Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 844/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 844
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr PREȘEDINTE SECȚIE
-- -- JUDECĂTOR 2: Iuliana Râciu
- - - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
GREFIER -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva sentinței numărul 2 din 09 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant, recurentul pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal, că s-au depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și sunt scutite de taxa de timbru.
S-a arătat că intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
S - au învederat cererile de amânare formulate de recurentul reclamant, pentru angajarea unui apărător și de către intimatul pârât
Curtea, apreciază că de la data primirii citațiilor și până la termenul de judecată a trecut un termen rezonabil în care părțile puteau face toate demersurile pentru a-și exercita dreptul la apărare și în consecință respinge cererile de amânare.
Apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
F
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții IGPR B și IPJ O, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora să-i menționeze în cartea de muncă perioada 4.09.2003 până la încadrarea efectivă din 1.01.2006, drept continuitate și vechime în muncă, cu obligarea acestora la plata tuturor drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit de la momentul destituirii din funcția publică avută(4.09.2003) și până la data reîncadrării efective (1.01.2006), dar care să cuprindă toate drepturile materiale, bănești și profesionale de care a fost lipsit și pe care le-ar fi dobândit în condițiile în care ar fi lucrat efectiv.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția IGPR nr. S 3248 din 4.09.2003 a fost destituit din poliție, din funcția avută ca agent șef adjunct de poliție din cadrul IPJ
Prin decizia 5896/2005 pronunțată de ICCJ - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosar 7995/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior și obligarea IGPR la plata drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii și până la reîncadrarea efectivă.
Pârâtul IGPR a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului de a solicita despăgubiri constând în plata tuturor drepturilor materiale și bănești, ca urmare a contestării unui act administrativ, respingerea primului capăt de cerere pentru obligarea pârâtelor de a menționa în carnetul de muncă al reclamantului a perioadei 4.09.2003 - 1.01.2006, drept continuitate și vechime în muncă, ca rămasă fără obiect și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
IPJ Oaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea primului capăt de cerere privind obligarea pârâților la menționarea în carnetul de muncă a perioadei 4.09.2003 - 1.01.2006 drept continuitate și vechime în muncă, ca rămas fără obiect, excepția prescrierii dreptului de a solicita despăgubiri constând în plata drepturilor materiale bănești, ca urmare a contestării emiterii unui act administrativ, excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ O cu privire la acordarea gradului profesional următor de agent șef de la data când ar fi trebuit să fie avansat la termen și pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Reclamantul și-a precizat acțiunea prin care a solicitat ca pârâții să-i plătească suma totală de 22.092.631,6 lei reprezentând drepturi bănești constând în prime aferente anilor 2003-2006, spor fidelitate anul 2005, bani cuveniți pentru ținuta de serviciu, bani pentru norma de hrană.
Prin sentința nr. 210 din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul împotriva pârâților IGPR și IPJ O, în favoarea Tribunalului O l
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ la nr-, reclamantul arătând că își menține precizarea formulată la Curtea de APEL CRAIOVA.
Prin sentința nr. 2 din 9 ianuarie 2008 fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul fiind obligați pârâții IGPR și IPJ O la plata primelor de concediu pentru anii 2003, 2004, 2005, la sporul de fidelitate pentru anul 2005 și la cel de-al 13 - lea salariu pentru anii 2003, 2004, 2005, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
Au fost respinse excepțiile privind prescripția dreptului de a solicita despăgubiri invocate de pârâți ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin dispoziția IGPR nr. S 3248 din 4.09.2003, reclamantul a fost destituit din poliție din funcția avută ca agent șef adjunct de poliție din cadrul IPJ
Prin decizia nr.5896 /2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.7995/2004, a fost dispusă reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior și obligarea IGPR la plata drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii și până la reîncadrarea efectivă.
Excepția prescrierii dreptului de a solicita despăgubiri constând în plata drepturilor materiale bănești invocată de pârâtele IGPR și IPJ O urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că termenul prescripției de 3 ani prevăzut în Decretul 167/1958 începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Dreptul la acțiune al reclamantului cu privire la drepturile bănești cuvenite pentru perioada destituirii din funcția publică, s-a născut la data pronunțării deciziei nr. 5896 din 9 decembrie 2005 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 7995/2004 prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și obligarea IGPR să plătească acestuia drepturile salariale cuvenite de la data destituirii și până la data reintegrării efective, decizie față de care reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată la 23.04.2007, deci în termenul legal de 3 ani.
Pe fond, privind cererea de acordare a primelor de concediu, s-a reținut că potrivit art. 37 al.2 din OG 38/2003 polițistul primește, la plecarea în concediu, o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, dreptul respectiv născându-se așadar în temeiul legii.
Art.9 alin. 7 din Legea 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 dispus suspendarea aplicării prevederilor din actele normative în vigoare, referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, până la data de 31 decembrie 2004, iar ulterior art. 8 al.7 din Legea 511/2004 și art. 5 alin.5 din Legea nr.379/2005, au menținut suspendarea aplicării prevederilor respective și pentru anii 2005 și 2006, însă suspendarea privind plata primei respective, prin aceste acte normative succesive, nu înlătură dreptul născut în temeiul legii.
