Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 900/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 900/2008
Ședința publică de la 10 Aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR și INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B-N împotriva Sentinței civile nr. 180/CA/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin 2.pr.civ. Se constată că la data de 31.03.2008 intimații au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate și, de asemenea, au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru fond, conform mențiunilor cu care au fost citați. Se mai constată că s-a depus la dosar, tot la data de 31.03.2008, un memoriu cuprinzând motivele de recurs din partea recurentului pârât Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor - Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor B-
Curtea, după deliberare, invocă din oficiu excepția nulității recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor - Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor B-N, raportat la dispozițiile art. 302^1 pr.civ și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
Cu privire la recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, curtea rămâne în pronunțare pe fond.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 180 din 3 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis acțiunea introductivă, ulterior precizată, formulată de reclamanții, împotriva pârâtului OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B-N, INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C și pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta împotriva acelorași pârâți.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților și intervenientei, sumele ce reprezintă- primă de vacanță pentru perioada 2001-2006, diferențiat în funcție de perioada cât a prestat muncă fiecare, indexate la zi, conform tabelelor nominale întocmite de pârâta Oficiul Județean pentru protecția consumatorilor B-N, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-au respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 republicată, se prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Acest drept al funcționarului public a fost suspendat prin art.30 alin.1 din OUG nr.33/200l, până la 1.01.2002, prin art.32 din nr.744/200l, art.12 din Legea nr.743/2001 prin art.10 alin.3 din Legea nr. 631/2002, prin art.9 pct. 7 din Legea nr.507/2003 și respectiv art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004.
S-a reținut că prin aceste acte normative temporare, plata primei de concediu de odihnă a fost suspendată pentru fiecare an, până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
Potrivit art. 64 alin.2 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Așadar, se impune a se considera că această suspendare succesivă nu echivalează cu stingerea dreptului ci a avut ca efect doar imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă prima de concediu.
In ce privește dispozițiile legale care au suspendat dreptul funcționarilor publici la prima pentru concediul de odihnă, instanța a apreciat că acestea sunt contrare Constituției, dar verificarea constituționalității lor nu mai poate fi efectuată de către Curtea Constituțională, deoarece aceste acte normative au avut aplicabilitate anuală și în prezent nu mai sunt în vigoare.
Potrivit art 41 din Constituție, salariații au dreptul la protecție socială și la concediu de odihnă plătit, iar potrivit art.53 din legea supremă, exercițiul unor
drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale a ordinii, a sănătății ori moralei publice a drepturilor și libertăților cetățenilor prevenirea consecințelor unei calamități naturale etc. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este imperios necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății cetățeanului.
Așa fiind, măsura suspendării drepturilor bănești cuvenite funcționarului public încalcă textul constituțional invocat mai sus, nefiind dat nici unul din motivele pentru care poate fi aplicat conform textului.
Această măsură contravine și prevederilor Codului muncii, care, potrivit art.295 alin.2, statuează că dispozițiile codului se aplică și a celor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă în condițiile în care, în reglementările specifice, nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Codul muncii consacră un principiul fundamental aplicabil și funcționarului public, conform căruia, angajatorilor le este interzis să nu respecte drepturile salariaților recunoscute prin lege, însăși legea sancționând cu nulitate absolută orice tranzacție sau renunțare din partea salariatului la drepturile care sunt recunoscute în favoarea sa prin lege.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat acțiunea introductivă ca fiind întemeiată și a fost admisă în petitul ei principal, iar pârâții au fost obligați în solidar să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prime de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, fiecărui reclamant, conform calculelor efectuate de către pârâta Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor B-N, însușite de către reclamanți și care fac parte integrantă din hotărâre, sume indexate la zi.
