Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 86/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 86/2008
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de către DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B N ȘI AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 186/CA/05.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ CARTEL B pentru și în numele reclamantului, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ. La data de 12.12. 2007 Confederația Națională Sindicală Cartel a depus întâmpinare în 3 exemplare.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 186/CA din 05.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile privind necompetența materială, inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive, invocate de pârâta AUTORITATEA NAȚIONAL SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B; a fost admisă ca întemeiată acțiunea reclamantului CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL ", în numele și pentru funcționarul public membru al Sindicatului Liber al Personalului Sanitar-Veterinar B-N, împotriva pârâtelor DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B și, în consecință, a fost obligată pârâta de rând 1 să plătească funcționarului public drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației, până la data efectivă a plății; a fost obligată pârâta de rând 2 să aloce fondurile bănești necesare pentru plata drepturilor bănești de mai sus.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că excepția necompetenței materială și funcționale nu este întemeiată, deoarece reclamanta se afla în raporturi de serviciu cu pârâta B, în sensul disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, fapt ce atrage competența de soluționare materială a cauzei pentru tribunal.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității bazate pe neîndeplinirea procedurii prealabile, se reține, de asemenea, că este neîntemeiată deoarece nu se contestă un drept administrativ individual care să poate fi revocat, ci se solicită obligarea la plata unor drepturi bănești.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale, de asemenea, se reține că nu este întemeiată întrucât este organ de specialitate al administrației publice centrale și potrivit art. 1 din nr.HG 130/2006 finanțează cheltuielile curente și de capital pentru unitățile din subordinea sa, fiind ordonator de credite, calitate în care asigură virarea sumelor necesare desfășurării activității direcțiilor județene.
Referitor la pretențiile reclamantului, reține instanța că, în raport cu disp. Legii nr. 188/1999, funcționarul public este îndreptățit la acordarea primei de concediu; că deși acest drept a fost suspendat, caracterul temporar a încetat, astfel că la data formulării cererii, suspendarea nu mai subzista, iar refuzul acordării dreptului este nelegal.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs pârâtele solicitând admiterea, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Astfel, în argumentarea celor solicitate, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B-N arată că deși legiuitorul a consacrat dreptul funcționarilor publici la prima de concediu prin art. 45 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, în același timp, a dispus suspendarea acordării, astfel că nu pot fi acordate drepturile salariale pe baza unor dispoziții legale suspendate.
Mai arată recurenta că dreptul la prima de concediu a fost suspendat pe anul 2006 prin art. 5 alin. 5 din Legea bugetului de stat nr. 379/2005, că în aceste condiții, dreptul nu poate fi acordat, neexistând sumele necesare, cu atât mai mult, cu cât Legea finanțelor publice interzice cheltuielile din fondurile publice care nu au bază legală.
Concluzionând, mai arată recurenta, că funcționarul public în cauză nu este îndreptățit la plata drepturilor bănești cu titlu de primă de concediu pentru anul 2006, indexată cu rata inflației de la data scadenței până la momentul efectuării plății întrucât în această perioadă aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează acordarea acestui drept au fost suspendate.
Prin recursul declarat, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bai nvocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița -N în soluționarea acestui conflict, a inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Pe fond, s-a susținut că cererea este neîntemeiată, recunoscându-se că funcționarii publici au dreptul la prima de concediu conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dar că acest drept este suspendat, astfel încât nu este posibil acordarea lui.
A mai arătat pârâta că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale atâta vreme cât legiuitorul nu a lăsat la latitudinea părții interesate dacă efectuează sau nu procedura prealabilă ci a condiționat sesizarea instanței de îndeplinirea ei, iar dreptul la acțiune al reclamantului se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile. Referitor la lipsa calității procesuale pasive se susține că recurenta nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, apreciază nelegală hotărârea atacată și în ceea ce privește modul în care a înțeles să soluționeze pretențiile reclamantului prin acordarea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006, actualizate cu rata inflației începând cu data plății întrucât dreptul pretins de reclamant constând în prima de concediu, prevăd fără excepție ca aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la 31 decembrie a fiecărui an, ceea ce demonstrează fără echivoc că intenția legiuitorului a fost aceea de a menține suspendata plata acestui drept.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursurilor, cu obligarea la cheltuieli în sumă de 39 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,30 RON timbru judiciar.
În argumentarea celor solicitate intimatul a arătat că dreptul statuat prin dispozițiile actului normativ invocat prin demersul introductiv, este un drept câștigat și nu poate fi îngrădit; că soluționarea acestui conflict aparține tribunalului, iar este ordonator de credite, fiind astfel în măsură a fi parte în proces.