Legile speciale invocate au suspendat temporar plata drepturilor privind prima de concediu până la 31 decembrie a fiecărui an, așa încât se constată că dreptul funcționarului public la prima de concediu nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca atare dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării acesta devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Potrivit art. 53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute de Constituție și numai prin lege, în cauză nefăcându-se dovada unor astfel de situații care să justifice restrângerea dreptului, fiind incidente și dispozițiile art. 41 prin care se reglementează dreptul la muncă și protecție socială.
S-a constatat că dispozițiile legilor speciale privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat au suspendat doar dreptul plății și acesta temporar pe fiecare an, dreptul subiectiv existând în continuare, se apreciază că cererea reclamantului pentru acordarea primelor de concediu pentru anii 2003 - 2004 și 2005, aferente intervalului cât a fost destituit din funcție și repus ulterior în drepturi, respectiv 4.09.2003 - 1.01.2006 este întemeiată,urmând a fi obligați pârâții IPJ O și IGPR la plata sumelor actualizate.
Referitor la cererea privind acordarea sporului de fidelitate, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată întrucât potrivit art. 6 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului, acesta beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit acestei legi, pentru condițiile speciale și riscurile pe care le implică exercitarea profesiei, iar potrivit art. 6 din OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, pentru activitatea desfășurată acestora li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al ministrului.
Art. 78 din Legea 360/2002 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu dispozițiile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
În sfârșit, art. 2 al. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului MAI, prevede că în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 6 din OG nr.38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 cu modificările ulterioare.
Acest act normativ a suspendat temporar plata drepturilor bănești privind sporul de fidelitate, numai pentru anul 2005, așa încât se constată că dreptul reclamantului, ca funcționar public cu statut special - polițist - la plata acestui spor nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca atare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării acesta devine actual, reclamantul fiind repus în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
S-a constat că dispozițiile OUG nr. 118/2004 au suspendat doar dreptul plății și acesta temporar, pentru anul 2005, dreptul subiectiv existând în continuare, se apreciază că cererea reclamantului cu privire la acordarea sporului de fidelitate este întemeiată, așa încât va fi admisă și vor fi obligați pârâții la plata acestui spor pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2005, corespunzător criteriilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a OG 38/2003, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
Referitor la acordarea celui de-al 13-lea salariu pentru anii 2003, 2004 și 2005, cererea este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 26(1) din OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu completările și modificările ulterioare, pentru activitatea desfășurată polițiștii beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual egal cu salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
Deși premiul anual se poate reduce până la anularea în cazul în care polițistul a săvârșit abateri grave, sancționate disciplinar, în cauza de față reclamantul a fost repus în drepturi, ulterior destituirii, astfel încât va beneficia de premiul anual pe care l-au încasat persoanele aflate în activitate.
Cererea de acordare a sumelor cuvenite pentru ținuta de serviciu și de gală în perioada 2003-2005, fost apreciată ca neîntemeiată întrucât în conformitate cu art. 1 alin.1 din Legea 360/2002, polițistul este funcționar public, civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă iar potrivit art. 28 al.1 lit. din aceeași lege, polițistul are dreptul la uniformă.
Pentru asigurarea desfășurării activității în bune condiții, uniforma se asigură în mod gratuit de către instituție, asigurându-se anual polițiștilor o cotă parte a uniformei pentru a putea fi reînnoită periodic. Pentru polițiștii care nu solicită distribuirea articolelor de echipament, în limita cotei anuale de reînnoire a uniformei, se asigură plata echivalentului bănesc al acesteia.
În speța de față, pentru perioada cât a fost destituit, reclamantul nu a avut dreptul de a purta uniformă, astfel încât acesta nu are dreptul la cota parte anuală pentru reînnoirea uniformei.
Referitor la norma de hrană pentru anii 2003-2006, cererea de asemenea, a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece drepturile reclamantului sunt reglementate în art. 28 și următoarele din Legea 360/2002 privind statutul polițistului.
Conform art. 28 alin. 1 lit. c, polițistul are dreptul la alocație pentru hrană, în condițiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului, sens în care s-a adoptat HG nr. 65/23.01.2003.
Art. 1 al acestui act normativ, precizează că personalul aparținând structurilor, căruia i se aplică statutul polițistului, beneficiază de o alocație de hrană zilnică, pentru perioada în care se află în activitate, în limita unor plafoane valorice, diferențiate pe categorii, ce constituie norme de hrană. Normele de hrană zilnice și categoriile de personal cărora li se acordă, sunt prevăzute în anexă ce face parte din HG,respectiv Norma 12 B.
