Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 88/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.88/CA/2008-
Ședința publică din 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului în contencios administrativ declarat de recurentul pârâtMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE,cu sediul în B, sector 1, nr.1/A în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL B, cu sediul în O, Parcul, nr.5, jud.B, intimata reclamantă,din O,-, -.11,.45, jud.B și cu intimatul chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,sector 5,-, împotriva sentinței nr.466/CA din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut la data de 21 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data de 28 februarie 2008, pentru când intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bat rimis la dosar întâmpinare.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.466/CA din 7 noiembrie 2007, Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în O,-, -11,.45, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului - Județul B, cu sediul în O, Parcul, nr.5, și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B nr.1/A,sector 1, și în consecință a obligat pe pârâți să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, în sumă brută după cum urmează: pentru anul 2004 - 285 lei; pentru anul 2005 - 567 lei și pentru anul 2006 - 653 lei.
S-a dispus ca suma netă cuvenită reclamantei să fie actualizată cu rata inflației de la data scadenței până la data efectuării plății.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Din Ordinul Prefecturii B nr.38 din 4.02.2004 (fila 42) și adeverința Instituției Prefectului Județul B nr.541/8 din 24.07.2007, rezultă că reclamanta a desfășurat activitate în funcția publică de consilier în cadrul Direcției Serviciilor Publice a pârâtului 1, în perioada anilor 2004, 2005 și 2006.
Potrivit prevederilor art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici -devenit după republicare art.34 alin.2 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prevederea legală precitată a fost suspendată succesiv prin art.3 alin.1 din OUG 33/2001, art.12 alin.4 din Legea 743/2001 -Legea bugetului de stat pe anul 2002, art.10 alin.3 din Legea 631/2002 -a bugetului de stat pe anul 2003, art.9 alin.7 din Legea 507/2003 - a bugetului de stat pe anul 2004; art.8 alin.7 din Legea 511/2004 - a bugetului de stat pe anul 2005 și prin art.5 alin.5 din Legea 379/2005 - a bugetului de stat pe anul 2006, menținându-se suspendarea până la 31.12.2006.
Câtă vreme, însă, dispozițiile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 actualizată nu au fost abrogate și dreptul consacrat de acestea nu a fost desființat prin nici o altă dispoziție legală, suspendarea succesivă a dreptului la prima de concediu prin legile bugetare anuale nu poate echivala cu desființarea dreptului, ea având ca efect doar amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale suspendate, dreptul existând în toată această perioadă, fiind înlăturat temporar doar exercițiul acestuia.
Suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, întrucât aceasta ar însemna imposibilitatea realizării unui drept acordat de lege, ceea ce contravine principiului constituțional privind garantarea realizării drepturilor acordate, cât și dispozițiilor Codului muncii.
Normele de suspendare au fost cuprinse în acte normative cu caracter temporar, ale căror efecte au încetat la data prevăzută pentru aplicarea lor, ele nemaifiind în vigoare la data sesizării instanței.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor art.34 al.2 din Legea 188/1999 actualizată, obligația corelativă a dreptului consfințit prin acestea devine executorie, scadentă.
Spre această concluzie conduc și prev.art.64 alin.2 și 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ afectat de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin urmare, s-a constatat a fi lipsită de efecte asupra ființei, existenței dreptului suspendarea aplicării prevederilor legale privitoare la primele de concediu pe anii 2004-2006 prin norme ce și-au încetat valabilitatea la data de 31.12.2006, dată la care a devenit scadentă obligația corelativă dreptului respectiv de acordare și plată a primelor de concediu pe acei ani.
Ca atare, s-a reținut că reclamanta funcționar public este îndreptățită, în urma încetării suspendării, să beneficieze și să obțină realizarea dreptului la primele de concediu.
Prealabil promovării acțiunii, reclamanta a depus la pârâtul 1, sub nr.390/8 la data de 11.05.2007, cererea - fila 4 - pentru plata drepturilor bănești reprezentând primele de concediu pe anii 2004-2006, rămasă fără nici un rezultat.
În consecință, în temeiul prevederilor art.34 al.2 din Legea 188/1999 actualizată, acțiunea reclamantei s-a găsit fondată, și a fost admisă ca atare și pârâții Instituția Prefectului - Județul B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative au fost obligați a-i plăti acesteia primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, în sume egale cu salariile ei de bază în fiecare din cei trei ani, evidențiate în adeverința nr.541/8 din 24.07.2007 (fila 41), care se vor impozita separat.
În considerarea reparării prejudiciului suferit de reclamantă prin neacordarea acestor drepturi la data scadenței lor, ca urmare a încetării suspendării aplicării dispozițiilor legale ce le reglementează și a repunerii lor de drept în vigoare -1.01.2007, sumele nete cuvenite, s-a dispus a fi actualizate cu rata inflației de la scadență - 1.01.2007, până la data plății efective.
Potrivit prevederilor art.60 din pr.civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni, cu o cererea de chemare în garanție sau în despăgubire.