Analizând argumentele aduse prin recursurile declarate, Curtea reține că acestea nu pot conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate pentru următoarele considerente;
Actul normativ evocat prin demersul judiciar inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, în cuprinsul art. 35 alin. 2 prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, pârâtele au refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că, în condițiile Codului Muncii și al Constituției un drept câștigat nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâta-recurentă. În speță se observă că prin suspendarea exercițiului dreptului sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei a fost îngrădit în mod nepermis. Din această perspectivă, cu prilejul soluționării recursului în interesul legii Înalta Curtea d e Casație și Justiție prin decizia nr. XXIII/2005 a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prin urmare, reclamantul fiind funcționar public este pe deplin îndreptățit să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar sub acest aspect, susținerile recurentelor conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se poate susține că primele nu pot fi acordate din perspectiva legii bugetare. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată intimaților-reclamanți, entitățile recurente având obligația statuării asupra proiectului de buget inclusiv sub aspectul stabilirii sumelor necesare efectuării unor cheltuieli de personal care să vizeze și primele prevăzute prin dispozițiile legale aplicabile funcționarilor.
Evident, se susține că cererea intimatului ar fi inadmisibilă întrucât nu s-a făcut plângere prealabilă, conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, însă se omite a se avea în vedere că norma evocată vizează numai situația actelor administrative și nu și refuzul nejustificat. A cere în acest context intimaților a urma o procedură prealabilă, înseamnă a le cere un demers fără o finalitate concretă, de vreme ce refuzul autorităților este evident și a-i îndepărta astfel de la justiție. Ca atare, nefiind vorba de anularea unui act administrativ, așa cum instituie art. 7 alin. 1 din legea arătată, invocarea excepției este neîntemeiată și sub acest aspect, reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Nici reținerile recurentei cu privire la competență nu pot fi primite întrucât în raport cu disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raporturi de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Or, litigiul vizează un funcționar public angajat al autorității pârâte direcției județene și raporturile de serviciu cu aceasta și în subsidiar cu celelalte autorități, obiectul principal vizând raporturi cu autoritatea județeană, context în care litigiu nu este dat în competența specială a altei instanțe, competența revenind tribunalului, în primă instanță. Ca atare, față de dispozițiile arătate, corect a fost stabilită de către instanța de fond competența de soluționare cauzei.
În plus, nici susținerile referitoare la excepția lipsei calității procesuale nu pot fi primite. Calitatea procesuală a fost justificată de intimat pe considerentul că are calitate de ordonator de credite și atribuții corespunzătoare nr.HG 130/2006 și Legii nr. 500/2002, respectiv legat de fondurile bugetare, asigurare fonduri necesare achitării drepturilor salariale repartizate. Prin urmare, raportat la abilitatea prevăzută de lege, poate figura în proces ca parte, în calitatea pe care au invocat-o și justificat-o reclamanții-intimați. Identitatea între calitatea de pârât și drepturile solicitate pe care le pretind intimații se impun cu atât mai mult cu cât se recunoaște acestei entități rolul în elaborarea și aprobarea proiectului și a celor privind solicitarea rectificării bugetare. Ca atare, chiar și numai raportat la unele atribuții, excepția invocată apare ca neîntemeiată.
Așadar, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate.
Cât privește cererea intimaților de obligare la plata cheltuielilor de judecată, se reține că potrivit principiului înscris de art. 274.pr.civ. pe lângă culpa procesuală trebuie făcută și dovada cheltuielilor efectuate. În speță, se observă că în cursul acestui demers judiciar, respectiv în cursul soluționării recursului, intimații nu au justificat prin acte efectuarea cheltuielilor
Prin urmare, în lipsa unor acte care să ateste o atare situație, susținerile intimaților sunt nefondate și urmează a fi respinse. Evident, se susține că au fost făcute cheltuieli pentru judecata în fond, însă legat de acestea, intimații nu au formulat recurs pentru ca astfel să se rețină o eventuală culpă, respectiv să se procedeze la o reformare în consecință. Ori în aceste circumstanțe, în lipsa unui demers, solicitarea făcută prin întâmpinare, în condițiile în care nu au fost solicitate cheltuieli, nici chiar prin demersul introductiv de instanță, nu poate duce la concluzia preconizată de intimați și ca atare, susținerea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 186/CA din 5 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Respinge cererea privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în primă instanță.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./28.01.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
