Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 863/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.863
Ședința publică din 18.09.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.392/CA din 16.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Economiei și Finanțelor B, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, prin fax, pârâtul intimat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Bad epus întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei intimate T depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele din întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.182/30/10.01.2008 reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T, obligarea acestora la acordarea tichetelor de masă sau echivalentul în lei calculate la valoarea din ziua neacordării începând cu 1.01.2001 până la data de 15.03.2006, data la care reclamanții au fost transferați la
În motivare se arata ca potrivit art. 1 al. 1 din L 142/98 salariații din cadrul sectorului bugetar pot primi o alocație de hrana individuală acordată sub forma tichetelor de masa suportată integral de angajator iar al.2 prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Reclamanții apreciază că în condițiile în care unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept încă de la apariția legii iar alte categorii printre care si reclamanții nu beneficiază, aceasta presupune existența unui tratament diferențiat si discriminatoriu contrar Constituției și prevederilor legale în materie. Astfel potrivit OG 137/2000 prin discriminare se înțelege - orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Potrivit art. 38 din Codul muncii orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate iar potrivit art.53 din Constituție exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru anumite situații speciale. Din interpretarea sistematica a acestor texte rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă, neputând fi abrogate prevederile legale ce instituiau acest drept.
Dreptul la tichetele de masă constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și ca atare nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
În drept acțiunea s-a întemeiat pe disp.art.1 și urm. din Lg.142/98.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Tas olicitat constatarea lipsei calității procesual pasive a acestuia arătând că acest pârât nu are nici o relație de serviciu cu reclamanții si de vreme ce nu are calitatea de ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata pretențiilor reclamanților al căror ordonator principal de credite este Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale.
Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș arătând că în speță competența trebuie determinata după calitatea sa de organ al administrației publice centrale cu personalitate juridică. A mai invocat prescripția dreptului la acțiune pe perioada 1.01.2001-19.012.2004 invocând disp.art.1 si art. 3 din D 167/1958 precum și excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că în speță această calitate aparține pârâtei DADR T, unitate cu personalitate juridică, parte în raporturile de serviciu cu reclamanții.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în condițiile în care legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2004-2007 nu au prevăzut în bugetele instituțiilor publice sume pentru acordarea tichetelor de masă. În consecință nefiind cuprinse sume în bugetul ministerului, acesta s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare prin neacordarea niciunui funcționar public din aparatul propriu sau din unitățile subordonate a tichetelor de masă.
Pârâta DADR T prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat de asemenea pe cale de excepție lipsa calității procesual pasive a acestei instituții arătând că în prezent reclamanții nu mai sunt angajați la această instituție ci au fost transferați la T începând cu 15.03.2006. Întrucât ordonatorul principal de credite este pârâtul acesta are și calitate procesual pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei a reiterat considerentele legate de neprevederea în legile bugetare anuale a cheltuielilor legate de acordarea tichetelor de masă.
Prin sentința civilă nr.392/CA din 16.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Raportat la excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș invocată de pârâtul prin întâmpinare, instanța a reținut că în speță reclamanții au formulat acțiunea atât împotriva instituției angajatoare pârâtă DADR T cât și împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ce are calitatea de ordonator principal de credite. Raportul de serviciu a existat între reclamanți și pârâtă, instituție de nivel județean astfel încât litigiile privind drepturile bănești ale funcționarilor publici formulate în contradictoriu cu instituția angajatoare sunt, de competența instanțelor de contencios administrativ determinate potrivit art. 10 al.1 teza I din L 554/2004, ținând cont și de disp.art.192 ind. 1 188/99 republicată, în speță competența aparținând Tribunalului Timiș. Mai este de observat faptul ca reclamanții nu au atacat în speță un act administrativ tipic sau atipic emis de o autoritate publică de nivel central cum este pârâtul ci au atacat refuzul acordării unor drepturi bănești de către instituția publică angajatoare de nivel județean.