciu a unei părți din personal și, în special, a celor cu funcții de conducere. Toate cele 9 persoane îndeplineau asemenea funcții iar aceste activități i-au împiedicat în mod obiectiv să-și efectueze concediul de odihnă și cum după plecarea din unitate acest drept nu se mai putea realiza în natură, se impunea compensarea lui în bani. Conform art. 141 alin. 3. muncii, drepturile de concediu se suportă de către angajatorul care trebuia să le acorde concediul de odihnă, iar în speță concediul de odihnă trebuia acordat de M, iar compensarea în bani a dreptului trebuia suportată tot de această instituție fiind vorba de bugete separate. Se arată de către instanța de fond că, răspunderea juridică angajată în baza controalelor Curții de Conturi este o răspundere delictuală, bazată pe ideea de culpă iar în lipsa acesteia, răspunderea nu poate fi angajată. Totodată, prejudiciul sesizat instanței a fost constituit potrivit criteriului formal și nu al celui obiectiv care presupune existența unui prejudiciu real. O pagubă s-ar fi produs bugetului de stat în condițiile în care s-ar fi efectuat o plată dublă a concediului de odihnă nu și când acest drept a fost compensat din motive neimputabile angajatorului.
Împotriva sentinței a formulat recurs Curtea de Conturi a României. În considerente se arată că prin prisma dispozițiilor art. 47 alin. 3 și 4 din Legea nr. 53/2003, muncii, dacă angajatorul la care s-a dispus detașarea nu și-a îndeplinit la timp și integral toate obligațiile față de salariatul detașat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detașarea. Cum personalului detașat nu i s-a acordat concediul de odihnă la care aveau dreptul, obligația acordării acestui drept revine angajatorului care a dispus detașarea și nu celui la care s-a dispus detașarea. Cum unitățile de învățământ preuniversitare sunt finanțate din fonduri alocate de la bugetele locale care îndeplinesc calitatea de ordonator principal de credite și nu din fonduri angajate de la bugetul de stat, M, aflat în subordinea Ministerului Educației și Cercetării i s-a produs un prejudiciu de 86.344 lei. Au fost constatate mai multe abateri generate de nerespectarea prevederilor legale. Astfel, nu a fost întocmită o programare cu privire la efectuarea concediilor de odihnă pentru întreg personalul instituției aprobată prin decizia scrisă a conducerii instituției, nu există documente din care să rezulte solicitările salariaților de efectuare a concediului de odihnă, rechemarea acestora din concediu prin dispoziții scrise aprobate de ordonatorul de credite. În acest fel, bugetul de stat a fost prejudiciat prin efectuarea unor cheltuieli legate de compensarea în bani a concediilor de odihnă, prevăzute a fi efectuate în cazul persoanelor detașate din bugetul unităților administrativ teritoriale. Sentința atacată mai este criticată și prin prisma reținerii greșite de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 141 alin. 3. muncii întrucât aceste dispoziții se referă la obligația angajatorului de a acorda concediul de odihnă până la sfârșitul anului calendaristic tuturor salariaților și nu la obligația achitării dreptului de concediu de către angajatorul care trebuia să acorde concediile de odihnă, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 47 alin. 4.
Persoanele răspunzătoare, și au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041. pr. civ. instanța apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 47 din Codul muncii prevede că, (1) Drepturile cuvenite salariatului detașat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detașarea.
(2) Pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat.
(3) Angajatorul care detașează are obligația de a lua toate masurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detașarea să își îndeplinească integral si la timp toate obligațiile de salariatul detașat.
(4) Daca angajatorul la care s-a dispus detașarea nu își îndeplinește integral si la timp toate obligațiile fata de salariatul detașat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detașarea.
(5) În cazul în care exista divergenta între cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu își îndeplinește obligațiile potrivit prevederilor alin.(1) si (2),salariatul detașat are dreptul de a reveni la locul sau de munca de la angajatorul care l-a detașat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori si de a cere executarea silita a obligațiilor neîndeplinite.
Totodată, art. 141 alin. 3 din Codul muncii prevede că, angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
Potrivit art. 103 lit. a din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice,cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile.
În speță, așa cum a reținut și instanța de fond, intimații s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a-și efectua concediul de odihnă, atât în cursul anului școlar cât și în timpul vacanțelor. Astfel, volumul și complexitatea activităților impuse de locul de muncă la care au fost detașați a determinat în această perioadă o creștere a normei didactice de la 72 ore lunar la 170 ore. Totodată, locul de muncă a impus ca numeroase atribuții de serviciu să fie îndeplinite în timpul vacanțelor școlare. Neregulile constatate de recurentă, respectiv, nu a fost întocmită o programare cu privire la efectuarea concediilor de odihnă pentru întreg personalul instituției aprobată prin decizia scrisă a conducerii instituției, nu există documente din care să rezulte solicitările salariaților de efectuare a concediului de odihnă, rechemarea acestora din concediu prin dispoziții scrise aprobate de ordonatorul de credite, sunt aspecte formale și nu sunt de natură a anihila substanța dreptului la concediu de odihnă.
Invocând cu obstinație dispozițiile art. 47 alin. 3 și 4 din Legea nr. 53/2003, recurenta face abstracție atât de dispozițiile alin. 1 și 5 ale aceluiași articol cât și de imposibilitatea practică a punerii în practică a prevederilor alin. 3. Astfel, recurenta nu arată care ar fi fost modalitatea în care unitățile școlare de la care au fost detașați intimații ar fi putut să ia măsurile necesare pentru ca Inspectoratul Școlar la care au fost detașați să-și îndeplinească la timp și integral obligațiile care îi reveneau față de salariatul detașat. Mai mult, câtă vreme intimații s-au aflat în imposibilitate de a-și efectua concediul de odihnă, nici nu se putea pune problema luării vreunor măsuri.
Trebuie remarcat faptul că intimații au fost detașați ca efect al unui concurs susținut la Ministerul Educației și al încheierii unor contracte de management educațional cu acesta (în cazul inspectorului general și al inspectorilor adjuncți), contract încheiat pe o perioadă de 4 ani. Așadar, nu unitățile școlare la care aceștia aveau norma didactică a dispus detașarea. În temeiul acestor noi raporturi de muncă, având în vedere faptul că locul de muncă presupunea alte atribuții și o altă salarizare, suma de bani pentru concediul plătit era mult mai mare decât cea pe care aceștia ar fi beneficiat ca și cadru didactic în unitățile școlare de la care au fost detașați. Dacă s-ar admite incidența dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, este evident că aceste instituții ar fi fost prejudiciate prin plata unui drept într-un cuantum mult mai ridicat decât al unui salariat al său, și, mai mult, aceste unități școlare nici nu aveau prevăzute la capitolul "cheltuieli de personal" fonduri pentru achitarea unor drepturi salariale profesorilor care și-au desfășurat activitatea în alt loc de muncă, respective Cum doar M avea prevăzut în buget drepturile salariale ale intimaților pentru perioada detașării, unitățile școlare erau nevoite să solicite acestuia virarea sumelor necesare compensării în bani a concediului de odihnă. Așadar, nu se poate vorbi de vreun prejudiciu real adus bugetului statului iar prejudiciul invocat de către recurentă este unul constituit strict pe baza unui criteriu pur formal.
Față de aceste considerente, Curtea consideră sentința atacată este temeinică și legală, ferită de orice critici, motiv pentru care, în temeiul art. 312. pr. civ. recursul formulat de Curtea de Conturi a României va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței nr.225 din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/9ex
jud.fond:
-8.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
