Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 866/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 866

Ședința publică de la 06 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M împotriva sentinței nr.4824 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți, și recurenta pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimații reclamanți nu au depus întâmpinare, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Intimații reclamanți și, pe rând având cuvântul, solicită respingerea recursului.

C RTEA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la data de 26 septembrie 2007, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sporului de stabilitate și fidelitate, precum și a sporurilor de suprasolicitare neuropsihică și de complexitate, potrivit acelorași dispoziții legale.

In motivarea cererii au arătat ca prin referatul înregistrat la 10.08.2007, au solicitat instituției publice să emită decizii pentru acordarea acestor sporuri insă CAS Mar ăspuns negativ arătând că aceste sporuri solicitate nu sunt stabilite in mod expres in Legea 188/1999, solicitând acest răspuns ca fiind abuziv.

In cerere s-a arătat că sportul de fidelitate și stabilitate este prevăzut in art. 3 din Legea 188/1999 și se acorda pentru legalitate, imparțialitate si obiectivitate, transparență, eficienta si eficacitate, responsabilitate in conformitate cu prevederile legale, orientare către cetățean, stabilitate in exercitarea funcției publice or, aceste principii le îndeplinesc încât în mod nelegal nu li se acordă aceste sporuri cu toate că instanțe din țară au acordat acest spor și datorită muncii pe care o au în calitate de consilier juridici se impune aplicarea acestui spor.

In ceea ce privește sporul de complexitate ți acest spor sunt îndreptățiți să li se acorde datorită faptului că participând in cauzele civile privind contestațiile la executare si procedura executării silite in litigii privind asigurări sociale, litigii de muncă și altele încât au o activitate complexă.

CAS Maf ormulat întimpinare prin care au solicitat respingerea cererii formulate de către reclamanți.

Prin sentința nr. nr.4824 din 7 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta CAS M să acorde reclamanților stabilitate și fidelitate, precum și a sporurilor de suprasolicitare neuropsihică și de complexitate calculat la salariul de bază.

Pentru pronunța această sentința Tribunalul Mehedinția avut in vedere dispozițiile Legii 514/2003 precum si OUG 92/2004 precum si 188/1999, fiind admisă acțiunea pentru următoarele considerente:

Având calitatea de consilieri juridici potrivit art 45 din Statutul profesiei de Consilier juiridic au obligația să păstreze secretul de serviciu, obligatie ce se extinde asupra tuturor activitatilor de consilier juridic. Potrivit art 50 din Statutul Consilierului Juridic sunt de drept să negocieze si să primeasca prestatii suplimentare de bani reprezentând cauza de mobilitate si confidentialitate și aceasta obligație există în sarcina autorității pârâte dupa expirarea termenului de 60 zile de la intarea in vigoare a actului normativ.

Pe de alta parte potrivit art 25 din 53/2003 acei ce desfasoara o munca ce presupune o deplasare la instantele de judecata, la alte institutii, organele de urmarire penala, iar activitatea lor in proportie de 75 % se desfășoara in afara instutiei încât sunt indreptatiti sa păstreze sporul de mobilitate acesta fiind prevazut si in art 26 din Codul Muncii si art 16 din leg 514/2003.

Potrivit art 1 din OUG 92/2004 sistemul de salarizare a functionarilor publici cuprinde salariile de baza, sporurile, premiile, stimulente si alte drepturi încât pe lânga acestea ei sunt indreptatiti să primeasca si sporul de fidelitate si confidentialitate.

Potrivit art 1 din 554/2004 orice persoana care se considera vatamata prin refuzul unei autorități sau institutii de a-i solutiona o cerere referitoare la un drept al sau se poate adresa instantei de contencios administrativ pentru recunoasterea dreptului pretins or, in speta se constata că reclamanții au efectuat aceasta procedură.

In legislatia speciala aplicata consilierilor juridici si anume 514 privind activitatea si profesia de consilier juridic se prevede in art. 16 obligativitatea consilierului juridic de a respecta dispozitiile legale privitoare la interese contrare in aceeasi cauza sau conexe precum si cele referitoare la conflictul de interese, fiind obligat să respecte secretul și confidentialitatea activității in conditiile legii, aceste prevederi se alica tuturor consilierilor juridici care sunt si functionari publici.

Clauza de mobilitate si clauza de confidentialitate sunt reglementate si de art 20,215, si 26 din Legea 553/2003 privind codul muncii.

