Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 86/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 86/ Dosar nr-

Ședința publică din 12 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.3483/C/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.3483/C/23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții I, ,. în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI B și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă de la scadența fiecărei obligații și până la plata efectivă a sumelor anterioare.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, au solicitat obligarea pârâților la plata primei de vacanță aferentă anului2001-2006.

Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art. 34, alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în conformitate cu care " Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat".

Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 3 alin.1 din G nr. 33/2001 și apoi în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat până la 31 decembrie 2006.

Analizând dispozițiile de suspendare, instanța de fond a constatat că acestea contravin art. 41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.

Suspendarea acordării dreptului în cauză, contravine și dispozițiile art. 38 din Codul muncii, în conformitate cu care " Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturilor recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".

Ca urmare, instanța de fond a apreciat că fiind lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impunea a fi acordat retroactiv.

În consecință, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să le plătească reclamantelor prima de vacanță aferentă anilor 2001,2002,2003,2004,2005, 2006, conform adeverințelor de la dosar.

În baza art. 1082-1084 Cod civil, sumele vor fi actualizate în raport cu rata inflației, până la data plății, având în vedere deprecierea monedei naționale, de la data când s-a născut dreptul până la data plății efective.

Instanța de fond a avut în vedere precizarea de acțiune, sumele indicate de reclamanți în situația de la fila 83 din dosar nu au fost contestate de pârâtă.

Văzând dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a reținut că reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dispozițiile privind acordarea primelor de vacanță au fost suspendate succesiv prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001; art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 și art. 8 alin.7 din Legea nr.511/2004 deci prin prisma prevederilor constituționale potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, cererea este neîntemeiată, legiuitorul putea lua măsuri de suspendare a unor dispoziții fără ca aceasta să conducă la restrângerea drepturilor ce decurg din statutul de salariat al persoanelor.

Se invocă și prevederile Legii nr.500/2002 care prevede că nici o cheltuială de fonduri publice nu poate fi angajată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului. Consideră că sunt îndreptățiți la plata primelor de vacanță în temeiul art.35 alin.2 din Legea 188/1999.

Sumele s-au acordat corect reactualizate cu indicele de inflație și cu dobânzi respectându-se principiul echității, aplicarea indicelui de inflație păstrează valoarea reală a sumelor datorate, iar dobânda reprezintă câștigul, folosul nerealizat.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocată, Curtea constată că recursul este nefondat.

Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

Prima de vacanță (concediu) este un drept de remunerare prevăzut de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 (actual art.35 după ultima republicare) privind statutul funcționarilor publici.

Acest drept s-a născut din lege și conferă titularilor prerogativele de a pretinde celuilalt subiect al raportului juridic să efectueze o anumită prestație, în speță de a da o anumită sumă de bani.

Faptul că acest drept a fost suspendat succesiv prin legile bugetului de stat (indicate corect de recurent) nu echivalează cu înlăturarea lui. Un drept câștigat în temeiul unei legi nu poate fi îngrădit prin reglementări ulterioare și lăsat fără conținut.

Dispozițiile legale care au prevăzut acest drept nu au fost niciodată abrogate; dreptul a existat de la data adoptării normei legale de reglementare și continuă să existe și în prezent.

Nici trimiterea la dispozițiile Legii nr.500/2002 nu este pertinentă. Cheltuiala cu primele de vacanță poate fi înscrisă în buget existând dispoziție legală pentru aceasta.

Prima instanță a motivat temeinic admiterea cererii reclamanților. Nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat.

De asemenea, nu a fost criticată dispoziția privind acordarea sumelor cuvenite reclamanților cu titlu de primă de vacanță reactualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă. Este de precizat că actualizarea sumei cu indicele de inflație reprezintă un mijloc de recuperare a prejudiciului efectiv suferit; indexarea urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești; iar dobânda se acordă pentru întârzierea în executarea obligației bănești reprezentând beneficiul nerealizat. De menționat și OUG nr.146/2007 care recunoaște acest drept tuturor funcționarilor publici.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.3483/C/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red.MC 12.02.2008/dact.VP 12.02.2008/2 ex.

Judecător fond

Președinte:Georgeta Bejinaru Mihoc
Judecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 86/2008. Curtea de Apel Brasov