Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 810/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcț. publici -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 810
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Municipiul S - prin Primar cu sediul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 139 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamanta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civilă rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub sub nr. 8519/86 din 16.12.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul S, solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în conformitatea cu Legea nr.142/1998, începând cu data de 02.02.2005 și până în prezent, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, precum și acordarea pe viitor a acestor tichete de masă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, potrivit disp. art. l din Legea nr.142/1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar precum și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
În conformitate cu art. 5, alin.1 și urm. din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, "În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toții salariații și angajatorii".
Conform art. 41 alin 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția sociala a muncii, iar masurile de protecție privesc securitatea si igiena muncii, regimul de lucru al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihna plătit, prestarea muncii in condiții grele, precum si in alte situații specifice.
Așadar, reclamanta, în calitate de salariat, funcționar public la o instituție bugetara, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, avea si are în continuare dreptul să primească o alocație individuala de hrana, lunară, sub forma unor tichete de masa. Prin încasarea unor asemenea alocații de hrana, i se asigura o protecție privind securitatea muncii.
Faptul că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără sa stabilească in sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat ca reclamanta în calitate de salariat nu are dreptul la asemenea tichete. La acordarea acestora trebuie să se țină în primul rând seama de caracterul și natura lor, acestea fiind măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii si a unor condiții optime la locul de munca.
A mai arătat că Legea nr. 142/1998, a reglementat acest drept al salariaților, inclusiv din unitățile bugetare, însă, în mod neechitabil s-a eludat acordarea tichetelor de masă pentru toți salariații instituțiilor bugetare, fiind acordate doar pentru anumite categorii de salariați, (în unele instituții aceste tichete de masă fiind acordate), s-a ajuns la o gravă și inexplicabilă discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială, între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin 2, art. 53 din Constituția României, art.5 alin 3 din Codul muncii si art. 41 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Posibilitatea acordării tichetelor de masă funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a acestor sume in bugetul de stat, este neîntemeiată și nejustificată. Astfel, pur și simplu este lăsată la aprecierea angajatorului aplicarea unor norme de protecție a salariatului si a muncii acestuia, care, fie niciodată nu va aloca sumele respective in favoarea salariaților, fie le va aloca după preferințe, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 188/1999, Legii nr.53/2001, Legii nr.42/1998 și HG nr.51/1999.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La prima zi de înfățișare, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 02.02.2005-15.12.2005.
Prin sentința nr.139 din 29 ianuarie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 02.02.2005-15.12.2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să plătească reclamantei sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 începând cu data de 16.12.2005 și până la data de 29.01.2009, proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Totodată, a respins ca fiind prescrisă cererea privind plata tichetelor de masă pentru perioada 02.02.2005-15.12.2005 și a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă pentru viitor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 02.02.2005-15.12.2005 instanța a reținut că, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1998, dreptul la acțiune, având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamantei a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamata a învestit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni la 16.12.2008, se constată că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 02.02.2005-15.12.2005, deoarece acestea au fost solicitate după împlinirea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și ca urmare admis excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la perioada 02.02.2005-15.12.2005, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca prescris.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta este salariată în cadrul Primăriei mun. S, iar potrivit art. 1 din Legii nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, dispozițiile art.1 și art. 2 din Legea nr. 193/2006, prevede ca societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
În baza art.41 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Așadar, atâta timp cât reclamanta are calitatea de salariat funcționând în cadrul Primăriei mun. S, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că și reclamanta avea dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, deoarece, prin încasarea unor asemenea alocații i se asigură reclamantei o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a-și asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Ca atare, acordarea acestor tichete de masă, reprezintă prin însăși natura sa, o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al reclamanților constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă, reclamanților, condiții pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.
Faptul că Legea nr.142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu însemnă în mod automat că reclamanta nu are dreptul la acordarea acestor tichete, în acordarea acestora se ține seama de caracterul și natura lor și anume ca măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
De altfel, atâta timp cât tichetele de masă reprezintă măsuri de protecție socială înseamnă că pârâta angajatoare avea obligația să le acorde de drept, automat, chiar de la data intrării in vigoare a Legii nr. 142/1998, obligație pe care însă angajatoarea nu și-a respectat-o, astfel încât nu se poate pretinde ca reclamanta nu poate solicita aceste drepturi pe ultimii 3 ani, sume reactualizate.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială al reclamantei în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
- mult, prevederea acordării tichetelor în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar ceea ce este inadmisibil.
Referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masă pe viitor, prima instanță a respins-o, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâtul Municipiul S - prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs a invocat excepția calității procesuale pasive a Municipiului S, arătând că potrivit disp. art.63 alin.1 lit.c) coroborate cu cele ale alin.4 lit.a) din același articol, primarul este cel care exercită atribuții referitoare la bugetul local, fiind ordonatorul principal de credite.
Totodată, apreciat acțiunea ca fiind lipsită de obiect, întrucât nu există vreun astfel de act administrativ care să o fi vătămat pe reclamantă și ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului S, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 67 al. 1 din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție.
Prin urmare, având în vedere obiectul acțiunii formulate de reclamantă, calitatea procesuală pasivă în cauză aparține Municipiului S - prin primar, după cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii, Curtea constată că aceasta nu este dată în cauză, întrucât reclamanta intimată a arătat, prin acțiunea formulată, că solicită plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă începând cu data de 02.02.2005 și până în prezent, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, precum și acordarea pentru viitor a acestor tichete de masă.
Prin urmare, reclamanta și-a precizat în mod expres pretenția concretă prin acțiunea formulată, astfel încât nu se poate reține că acțiunea este lipsită de obiect.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, Curtea constată că nici aceasta nu este dată în cauză.
Astfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Prin urmare, sunt aplicabile regulile prevăzute de Legea contenciosului administrativ în materie de competență materială și teritorială, dar nu și cele stipulate în art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă obligatorie. Când a înțeles să impună respectarea procedurii speciale de soluționare a litigiilor de contencios administrativ, legiuitorul a arătat că anularea actului administrativ se poate cere în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, ca de exemplu în situația reglementată de art. 106 din Legea nr. 188/1999 republicată, în cazul actelor prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în cauza de față neexistând obligația reclamantei de parcurgere a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp. art. 2 al. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Prin urmare, funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Funcționarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De asemenea, ei beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea acestei categorii de personal este stabilită prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, act normativ care nu prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
CIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul S - prin Primar cu sediul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 139 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/29.05.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Bratu Ileana
