Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 871/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 871
Ședința publică de la 06 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții COSILIUL LOCAL și G-PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.150 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți COSILIUL LOCAL și G-PRIMARUL COMUNEI și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții COSILIUL LOCAL și G-PRIMARUL COMUNEI, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați să acorde sporul de confidențialitate și de mobilitate în cuantum de 25% aplicat la salariul de încadrare al reclamantului, începând cu luna ianuarie 2004, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și în continuare.
În motivarea acțiunii a arătat că are calitatea de funcționar public și activitatea acestora se desfășoară și în afara instituției, deci obligațiile de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă.
Potrivit art. 25 din Codul Muncii clauza de mobilitate este definită ca fiind acea clauză din contractul individual de muncă prin care părțile convin ca în considerarea specificului muncii, respectiv datorită faptului că executarea obligațiilor de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Art. 26 din muncii, definește clauza de confidențialitate ca fiind acea clauză prin care părțile convin ca pe toată durata desfășurării raportului de muncă și după încetarea acestuia să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului în condițiile stabilite de regulamentele interne, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 45 din legea 188/1999, funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care i-au cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.
Că, potrivit art. 93 din Legea 188/1999, dispozițiile legii se completează cu prevederile legislației muncii.
Acordarea efectivă a acestui spor se circumscrie principiului egalității de șanse consfințit prin dispozițiile art. 39 alin. 1 din și art. 29 alin. 2 din legea 188/1999, conform căruia funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
A depus la dosarul cauzei în copie cartea de muncă.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că deține fonduri pentru acordarea acestor sporuri și lasă soluția la aprecierea instanței.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr.150 din 12 februarie 2008, a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâților COSILIUL LOCAL și G-PRIMARUL COMUNEI.
A obligat pârâta să emită decizie pentru acordarea sporului de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 25% din salariul de bază pe anii 2004-2007, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și în continuare pe toată durata îndeplinirii funcției publice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții COSILIUL LOCAL și G-PRIMARUL COMUNEI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispoz. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Recursul este fondat.
În conformitate cu prevederile art.31 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
În ceea ce privește adaosul salarial, corespunzător sporului de mobilitate și confidențialitate, reglementat de art.25 și 26 din Codul Muncii, Curtea precizează că acesta nu este datorat de către angajator, în măsura în care nu a fost prevăzut expres în actul normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Reclamantul nu a invocat în sprijinul acțiunii sale nici un act normativ, privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, ci numai cadrul legal general, reprezentat de dispozițiile art.25 și 26 din Codul Muncii și aplicabilitatea acestora în cazul funcționarilor publici.
Arătăm că pentru a se acorda sporul de mobilitate și confidențialitate, așa cum rezultă din prevederile art.31 din Legea 188/1999, este necesar ca alte drepturi salariale pentru a fi acordate funcționarului, să formeze obiectul unei reglementări legale.
Într-adevăr dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art.117 din legea republicată, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției.
În ceea ce privește drepturile decurgând din clauza de mobilitate și confidențialitate, acestea nu contravin legislației funcției publice, numai că legiuitorul a condiționat acordarea altor drepturi, a căror sferă se poate extinde și la cele două clauze, de existența unei reglementări legale.
Dacă, în ceea ce privește consilierii juridici, în statutul profesiei de consilier juridic se prevede expres în art.60 alin.2 că deosebit de remunerația de bază stabilită prin legi speciale, în temeiul art.25 și 26 din Legea 53/2003, aceștia pot negocia și beneficia de prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și confidențialitate, pentru funcționarii publici nu există o prevedere expresă în acest sens.
Legislația prin care în decursul timpului s-a reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici nu a stabilit niciodată acordarea celor două tipuri de sporuri pentru funcțiile publice de execuție sau de conducere, în acest sens enunțăm cu titlu de exemplu OG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007.
Aceste acte normative au prevăzut toate drepturile și sporurile care se acordă funcționarilor publici.
În OG 2/2006 a fost inclus sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul propriu al Guvernului, al Administrației prezidențiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului legislativ, așadar legiuitorul a enumerat expres categoriile care pot beneficia de un astfel de spor.
Același act normativ la care am făcut referire mai sus a reglementat și faptul că acest spor se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul alocat.
Din expunerea efectuată în această decizie, se reține că în ceea ce privește funcționarii publici din cadrul autorităților locale nu a existat niciodată o reglementare prin care să se acorde spor de confidențialitate și mobilitate și că, mai mult, chiar în situația acordării acestora pentru categoriile de funcționari prevăzute expres în lege, aceste sporuri sunt limitate, în sensul încadrării în cheltuielile de personal.
Clauzele de mobilitate și confidențialitate nu sunt contrare statutului funcționarului public, însă determinant este ca drepturile respective care se constituie în sporuri adaosuri în salarizare să fie nominalizate și cuantificate într-un act normativ.
În cazul funcționarului public nu s-a inclus o normă care să reglementeze aceste drepturi în nici unul dintre actele normative care se referă la salarizarea funcționarilor, cu excepția consilierilor juridici, care în statutul profesional au prevăzut dreptul de a primi sporurile aferente celor două clauze.
Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul pârâților, va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat pârâții COSILIUL LOCAL și G-PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.150 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.jud.TB
tehnored.15 mai 2008
jud.fond.AA
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Teodora Bănescu, Costinel Moțîrlichie