Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 862/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.862
Ședința publică din 18.09.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.428/CA/6.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor B răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, consideră că hotărârea trebuie să-i fie opozabilă, pentru asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamant.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 29.10.2007 reclamantul a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței să-i oblige la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004, 2005, 2006, conform art. 37, pct. 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în OF. nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății, la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivare reclamantul a arătat că prin art. 37, pct. 2 din nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Astfel deși în baza acestui text, în anul 2006, reclamantul, trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu i-au fost acordate, așadar de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu a beneficiat ( cu excepția anului 2007 ) de prevederea referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
Reclamantul apreciază că măsura suspendării care în fapt anulează aplicarea unei componente esențiale a dreptului câștigat aduce atingere însăși existenței acestui drept, încălcând flagrant dispozițiile art. 53 din Constituția României și reglementările art. l din protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Prin sentința civilă nr.428/CA/6.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, și Ministerul Economiei și Finanțelor B reprezentat de către T pe care i-a obligat, pe pârâtul la plata primei de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, actualizată la data plății cu indicele ratei de inflație și sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizat la data plății cu indicele de inflație; iar pe pârâtul să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
A respins acțiunea față de pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T, Instituția Prefectului Jud.T și Consiliul Județean
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut: dispozițiile art. 91 ind. 1 din Legea nr. 215/2006 fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, însă art. 7 din acest act normativ nu este aplicabil în speță, întrucât este vorba de refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a P, instanța nu a contestat faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța apreciază că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul A, fiind incompatibilă cu calitatea de pârât.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții: Inspectoratul de Poliție al Județului T, Instituția Prefectului Jud.T și Consiliul Județean T, raportat la prevederile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, art. 28 alin.1 din Legea nr.554/2004, s-a constatat că este întemeiată, sens în care a fost respinsă acțiunea reclamantului față de acești pârâți. Conform conținutului adeverinței aflate la fila 25 dosar, pentru perioada pentru care se solicită drepturile salariale, s-a constatat conform conținutului actului indicat faptul că reclamantul este angajat în cadrul iar drepturile salariale îi sunt achitate din bugetul acestei instituții, nu de către T, la care a activat doar până la data de 15.07.2000 și nici din bugetul celorlalți doi pârâți, reclamantul fiind angajat în cadrul Direcției Regim permise de conducere și înmatricularea vehiculelor, polițist detașat la acest serviciu în subordinea Consiliului Județean
Acțiunea reclamantului a fost găsită întemeiată și a fost admisă, în parte doar față de pârâtul A și pârâtul, fiind respinsă față de ceilalți pârâți conform celor redate supra, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în calitate de polițist angajat la Direcția Regim permise de conducere și înmatricularea vehiculelor, în cadrul
Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG 38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anul 2006 nu este în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art.53 din Legea fundamentala a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din această normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG 38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr. 379/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care în temeiul art.37 al.2 din OG 38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă, suma urmând a fi actualizată cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant.
Pentru cel de al doilea capăt de cerere se reține că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Văzând toate cele prezentate supra prima instanță a admis acțiunea astfel cum a fost precizat supra în considerentele de față, raportat la pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor B și a fost respinsă față de pârâții cu privire la care s-a constatat că nu au calitate procesuală pasivă în cauză: Inspectoratul de Poliție al Județului T, Instituția Prefectului Jud.T și Consiliul Județean
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor B, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a și a respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată pentru neefectuarea procedurii prealabile.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a dispus în mod eronat, nelegal și neîntemeiat admiterea în parte a acțiunii reclamanților, obligarea și a Ministerului Economiei și Finanțelor să plătească reclamantului primele de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, actualizate la data plății cu indicele ratei de inflație și sporul de fidelitate pe anul 2005.
În primul rând invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a ca pârât și chemat în garanție deoarece, pe de o parte, între reclamant și nu a existat absolut nici o relație de serviciu sau de muncă, iar pe de altă parte, nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată potrivit dispozițiilor art.16-30 din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune, conchide recurentul.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, Curtea apreciază ca fiind întemeiată, în condițiile în care pârâtul de față nu are nici un fel de atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului, ci doar Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor B, și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Ca o consecință a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea va omite analizarea celuilalt motiv de recurs invocat de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Admite recursul declarat de DGFP T în reprezentarea pârâtei MEF B, împotriva sentinței civile nr.428/CA/6.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul MEF
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./14.10.2008
Tehnored./14.10.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
