Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 90/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 90
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
-- - - Judecător
Grefier -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului M, împotriva sentinței nr. 4628 din data de 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului M, lipsind intimata reclamantă și intimatul pârât Consiliul Județean
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.
S-a arătat că intimata reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părții prezente:
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului M solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți,sub nr- reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M, acordarea primei de concediu de odihnă pe anul 2006 actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății.
În motivarea cererii a arătat că se află în raporturi de serviciu cu pârâta Direcția Generală de asistență Socială și Protecția Copilului M având funcția publică de conducere de director executiv și în conformitate cu prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pârâții erau obligați ca la plecarea sa în concediul de odihnă pe anul 2006 să-i acorde prima de concediu, dar acest lucru a fost refuzat, invocându-se suspendarea exercițiului acestui drept prin Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
Pârâtul Maf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanta nu se află în raporturi de serviciu cu această autoritate publică locală ci cu Direcția Generală de asistență Socială și Protecția Copilului M, instituție cu buget propriu de venituri și cheltuieli.
Prin sentința nr.4628/CAF din 4 octombrie 2007, Tribunalul Mehedinți a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean M, s-a admis acțiunea reclamantei și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei prima de vacanță aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.
Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamantul poate beneficia de plata primei de concediu de odihnă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în materie.
Că, neacordarea primei de concediu de odihnă a avut la bază o succesiune de acte normative a căror aplicare s-a făcut în mod diferit de instituțiile publice, datorită unor dificultăți de interpretare.
S-a arătat că pentru anul 2006, dreptul de a primi primă de concediu este încă suspendat, așa încât greșit instanța a admis acțiunea.
Recursul este nefondat.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru motivele ce se vor arăta mai jos.
În conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.
Având în vedere prevederile textului enunțat, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă, în fiecare an la nivelul stabilit prin lege.
Însă, prin legea bugetului de stat nr. 379/2005 s-a suspendat acordarea acestui drept.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Drepturile prevăzute în art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R trebuie să fie acordate reclamantului, întrucât legea produce efecte de la data publicării în Monitorul oficial și până la ieșirea ei din vigoare, printr-un act normativ cu putere identică.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului M, împotriva sentinței nr. 4628 din data de 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2. ex.
15.01.2008.
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Alina Răescu, Gabriela Carneluti