Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 85/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 85/2008
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de către DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B N ȘI AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 271/CA/26.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ CARTEL B pentru și în numele reclamantei, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ. La data de 14.12. 2007 Confederația Națională Sindicală Cartel a depus întâmpinare în 3 exemplare.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 271/CA/2007 pronunțată la data de 26 octombrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-au respins ca neîntemeiate excepțiile privind necompetența materială, inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR; s-a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamanta NAȚIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL " în numele și pentru funcționarul public, membru al Sindicatului Liber al Personalului Sanitar-Veterinar B-N împotriva pârâtelor DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și a fost obligată pârâta de ord. 1 să plătească funcționarului public drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației până la data efectivă a plății iar pârâta de ord. 2 fost obligată să aloce fondurile bănești pentru plata drepturilor bănești de mai sus.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut, în privința excepțiilor invocate de către pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, că acestea sunt neîntemeiate, respingându-le pentru următoarele motive:
În ceea ce privește excepția de necompetență materială și funcțională a Tribunalului Bistrița -N, s-a apreciat că reclamanta este funcționar public la pârâta B, iar pârâta de ordin 2 este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, și pe cale de consecință, competența de soluționare ar reveni Curții de apel, instanța de fond a constatat că este întemeiată, deoarece reclamanta se află în raporturi de serviciu cu pârâta B, în sensul disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, fapt ce atrage competența de soluționare materială a cauzei, pentru Tribunalul Bistrița -
A mai concluzionat instanța de fond că nu este întemeiată nici excepția inadmisibilității, bazată pe neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece în speță nu se contestă un drept administrativ individual, care să poate fi revocat, ci se solicită obligarea pârâtei la plata unor drepturi bănești, astfel că excepția invocată a fost respinsă.
In ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de același pârât, instanța de fond a reținut că ea nu poate fi primită deoarece este organ de specialitate al administrației publice centrale și potrivit art. 1 din nr.HG 130/2006 finanțează cheltuielile curente și de capital ale sale cât și pentru unitățile din subordinea sa, fiind ordonator principal de credite, calitate în care asigură virarea sumelor necesare desfășurării activităților direcțiilor județene sanitar veterinare.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, constatând că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul I și că în baza dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este real că prin legea de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2006, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Se susține că, dacă s-ar accepta teza suspendării perpetue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce - de principiu - nu poate fi admis.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B - N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.
Pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B - N prin recursul formulat a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și modificarea sentinței instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Astfel, pârâta deși recunoaște existența dispozițiilor legale - art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 - care prevăd acordarea dreptului salarial respectiv, dar invocând suspendarea acordării dreptului pentru anul 2006 prin art. 5 al. 5 din Legea bugetului de stat nr. 379/2005, a susținut că în aceste condiții dreptul nu poate fi acordat neexistând sumele necesare, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, interzice cheltuielile din fondurile publice care nu au la bază prevederi bugetare.
În concluzie, a susținut pârâta, funcționarul public nu este îndreptățit la plata drepturilor bănești cu titlu de primă de concediu pentru anul 2006, indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la momentul efectuării plății, întrucât în această perioadă aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează acordarea acestui drept au fost suspendate.
Recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, prin recursul formulat a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și casarea în totalitate a sentinței recurate.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița -N în soluționarea acestui conflict, a inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Pe fond, s-a susținut că cererea este neîntemeiată, recunoscându-se că funcționarii publici au dreptul la prima de concediu conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dar că acest drept este suspendat, astfel încât nu este posibilă acordarea lui.
A mai arătat pârâta că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale atâta vreme cât legiuitorul nu a lăsat la latitudinea părții interesate dacă efectuează sau nu procedura prealabilă ci a condiționat sesizarea instanței de îndeplinirea ei, iar dreptul la acțiune al reclamantei se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile; referitor la lipsa calității procesuale pasive se susține că recurenta nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, apreciază nelegală hotărârea atacată și în ceea ce privește modul în care a înțeles să soluționeze pretențiile reclamantei prin acordarea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006, actualizate cu rata inflației începând cu data plății întrucât dreptul pretins de reclamantă constând în prima de concediu, prevăd fără excepție ca aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la 31 decembrie a fiecărui an, ceea ce demonstrează fără echivoc că intenția legiuitorului a fost aceea de a menține suspendată plata acestui drept.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente.
