Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 868/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--05.02.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.868

Ședința publică din 09.06.2009

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 3: Adina Pokker

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.2258/9.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția pentru Sport a județului C-S și Agenția Națională pentru Sport, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, și la a doua strigare, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții recurenți au depus concluzii scrise iar Ministerul T și Sportului - pentru pârâta intimată Agenția Națională pentru Sport a depus întâmpinare.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat,instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr- din 22.10.2008, reclamanții, și, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților Direcția pentru Sport a Județului C-S și Agenția Națională pentru Sport la:

1.acordarea și plata către reclamanți, pentru fiecare în parte, pe perioada în care sunt îndreptățiți, respectiv pentru, de la 01.04.2004 până la soluționare iar pentru de la 03.08.2004 până la soluționare conform legii, începând cu data pronunțării hotărârii prin care va fi soluționată acțiunea, a sumelor cu titlul de drepturi salariale cuvenite reprezentând:- suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, - suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.(1) lit. c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată;

2.obligarea pârâților la calcularea, acordarea și plata către reclamanți, pentru fiecare în parte, pe perioada în care sunt îndreptățiți, conform legii, începând cu data de 01.04.2004 și în continuare, a sumelor restante cu titlu de drepturi salariale cuvenite, reprezentând:- suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază;- suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată;

3.obligarea pârâților la plata diferențelor cuvenite, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că în fapt, sunt funcționari publici în cadrul Direcției pentru Sport, cu sediul în Reșița- și începând cu data de 01.04.2004 și până în prezent au beneficiat de drepturi salariale reprezentând salariul de bază, sporul de vechime(după caz) și indemnizație de conducere ( după caz), fără a le fi acordate și suplimentul postului ( în procent de 25% din salariul de bază) și suplimentul corespunzător treptei de salarizare ( în procent de 25% din salariul de bază).

Reclamanții arată că în perioada anilor 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006. Atât prin Legea nr.188/1999 republicată și modificată prin Legea nr.251/23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată, reclamanții sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.

În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.31 coroborat cu dispozițiile art.3 lit. f din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legea 251/2006 și a Codului Muncii.

Prin întâmpinare, pârâta II Agenția Națională pentru Sport, solicită respingerea cererii reclamanților ca nefondată.

În motivare, a arătat că pe perioada 2004-2006 drepturile salariale referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare u fost suspendate prin OUG nr. 92/2004, iar în bugetele Agenției pe anii 2007-2008 nu au fost aprobate credite bugetare destinate efectuării cheltuielilor privind cele două suplimente.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.115-118.pr.civilă.

Prin sentința civilă nr. nr.2258/9.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Sport a Județului C-S și Agenția Națională pentru Sport

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în conformitate cu art.31 din Legea nr.188/1999 funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În perioada 2004-2006 dispozițiile cuprinse la litera c și d din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive ( nr.OUG92/2004, Legea nr.76/2005, OUG2/2006 și Legea nr.417/2006).

Tribunalul a observat însă că, deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legislatorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art.31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legislator în seama Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației pentru a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.

Tribunalul a constatat că, în lipsa unui act normativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui celorlalte puteri în stat, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.

Astfel, Tribunalul a reținut că pârâtul nu poate fi obligat în condițiile descrise mai sus la plata suplimentelor salariale solicitate prin acțiune.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen recurentele, și, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare se arată că, hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acțiunea reclamantelor este dată cu aplicarea greșită a legii câtă vreme art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 republicată, consacră dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, acestea reprezentând drepturi câștigate derivate dintr-un contract de muncă ce trebuie acordate de angajator.

O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru angajator doar o obligație lipsită de conținut ajungându-se la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și să devină practic lipsit de orice valoare.

Recurentele mai arată că drepturile salariale pretinse reprezintă drepturi de creanță care intră în noțiunea de "bun" conform art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Drepturile solicitate sunt stabilite prin lege astfel încât instanța nu se substituie legiuitorului pentru a crea norme de drept dar este însă abilitată să găsească modalitățile viabile ca un drept prevăzut de lege să fie concretizat în favoarea destinatarului său.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 indice 1 și 312..p.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul reclamanților este întemeiat, după cum urmează:

Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția pentru Sport a Județului C-S - Autoritatea Națională pentru Sport, calitate în care raportul de serviciu al acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv pentru că pe perioada 2004- 2006 exercițiul dreptului a fost numai suspendat iar nu înlăturat întrucât dacă s-ar reține că pe perioada respectivă reclamantul nu beneficiază de drepturile pretinse s-ar ajunge la situația în care un drept patrimonial a cărui existență nu este contestată să devină astfel lipsit de orice valoare.

Curtea mai constată că, prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.

Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.

Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumului nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).

Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.

Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia dreptul acestora la plata celor două suplimente în procent de câte 25%, reprezintă un drept de creanță ce intră în noțiunea de"bun" în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenție, întrucât pentru ca drepturile de creanță să intre în noțiunea de "bun" așa cum este le reținut prin art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale este necesar ca reclamanții să fi beneficiat de o speranță legitimă în sensul acordării acestora, speranță care poate rezulta, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența CEDO, și din existența unei practici judiciare constante în sensul stabilirii de către instanțe a procentului de 25% pretins de reclamant.

Or, în speță, reclamanții nu au putut face dovada existenței unei practici unitare și constantă a instanțelor judecătorești în sensul pretins de aceștia, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit de principiu că drepturile de natura celor pretinse de reclamant pot fi acordate fără indicarea procentului de vreme ce acesta nu este prevăzut expres în Legea 188/1999.

Cuantumul de 25 % nu este o creație a jurisprudenței întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța de recurs apreciază că soluția Tribunalului Arad de respingere în întregime a acțiunii a fost dată cu aplicarea greșită a legii și astfel, fiind în prezența motivului de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă și văzând și art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanți și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va proceda la admiterea acțiunii reclamanților în ceea ce privește recunoașterea drepturilor acestora referitoare la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, astfel; pentru reclamanta pe perioada 03.08.2004 și în continuare iar pentru reclamanții și pe perioada 01.04.2004 și în continuare, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite, urmând a respinge cererea în privința stabilirii cuantumului de 25 % pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

În privința cheltuielilor de judecată se observă că acestea nu au fost solicitate de reclamanții - recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții, și împotriva sentinței civile nr.2258/9.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Direcția pentru Sport a județului C-S și Agenția Națională pentru Sport.

Modifică sentința recurată în sensul că:

Admite în parte acțiunea și obligă pârâta Direcția pentru Sport a județului C-S la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare față de reclamanta pentru perioada 3.08.2004 și în continuare, iar față de reclamanții și pe perioada 01.04.2004 și în continuare, sumele restante urmând a fi reactualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

Respinge acțiunea în ceea ce privește stabilirea procentului de 25% pentru fiecare supliment.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- LIBER - - - - -

GREFIER

- -

Red./.22.06.2009

Tehnored./.22.06.2009

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul C S - judecător

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 868/2009. Curtea de Apel Timisoara