Dacă, deși reclamanta este în raporturi de serviciu cu Instituția Prefectului - Județul B - având personalitate juridică - pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, câtă vreme este ordonator secundar de credite și are obligația de a întreprinde măsurile legale ce se impun pentru cuprinderea în bugetul propriu și al instituției subordonate fondurile necesare plății drepturilor salariale, are calitate procesuală pasivă, necontestată de altfel de acesta, instanța de fond a apreciat că, nu se poate reține a avea calitate procesuală pasivă și Ministerul Finanțelor Publice.
Aceasta, întrucât obiectul cauzei de față, reprezentându-l obligarea pârâților la plata unor prime de concediu, iar raportul juridic - izvor al dreptului și obligației corelative lui, fiind legat între funcționarul public reclamant și angajatorul pârât 1, Ministerul Finanțelor Publice nu este titularul obligației de plată, iar fondurile bănești necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei sunt prevăzute doar în bugetul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, conform prevederilor Legii 500/2000 și OG 2/2002.
Prin urmare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei de timbru, a formulat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.4-9 Cod procedură civilă, recurentul critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată.
Astfel, arată recurentul, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a, excepție invocată și motivată cu aceea că, reclamanta a formulat acțiunea în calitate de funcționar public, angajat în cadrul Instituției Prefectului Județului B, iar nu ca angajată a recurentului. Finanțarea instituției prefectului prin bugetul, nu-i conferă acestuia din urmă calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul formulează de asemenea critici de nelegalitate, apreciind că potrivit art.64 din Legea nr.24/2000 republicată, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel, sau de nivel superior.
În această situație, se vor prevedea, în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare, reintră de drept în vigoare.
În cauză, potrivit articolului mai sus arătat, prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 nu au fost aplicate în intervalul 2004 - 2006, astfel că în bugetele aprobate pentru anii respectivi nu au fost prevăzute sume pentru plata primelor de concediu.
Potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.500/2000, privind finanțele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat, se pot face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Neexistând fonduri necesare pentru plata acestor prime de concediu, legiuitorul a procedat la suspendarea aplicării normelor, care au instituit acest drept, ceea ce constituie o restrângere necesară și proporțională.
Concluzionând, arată recurenta că, obligarea sa la plata primelor de concediu s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale actelor normative arătate mai sus.
Sentința recurată este dată cu încălcarea prevederilor art.304 pct.4 Cod procedură civilă, întrucât admițând acțiunea reclamantei, instanța a constatat practic neconstituționalitatea legilor bugetare, care au suspendat aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, încălcându-și astfel competența.
Nelegalitatea sentinței este determinată și de modul în care a soluționat cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împrejurarea că, raporturile dintre recurentă și chematul în garanție nu sunt raporturi de dreptul muncii, nu determină implicit inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, deoarece instanța investită cu cererea principală își prorogă competența și asupra cererilor incidentale în condițiile art.17 Cod procedură civilă.
Intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, a formulat în termenul de pronunțare întâmpinare, calificată de instanță în concluzii scrise, raportat la prevederile art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate, și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.
Critica recurentului, întemeiată pe dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, este nefondată, întrucât excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului a fost respinsă motivat cu aceea că are calitatea de ordonator secundar de credite, ceea ce-i conferă obligația de a cuprinde în bugetul propriu fondurile necesare drepturilor salariale.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, reclamanta a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Serviciilor Publice a Instituției Prefectului Județului B, în intervalul 2004 - 2006. În consecință, având calitatea de funcționar public, reclamantei îi erau aplicabile prevederile art.33 alin.2 din legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, respectiv avea dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Nu poate fi reținută critica recurentei, potrivit căreia instanța ar fi interpretat greșit dispozițiile textului legal mai sus arătat, deoarece suspendarea succesivă a dreptului la prima de concediu, prin legile bugetare anuale, nu poate duce la desființarea efectivă a dreptului.
În consecință, s-a reținut că odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor art.34 alin.2 din legea nr.188/1999, actualizată, obligația corelativă dreptului acordat prin această dispoziție legală, a devenit executoriu. În același sens a reținut instanța de fond dispozițiile art.64 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ reintră de drept în vigoare.
Motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi reținut în cauză, întrucât instanța de fond nu a constatat neconstituționalitatea legilor bugetare, care au suspendat aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, ci a constatat că la expirarea duratei de suspendare actul normativ reintră de drept în vigoare, respectiv că reclamanta este îndreptățită să-și realizeze dreptul.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtă împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta a fost soluționată potrivit prevederilor art.60 din Codul d e procedură civilă, reținându-se în mod corect că, fondurile bănești necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei sunt prevăzute doar în bugetul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, conform Legii nr.500/2000 și nr.OG2/2000.
Ministerul Economiei și Finanțelor, nefiind titularul obligației de plată a primelor de concediu, nu exista temei pentru admiterea cererii de chemare în garanție, astfel că și această critică este nefondată.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr.1/A, împotriva sentinței nr.466/CA din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- jud. fond. Sidic -
- dact. - 2 ex.
- 11.03.2008
Președinte:Rițiu RoxanaJudecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela
