Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 874/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 874

Ședința publică de la 06 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP G în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței nr.3723 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DGFP G în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, DIRECȚIA GENERALĂ DE EVIDENȚĂ INFORMATIZATĂ A PERSOANEI -SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE G și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții DGFP G, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, DIRECȚIA GENERALĂ DE EVIDENȚĂ INFORMATIZATĂ A PERSOANEI -SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE G, acordarea primelor de concediu de odihnă legale pe anii 2004 - 2005, conform art.37 pct.2 din OG nr.38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 publicată în MO nr.65 din 2 februarie 2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși legal avea dreptul, la plecarea în concediu, să beneficieze de prima de concediu de la intrarea în vigoare a OG 38/2003, în realitate, de la data când s-a născut acest drept și până în prezent nu s-a acordat.

Suspendarea dreptului de a beneficia de prima de concediu susține reclamanta că echivalează cu anularea însăși a dreptului și încalcă flagrant dispozițiile art. 36 din Constituția României.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.41 alin.2 din Constituția României, revizuită, art.28 lit."e" din Legea 360/2002 și art.37 pct.2 din OG 38/2003.

Prin sentința nr.3723 din 27 noiembrie 2007, Tribunalul Gorja admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2004 - 2005, actualizate la data plății.

Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art.37 alin.2 din OG 38/2003 sunt suspendate numai dacă aplicarea lor se suspendă anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP G în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs, recurenta DGFP G în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a arătat că la pronunțarea sentinței instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.9 alin. 7 din Legea 507/2003 și dispozițiile art.8 alin.7 din Legea 511/2004, în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la primele acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004 și respectiv 31 decembrie 2005, precum și faptul că acordarea drepturilor bănești se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual, suspendarea drepturilor pretinse fiind menținută de Legea bugetului pe anul 2006, nr.379/2005.

A mai susținut recurentul IPJ G că invocarea de către prima instanță a prevederilor art.41 din Constituție care consacră dreptul la concediul de odihnă este greșită, întrucât neacordarea primei de concediu nu aduce atingere acestui drept, prima constituind un beneficiu în plus față de drepturile bănești stabilite de art. 37 alin.1 din OG 38/2003.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază lipsit de interes recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Interesul condiție de admisibilitate a oricărei forme procedurale ce intră în conținutul acțiunii judiciare, implicit și a cererii de recurs, folosul practic urmărit de titularul cererii.

În speță, în raport de faptul că prin sentința instanței de fond recurenta nu a fost obligată la plata sumelor reprezentând primă de concediu sau la o altă prestație, Curtea apreciază lipsit de interes recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta DGFP G în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței nr.3723 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. TB

Tehn.2 ex.15 mai 2008

Jud.fond. EP

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Teodora Bănescu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 874/2008. Curtea de Apel Craiova