În această normă se specifică faptul că norma de hrană reprezintă supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale. Potrivit HG nr. 65/2003 ce constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede la art. 4 că normele de aplicare a hotărârii și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al
In acest sens s-a emis Ordinul nr. 440/2003, care la anexa nr. 1 prevede normele de hrană și categoriile de persoane cărora se acordă și care precizează că Norma 12 B reprezintă "suplimente de hrană".
Conform punctului 1 din nota la Norma nr. 12, suplimentul B de hrană se acordă polițiștilor și salariaților civili care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale, aspecte menționate în tabelul nr. 1 al notei. Acest tabel la poziția nr. 8 cuprinde polițiștii care sunt încadrați în unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR în vederea alocării suplimentului de hrană.
La punctul 3 din notă, se stipulează că polițiștii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de suplimentul B de hrană, se alocă la drepturi, nominal prin ordin de zi pe unitate / dispoziția zilnică a șefului unității.
Din interpretarea acestor texte s - a reținut că suplimentul de hrană 12 B se acordă polițiștilor din aceste structuri, numai în situația în care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale,iar dreptul de apreciere aparține șefului unității care face o alocare zilnică, prin ordin pe unitate.
Pentru a putea fi acordată această normă de hrană, se impunea să se facă dovada că polițistul s-a aflat într-o situație specială sau a depus eforturi deosebite, iar stabilirea acestor situații speciale sau eforturi, aparține șefului unității care potrivit art. 25 alin. 4 din ordinul nr. 440/2003, dispune prin ordin de zi normele de hrană, locurile de muncă, perioada și modul cum se acordă.
In consecință, s-a statuat că textul legal este de strictă interpretare, iar petentul nu a făcut dovada că ar îndeplini toate condițiile menționate mai sus, motiv pentru care s-a apreciat ca neîntemeiată cererea acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, recurentul reclamant a arătat că nu i-au fost acordate toate sporurile prevăzute de Ordinul nr.440, respectiv norma de hrană pentru perioada lucrată până la data reîncadrării efective - 01.01.2006.
Recurentul pârât a arătat în motivele de recurs că sentința a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât potrivit dispozițiilor art.10 alin. (1) din Legea nr.554/2004 tribunalul nu se putea pronunța cu privire la despăgubirile solicitate de reclamant ca urmare a emiterii unui act administrativ de către o autoritate centrală, respectiv
A mai susținut recurentul pârât că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri, invocând prevederile art.19 alin.1 și 2 și art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004, conform cărora termenul de prescripție este de un an de la data comunicării actului ori data luării la cunoștință de actul administrativ.
Pe fond, recurentul pârât a arătat că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece instanța a dispus plata unor drepturi salariale ce au fost suspendate, cu referire la plata primelor și a sporului de fidelitate, iar în ceea ce privește premiul anual se menționează faptul că acesta se acordă proporțional cu perioada în care reclamantul a lucrat.
Curtea, analizând recursul formulat de recurentul reclamant apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Pentru a fi acordată această normă de hrană se impunea ca polițistul să facă dovada că s-a aflat într-o situație specială sau a depus eforturi deosebite, iar stabilirea acestor situații speciale sau eforturi aparținea șefului unității care, potrivit art.25 alin.4 din ordinul nr.440/2003 dispune prin ordin de zi normele de hrană, locurile de muncă, perioada și modul cum se acordă.
Textul art.28 din Legea nr.330/2002 coroborat cu dispozițiile din Ordinul 440/2003 sunt de strictă interpretare, iar petentul ca urmare a faptului că nu a făcut dovada că ar îndeplini toate condițiile menționate anterior, în mod corect, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată cererea sa sub acest aspect.
Referitor la recursul formulat de pârâtul, Curtea apreciază că acesta este nefondat întrucât potrivit art.911(în prezent art. 109) din Legea nr.188/1999 coroborat cu dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, revine Tribunalului competența materială de soluționare a cauzei întrucât raporturile de serviciu s-au încheiat între reclamant și IPJ O, care se încadrează în categoria autorităților publice locale.
Astfel, motivele de recurs care vizează încălcarea competenței altei instanțe nu pot fi reținute.
În prezent, ca urmare a faptului că au fost achitate toate drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 04.09.2003 - 01.01.2006 conform hotărârii judecătorești în baza căreia a fost reintegrat, cât și avându-se în vedere prevederile OUG nr.146/2007, prin care a fost aprobată modalitatea de plată a primelor pentru perioada 2001-2006, au rămas fără obiect susținerile recurentei cu privire la prescripția dreptului la acțiune.
Nici motivul de recurs privind plata celui de-al 13-lea salariu în mod nelegal nu este fondat deoarece în mod corect în cauză s-a făcut aplicabilitatea art.26 din OG26/2003, nefiind făcute dovezi în sensul motivelor de recurs invocate referitor la timpul efectiv lucrat.
Avându-se în vedere considerentele expuse anterior, cât și dispozițiile art.312, 316 Cod pr. Civilă, Curtea urmează să respingă recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamantul și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva sentinței numărul 2 din 09 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud.
Tehn. 2ex/20 mai 2008
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Iuliana Râciu, Sanda Lungu