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților DADR T și B care și-au declinat reciproc calitatea procesual pasivă în cauză instanța a reținut că ambii pârâți au calitate procesual pasivă. Astfel pârâta DADR T are calitate procesual pasivă justificată de calitatea de instituție angajatoare, parte a raportului de serviciu încheiat cu reclamanții până la data de 15.03.2006 când aceștia au fost transferați la o altă instituție, fiind obligată deci în mod direct la plata drepturilor bănești pretinse de reclamanți. De asemenea pârâtul B își justifică calitatea procesual pasivă în cauză prin aceea că este ordonatorul principal de credite fiind astfel răspunzător de plata efectivă a drepturilor pretinse de reclamanți prin alocarea în bugetul său a sumelor necesare.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei si Finanțelor, instanța reține că deși această instituție nu se află în raporturi de serviciu cu reclamanții și deci nu poate fi obligată la plata directă către aceștia a drepturilor pretinse, nu se poate face abstracție de faptul ca resursele financiare ale unei instituții publice există numai în măsura în care sunt alocate în bugetul său propriu sumele necesare, Ministerul Economiei și Finanțelor având astfel competența conform art. 19 al.1 din L 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare privind întocmirea și rectificarea bugetului public. în judecată a MEF vizează în fapt asigurarea executării eventualei hotărâri de admitere a acțiunii.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici fiind angajați ai pârâtei DADR T până la data de 15.03.2006 dată la care au fost transferați la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit
Prin cererea înregistrată la pârâta DADR T sub nr.818/7.12.2007 reclamanții au solicitat acordarea tichetelor de masă în baza art.1 din L 142/98 iar prin adresa nr.5819/19.12.2007 pârâta a refuzat sa dea curs solicitărilor reclamanților arătând că prin legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2001-2006 în bugetul instituțiilor publice nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Reclamanții invocă prevederile art.1 al.1 din L 142/98 potrivit cărora salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice si fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primii o alocație individuală de hrană acordate sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator.
2 al aceluiași articol prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz al bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Din interpretarea celor două dispoziții legale rezultă că dreptul reclamanților la acordarea tichetelor de masă nu este un drept pur și simplu ci este un drept afectat de o condiție ca și eveniment viitor și nesigur că se va produce, de care depinde însăși existența raportului juridic obligațional. În speță condiția este reprezentată de faptul că pentru tichetele de masă este necesară prevederea în bugetul de stat sau după caz în bugetul local a sumelor necesare în acest scop iar până la îndeplinirea acestei condiții adică până la data la care în bugetul instituției vor fi prevăzute sumele respective prin legile bugetare anuale obligatorii, se presupune că nu există încă obligația angajatorului de acordare a acestor tichete și în consecință nu curge nici prescripția extinctivă potrivit art.1885 al.1 cod civil astfel încât instanța a reținut că nu se poate analiza nici prescripția extinctivă pe perioada 1.01.2001-19.12.2004.
Dispozițiile art.1 al.1 si 2 din L 142/98 trebuie coroborate în mod esențial cu prevederile din legile bugetului asigurărilor de stat aferente perioadei pretinse de reclamanți în care se arată că pentru acordarea tichetelor de masă nu se prevăd sumele necesare în bugetele instituțiilor publice. Astfel potrivit art.46 al.4 din L 507/2003 "In bugetele instituțiilor publice indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație." Aceasta prevedere este reiterată prin disp.art.40 din L 512.004 a bugetului de stat pe anul 2005 precum și prin disp.art.24 din L 319/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Instanța a mai apreciat demn de menționat în cauza și faptul că prin art.III din OUG 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acorda drepturi sociale precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, se interzice în mod expres acordarea tichetelor de masă. Chiar dacă dispoziția legală mai sus menționată nu vizează perioada pretinsă de reclamanți, este totuși de observat că legiuitorul și în anul 2007 insistat pentru nealocarea sumelor necesare tichetelor de masă, interzicând în mod expres acordarea acestora. In condițiile în care aceste sume nu au fost alocate în bugetul pârâților, instanța a constatat că aceștia s-au conformat dispozițiilor legale prin neacordarea tichetelor de masă.
Susținerea reclamanților că există categorii de personal bugetar care beneficiază de acest drept încă de la apariția L 142/98, situație în care reclamanții sunt supuși unui tratament discriminatoriu contrar prevederilor OG 137/2000 prin neacordarea acestor tichete, nu a fost reținută în cauză, întrucât noțiunea de discriminare presupune acordarea unor drepturi diferite în situații egale. Or, în speță, însăși art.1 al.1 din L 142/98 cu raportare la legile bugetului pe anii 2002-2006 realizează o distincție între categoriile de personal bugetar de vreme ce prin legile bugetare se prevede că nu sunt acordate tichetele de masă pentru bugetele instituțiilor publice cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii. Ca atare, pentru a se constata existența unei discriminări reclamanții trebuiau să indice categoriile de personal bugetar cărora le sunt acordate aceste drepturi iar în analiza bugetului instituțiilor angajatoare instanța urma să constate dacă acestora le sunt sau nu aplicabile aceleași prevederi din legile bugetare anuale ( L 473/2001, L 632.002, L 507/2003, L 512.004, L 380/2005) ca și reclamanților.