In conformitate cu art 93 din 188/1999 privind statutul functionarilor publici dispozitiile acestei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii în masura în care nu contravin legislatiei specifice functionarilor publici.

In art.45 din legea functionarilor publici se prevad clauze de mobilitate si confidentialitate care nu sunt contrare statutului functionarului public, clauza de confidentialitate fiind reglementata in mod expres iar clauza de mobilitate nu exista o dispozitie contrara prohibitivă, încât reclamantii sunt indreptuiti să primeasca acest spor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este fondat.

În conformitate cu prevederile art.31 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

În ceea ce privește adaosul salarial, corespunzător sporurilor de stabilitate și fidelitate, complexitate și suprasolicitare neuropsihică, Curtea apreciază că acestea nu sunt datorate de către angajator, în măsura în care nu au fost prevăzute expres în actul normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.

În cazul funcției publice, deși există un acord de voință între persoana numită și instituția angajatoare, arătăm că pentru a se acorda aceste sporuri, așa cum rezultă din prevederile art.31 din Legea 188/1999, este necesar ca să formeze obiectul unei reglementări legale.

Într-adevăr dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art.117 din legea republicată, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției.

În ceea ce privește drepturile decurgând din clauzele de fidelitate, stabilitate, complexitate și suprasolicitare neuropsihică, acestea nu contravin legislației funcției publice, numai că legiuitorul a condiționat acordarea altor drepturi de existența unei reglementări legale.

Dacă, în ceea ce privește consilierii juridici, în statutul profesiei de consilier juridic se prevede expres în art.60 alin.2 că deosebit de remunerația de bază stabilită prin legi speciale, în temeiul art.25 și 26 din Legea 53/2003, aceștia pot negocia și beneficia de prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de confidențialitate, pentru funcționarii publici nu există o prevedere expresă în acest sens.

Legislația prin care în decursul timpului s-a reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici nu a stabilit niciodată acordarea celor patru tipuri de sporuri pentru funcțiile publice de execuție sau de conducere, în acest sens enunțăm cu titlu de exemplu OG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007.

Aceste acte normative au prevăzut toate drepturile și sporurile care se acordă funcționarilor publici.

În OG 2/2006 a fost inclus sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul propriu al Guvernului, al Administrației prezidențiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului legislativ, așadar legiuitorul a enumerat expres categoriile care pot beneficia de un astfel de spor.

Același act normativ la care am făcut referire mai sus a reglementat și faptul că acest spor se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul alocat.

Din expunerea efectuată, se reține că în ceea ce privește funcționarii publici din cadrul autorităților locale, nu a existat niciodată o reglementare prin care să se acorde aceste sporuri că, mai mult, chiar în situația acordării acestora pentru categoriile de funcționari prevăzute expres în lege, aceste sporuri sunt limitate, în sensul încadrării în cheltuielile de personal.

Clauza de fidelitate și stabilitate nu este contrară statutului funcționarului public, însă determinant este ca drepturile respective care se constituie în sporuri adaosuri în salarizare să fie nominalizate și cuantificate într-un act normativ.

În aceeași situație se află și solicitarea privind acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și de complexitate a căror acordare constituie competența ordonatorului de credite.

Referitor la discriminarea dintre funcționarii publici din domeniul statisticii privind acordarea sporului de stabilitate, Curtea precizează că instanța interpretează și aplică legea fără a avea rol de reglementare și fără a se putea pronunța în materia discriminării.

Referirea la prevederile art.16 din OG 2/2006 este irelevantă în cauză, deoarece sporul respectiv se acordă funcționarilor publici care desfășoară activități în cadrul autorităților și instituțiilor publice, unde funcționează instalații, generatoare de electromagnetice, de radio frecvență.

Ori nu este cazul, sau cel puțin nu s-a dovedit pe bază de măsurători că reclamanta s-ar afla într-una din situațiile menționate în textul de lege indicat mai sus.

În cazul funcționarului public nu s-a inclus o normă care să reglementeze aceste drepturi în nici unul dintre actele normative care se referă la salarizarea funcționarilor, cu excepția consilierilor juridici, care în statutul profesional au prevăzut dreptul de a primi sporurile aferente celor două clauze si prin urmare refuzul pârâtei privind acordarea sporurilor cerute către reclamantă este justificat.

Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul că respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M împotriva sentinței nr.4824 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

12 Mai 2008

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Teodora Bănescu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 866/2008. Curtea de Apel Craiova