Motivarea recursurilor se întemeiază, în esență, pe inexistența unei baze legale pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Se apreciază că în condițiile în care măsura suspendării acestor prevederi a fost operantă potrivit textelor legale la care s-a făcut referire și în întâmpinare, acordarea drepturilor solicitate de către reclamantă pentru anul 2006 este fără temei legal.
Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamantei, prin prisma dispozițiilor constituționale.
Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, respectiv Legea nr. 379/2005, prin această suspendare succesivă în ceea ce privește acordarea primei de vacanță, dreptul în sine nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.
Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârâte, reclamanta fiind funcționar public și, în consecință, pe deplin îndreptățit să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea din recursurile pârâtelor conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea dreptului ce face obiectul judecății, baza legală constând tocmai în textul legal mai sus arătat, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prev. de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat pentru anul 2006 prin legea bugetului de stat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitata, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Având in vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente și dispozițiile Codului Muncii, care la art. 295 alin. 2 dispune că "prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de munca respective".
Din simpla lectură a acestui text legal rezultă în mod neechivoc că nu poate fi reținută susținerea conform căreia el nu ar fi aplicabil cauzei, în măsură în care legislația privind drepturile funcționarilor publici permite completarea cu dreptul comun în materie, relevante fiind, în acest sens, prev. art. 78 din Codul muncii.
Acest text trebuie coroborat și cu prevederile art. 38 și 53 alin. 1 din Constituția României, iar faptul că respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor care au suspendat acordarea primei de concediu nu este relevant în cauză, întrucât aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare.
În ceea ce privește excepțiile invocate de către Curtea apreciază că modul în care prima instanță le-a soluționat este în concordanță cu prevederile legale aplicabile.
Astfel, nu se poate reține excepția necompetenței materiale a tribunalului pentru soluționarea cauzei în fond, întrucât conform art. 1 alin. 1 și art. 108 din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu al reclamantei s-a stabilit cu pârâta A B-N, aceasta fiind autoritatea care determină competența materială a primei instanțe și cea care achită efectiv sumele în litigiu, astfel că sunt incidente prev. art. 10 alin. 1 și art. 2 pct. 1 lit. d pr.civ.
Nu sunt fondate nici susținerile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât relevante sunt prev. nr.HG 130/2006, conform cărora această autoritate are calitatea de ordonator principal de credite, motiv pentru care nu are nici o relevanță că pârâta de rândul 1 are personalitate juridică.
Întrucât sentința pronunțată este opozabilă atât B-N cât, fiecare dintre cele două instituții va aduce la îndeplinire, în limita competențelor proprii, prevederile invocate în susținerea recursului pentru a da posibilitatea reclamantei să încaseze efectiv sumele acordate prin sentința atacată.
A fost reiterată și excepția lipsei procedurii prealabile, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 conform căruia, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.
Recurenta apreciază că prin acest text de lege a fost instituită o procedură prealabilă obligatorie, în lipsă căreia instanța nu poate fi sesizată, având în vedere și disp. art. 109 pct.(2) pr.civ.
Nu poate fi reținut nici acest motiv de recurs referitor la inadmisibilitatea/ prematuritatea acțiunii reclamantei, pentru nerespectarea prev. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât în doctrină s-a relevat faptul că procedura recursului administrativ prealabil este impusă de lege numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, ceea ce nu este cazul în speță, iar nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.
În consecință, aplicând prev. art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursurile declarate urmează a fi respinse ca nefondate, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
Prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamanta a solicitat respingerea acestuia și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, însă această cerere urmează a fi respinsă, întrucât ea se referă la sume care au fost achitate pentru soluționarea în fond a cererii, nu pentru recurs, iar reclamanta nu a recurat hotărârea pronunțată, pentru a critica soluția referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B - N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 271/CA din 26 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Respinge cererea privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./28.01.2008.
Jud.fond:;.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
