Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 878/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 878
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, sector 1, nr. 1A și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI cu sediul în T, B- - - I, nr. 64, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr. 146 din 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR, PRO ,în numele și pentru membrii de cu sediul în B,-,. 23,. 2.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr-, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor ""a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului D solicitând a fi obligați la repararea prejudiciului ca urmare discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007( față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 ( față de nivelul din luna martie 2007) și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007( față de nivelul din luna septembrie 2007; 2. plata dobânzilor legale ( calculate conform art.3 alin.3 din OG 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plății; 3.indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienților de inflație începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire - 1 ianuarie 2007 și până la momentul efectuării plății efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării; 4.efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în dosarul personal al fiecărui membru de.
În motivarea cererii reclamantul arată că, membrii de angajați ai Inspectoratul de Poliție al județului D din cadrul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, sunt îndreptățit la plata majorărilor salariale sens în care s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000 constând în lipsirea de venituri corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept finalitate majorarea indexarea salariilor corespunzător inflației existente.
Prinîntâmpinare,pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului D precizează că în virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul are competența de a institui modificarea, abrogarea normelor juridice de aplicare generală. Solicită respingerea cererii.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității acțiunii întrucât prevederile art. 1, 2 alin.1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative Solicită respingerea cererii.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința nr. 146 din 5.03.2009 prin care a admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor " în numele și pentru membrii de conform tabelului nominal anexat la prezenta cerere, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și a obligat pârâta să acorde membrilor de ai reclamantei majorările salariale de 5% începând cu 01.01.2007, de 2% începând cu 01.04.2007 și de 11% începând cu 01.10.2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respectiv sunt polițiști angajați ai Inspectoratului de Poliție D, unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care sunt prin esența lor unități bugetare.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar, aceștia fiind funcționari publici cu statut special, aceștia nu au beneficiat de majorările salariale pe anul 2007.
Astfel, printr-o o serie de acte normative de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, ne-restrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: cel referitor la contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Tribunalul apreciază că nu au relevanță deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate în ceea ce privește prevederile art.1,art.2 și art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu se referă la textele legislative în sine pentru ca acestea să nu mai poată produce efecte, ci doar la o anumită interpretare a acestora considerată de Curtea Constituțională ca fiind neconstituțională.
Astfel aceste texte de lege sunt considerate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești ar fi competente să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, or în cauza de față, tribunalul nu anulează, și nu refuză aplicarea unor acte normative, ci în virtutea puterii legale de a pronunța dreptul, constată admisibilitatea cererii reclamanților privind obligarea pârâților la acordarea despăgubirilor solicitate, ceea ce nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
În măsura în care personalul din sistemul bugetar a beneficiat de majorări salariale, reprezentând indexarea salariilor ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum, având ca scop acoperirea devalorizării datorită creșterii inflației, urmând a asigura astfel tratament egal diferitelor categorii de personal bugetar, iar reclamanții sunt într-o situație identică cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare sub aspectul desfășurării unei activități în muncă și a deteriorării venitului salarial dat fiind creșterea prețurilor și inflației, este obligatoriu ca și aceștia să fie tratați identic, în ceea ce privește acordarea adaosului salarial, respectiv indexarea pe anul 2007, atâta vreme cât legiuitorul a stabilit un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale, contracararea efectelor creșterii prețurilor și inflației, reclamanții fiind și ei îndreptățiți la aceste indexări.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților de acordare a majorărilor salariale.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație. În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzilor, aceasta urmează a fi respinsă atâta vreme cât a fost acordată actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții D și I
1.Recurentul IPJ Dconsideră că sentința este netemeinică, nelegală și dată cu încălcarea vădită a legii, întrucât instanța de fond nu a ținut cont de decizia nr. 818/3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Arată că Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competență de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. I din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Instanța de judecată nu are competență să se pronunțe cu privire la susținerile reclamanților și să considere că neacordarea majorărilor salariale in 2007 duce la un tratament discriminatoriu față de alte categorii de salariați care au beneficiat de aceste creșteri.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.
2.Recurentul I Barată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de recurentă, motiv pentru care înțelege să o reitereze.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, 820, 821 din 3 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției și Libertăților, constatându-se că prevederile art. 1, art. 2, alin 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale.
Arată că instanța de judecată s-a substituit legiuitorului și a aplicat reclamanților dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care reclamanții se considerau discriminați.
Pe fondul cauzei arată că instanța de fond, a reținut în mod greșit aplicabilitatea art. 16 din Constituția României potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări și a art. 14 din CEDO care consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de drepturile prevăzute de lege, asigurate fără nicio discriminare, nimeni neputând face obiectul acesteia pentru nici-un motiv.
Arată că, acordarea prin lege a anumitor drepturi se face în considerarea unei multitudini de aspecte de natură economică, socială, profesională. Potrivit doctrinei și jurisprudenței constituționale, principiul egalității în fața legii, instituit de art. 16 din Constituția României, republicată, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, principiul egalității nu presupune uniformitate, ci permite soluții legislative diferențiate pentru situații diferite.
Instanța de fond reține că hotărârea că în cauza de față sunt aplicabile și prevederile art. 23 din Declarația Universală a drepturilor omului care consacră dreptul fără nicio discriminare la salarii egale pentru muncă egală.
Prin soluția adoptată instanța de fond nu face altceva decât să se substituie legiuitorului, instituind în favoarea reclamanților un drept pe care legea nu îl prevede.
Apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care încalcă flagrant legea și principiul constituțional al separației puterilor, puterea judecătorească substituindu-se puterii legiuitoare prin extinderea normei de aplicare a unui act normativ și la alte categorii de personal neavute în vedere de legiuitor.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:
Întrucât motivele de recurs vizează aceleași aspecte, Curtea le va analiza împreună.
Dispozițiile legale privind indexările salariale invocate de reclamanții intimați, a exceptat categoria profesională a polițiștilor și vameșilor, alături de alte categorii profesionale, aceasta fiind voința legiuitorului de la acel moment. Așa fiind, nu se poate reține refuzul autorității publice de a acorda un drept, întrucât acest drept nu este prevăzut de lege.
Mai mult decât atât, invocarea unui tratament discriminatoriu nu este de natură să schimbe condițiile legale de acordare a acestor indexări salariale. Astfel s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818/3.07.2008, 819/3.07.2008, 820/3.07.2008 și 821/3.07.2008 reținând că, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței (OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare), prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
S-a mai arătat că, în virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ. Curtea va admite recursurile, va modifica în tot sentința recurată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, sector 1, nr. 1A și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI cu sediul în T, B- - - I, nr. 64, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr. 146 din 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR, PRO ,în numele și pentru membrii de cu sediul în B,-,. 23,. 2.
Modifică în tot sentința nr. 146 din 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- - - - - -
GREFIER,
Red. DF/DD
3 ex./22.06.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