Legiuitorul a prevăzut o distincție prin însăși art.1 al.1 și 2 din L 142/98 câtă vreme a stabilit că pentru salariații din sectorul bugetar se pot acorda tichetele de masă în limita prevederilor acestor cheltuieli în bugetul de stat sau după caz în bugetele locale. In consecință instanța a apreciat că prezenta acțiune trebuia precedată de un demers al reclamanților a cărei finalitate era aceea de obligare a pârâților MEF și B la alocarea în bugetele asigurărilor de stat a sumelor necesare acordării acestor drepturi, pentru ca astfel să se îndeplinească condiția de a cărei existență depinde însăși dreptul reclamanților.
Instanța nu a reținut nici susținerea reclamanților potrivit căreia dreptul la tichetele de masă face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, ce nu poate fi restrâns potrivit art. 53 din Constituție întrucât acordarea tichetelor de masă reprezintă o facilitate pentru salariații din sectorul bugetar și nu este inclusă între drepturile enumerate de art.41 din Constituția României.
Nu au relevanță în cauză nici susținerile reclamanților potrivit cărora un drept derivat dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat nu mai poate fi anulat și ca atare dispozițiile din legile bugetare anuale prin care s-a anulat acest drept sunt contrare Constituției întrucât așa cum s-a arătat și anterior dreptul la tichetele de masă pentru salariații din sectorul bugetar nu poate intra în categoria dreptului odată câștigat de vreme ce s-a specificat în mod expres condiția prevederii acestor sume în bugetul de stat. Mai este de reținut totodată și dispoziția cuprinsă în art.5 din Normele Metodologice de aplicare a L1 42/98 unde se arată că pentru instituțiile publice, tichetele de masă pot fi acordate in limita sumelor prevăzute distinct cu aceasta destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, fiecărui ordonator de credite la articolul bugetar "tichete de masă". Această dispoziție legală justifică totodată și apariția unor situații diferite între salariații din sectorul bugetar câtă vreme precizează că sumele trebuie prevăzute pentru fiecare ordonator de credite la un anumit articol bugetar astfel încât există posibilitatea ca pentru unii ordonatori de credite reprezentând instituții ce se finanțează integral din venituri proprii să existe prevăzute în bugetele proprii sume necesare acordării tichetelor de masă.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus menționate și văzând și disp.art.192 ind. 1 din L 188/99 cu trimitere la prevederile art.1 și urm. din L 544/2004 instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți pentru acordarea tichetelor de masă pe perioada 1.01.2001-15.03.2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă, următoarele:
Se apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art.1 al.1 și 2 din Legea nr.142/1998, motiv pentru care a respins acțiunea. Mai mult decât atât, instanța arată că dispozițiile art.1 al.1 și 2 din Legea nr.142/1998 trebuie coroborate în mod esențial cu prevederile din legile bugetului asigurărilor de stat aferente perioadei pretinse de reclamanți, sarcină care revenea pârâtelor 1, 2 și 3 din această cauză.
Totodată consideră că pârâtele aveau obligația să prevadă în bugetele instituțiilor proprii fonduri necesare achitării acestor drepturi prevăzute de Legea nr.142/1998.
Reținerea faptului că din Legea nr.142/1998 rezultă că este un drept afectat de o condiție ca și eveniment viitor și nesigur ce se va produce, de care depinde însăși existența raportului juridic obligațional, apreciază că acest aspect nu rezultă din prevederile legii. Mai mult decât atât, ar fi fost un drept nesigur, întrucât nici alți salariați din alte domenii de activitate nu ar fi beneficiat de aceste drepturi.
Recursul este neîntemeiat.
Astfel, din analiza dispozițiilor art. 1 aliniatul 2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă cât și a dispozițiilor art. 5 din normele de aplicare ale acestei legi, rezultă faptul că reclamanții beneficiază de un drept aflat sub condiție, și anume, necesitatea prevederii sumelor cu această destinație, în bugetul fiecărui ordonator de credite.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, care prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008, pronunțată în interesul legii, a statuat că dispozițiile art.1 aliniatul 1 și 2 din Legea nr.142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, nu reprezintă un drept, ci o vocație, care se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.
Or, în speța de față, aceste cerințe, nu au fost îndeplinite motiv pentru care, recursul de față urmează să fie respins, în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanți, împotriva sentinței civile nr.392/CA din 16.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./22.10.2008
Tehnored./23.10.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
