Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 815/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - funcționari publici -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.815

Ședința publică din30 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Sas Remus

JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâta Primăria orașului - prin primar, județul B, împotrivasentinței nr.118 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că deși părțile lipsesc recurenta a solicitat a se da eficiență prevederilor art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă și, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul dosarului de față.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 11.11.2008, reclamanta, în contradictoriu cupârâta Primăria orașului - prin primar, a solicitat obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând sporuri privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 04.11.2005, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și acordarea pentru viitor a acestor sporuri.

În motivare acțiunii, reclamanta a arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 29 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, respectiv art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 republicată, că relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea 251/2006 prevederile art. 29 alin 1 lit. c și d din Legea 188/1999 au reintrat în vigoare la 1.01.2007.

Referitor la cererea de acordare a acestor drepturi retroactiv, solicită a se constata că potrivit art. 29 alin. 1 devenit art. 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată, are dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 04.11.2005, precizând că prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, această prevedere legală a fost suspendată în perioada 2004-2006, suspendare care contravine dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituție întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda acest drept din perspectiva textelor constituționale menționate.

A mai arătat reclamanta că, anterior introducerii acțiunii, a solicitat pârâtei prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea sa a fost refuzată.

În drept a invocat Legea nr. 188/1999, Legea 53/2003, art.15 alin.2, Constituția României,Legea nr.554/2004.

Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.

Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 118 din 28 ianuarie 2009 admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să-i plătească suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrate, începând cu data de 04.01.2005 până la data pronunțării sentinței, 28.01.2009, sume actualizate cu indicele de inflație, calculate de la data nașterii dreptului, la data plății efective; a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi pentru viitor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este funcționar public și beneficiază de drepturile menționate în art. 29 din Legea 188/1999 modificată, care în forma actuală prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

Or, această componență a salariului a fost introdusă prin art.13 din Titlul III din Legea nr.161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999 și care, prin art.25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 01.01.2004.

În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr.92/2004 și OG nr.2/2006 pentru perioada 2004 - 2006, instanța constată că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă.

Instanța de fond a respins cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, întrucât acțiunea vizează nerecunoașterea unor drepturi prevăzute de lege, neavând un caracter cert pentru viitor.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Primăria orașului prin primar, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică, reiterând susținerile de la instanța de fond.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiat recursul.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamanta nu a primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiune.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat depârâta Primăria orașului - prin primar, județul B, împotrivasentinței nr.118 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./12.05.2009

jud.fond

Președinte:Sas Remus
Judecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Morariu Adriana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 815/2009. Curtea de Apel Suceava