In ce privește excepțiile invocate de către pârâți,instanța, după analiza fiecăreia, le-a respins ca fiind nefondate, având în vedere următoarele:
1) excepția necompetenței instanței invocată de către pârâta Autoritatea națională pentru protecția consumatorilor întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin.1 Cod procedură civilă, și a fost respinsă ca nefondată, deoarece prezenta cauză nu reprezintă o judecare a actelor administrative emise sau încheiate de o autoritate publică centrală, obiectul prezentei acțiuni îl constituie solicitarea unor drepturi de natură salarială izvorâte din raporturi de serviciu născute între reclamanți și Oficiu județean pentru protecția consumatorilor B-N aflată în subordinea pârâtei.
2) excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea națională pentru protecția consumatorilor este de asemenea nefondată și a fost respinsă, cu motivarea că acest pârât este un organ de specialitate al administrației publice centrală aflată în subordinea Guvernului României și care în calitatea de ordonator principal de credite are obligația de a aloca fondurile necesare funcționării instituțiilor subordonate, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR și INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C-OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B-
Prima recurentă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată următoarele aspecte:
Prima critică pe care o aduce hotărârii atacate este faptul că instanța a respins în mod greșit excepția privind lipsa competenței materiale a Tribunalului Bistrița -N, deoarece recurenta nu se află în situația unui conflict de muncă, în sensul în care acesta este definit de actele normative în vigoare.
De asemenea, în mod greșit s-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente, având în vedere că ANPC nu este nici inițiatorul și nici emitentul actelor normative prin care a fost suspendată acordarea primelor de vacanță, actele normative prin care au fost suspendate aceste prime fiind date de Parlamentul României, ANPC neavând nici măcar calitatea de avizator al acestor acte normative.
Potrivit prevederilor art. 6 alin (1) din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003, în vigoare la acea dată, în subordinea autorității funcționau, ca unități cu personalitate juridică, oficiile județene pentru protecția consumatorilor, iar conform prevederilor Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, persoanele juridice au capacitate procesuală de exercițiu. Art. 35 arată că "persoanele juridice își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile prin organele sale de conducere: actele juridice făcute de aceste organe în limitele puterilor care le-au fost conferite fiind actele persoanei juridice însăși".
Drepturile funcționarilor publici (acordarea concediului de odihnă, indemnizația de concediu medical), precum și indemnizațiile aferente acestora se acordă de către instituția publică în care funcționarul public își desfășoară activitatea. Funcționarii publici reclamanți au fost numiți în funcția publică prin Decizie a Directorului Executiv al OJPC B-N, astfel încât drepturile acestora sunt achitate de către această instituția și nu de ANPC.
Recurenta invocă, în al doilea rând, nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct 8 din Codul d e procedură civilă: "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia".
Din acest punct de vedere se arată că în mod greșit instanța a admis acțiunea petenților și a dispus obligarea ANPC să achite reclamanților primele de vacanță pe perioada 2002-2006, deoarece, începând cu anul 2002, prin legile bugetului de stat, dispoziția cu privire la prima de concediu a fost suspendată anual în conformitate cu prevederile art. 56 alin 1 și 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: "După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.
Prima de concediu este un drept salarial suplimentar, care nu este prevăzut de Constituție, ci a fost reglementat în scopul îmbunătățirii calității vieții salariaților, în măsura în care resursele financiare ale bugetului permit aceasta, iar potrivit legilor bugetului de stat pe anii 2002-2005 resursele financiare nu au permis acordarea unor drepturi suplimentare, astfel justificându-se prelungirea termenelor de suspendare pe toată această perioadă.
Recurentul INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C-OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B-N solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, arătând că motivele de recurs vor fi depuse ulterior, la termenul ce se va acorda în cauză.
Intimații, prin întâmpinarea înregistrată la 31 martie 2008 (24, 25) au solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză ca fiind nefondate și nelegale, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În apărare, intimații apreciază recursurile nelegale, întrucât în data de 20 decembrie 2007 fost publicată în Monitorul Oficial, OUG nr. 146/2007 privind aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Potrivit dispozițiilor acestei ordonanțe, ordonatorii principali de credite au obligația să plătească personalului prevăzut la art. 1 (2) primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006, întrucât au fost avute în vedere, de către Guvernul României, și Deciziile nr. XXIII/12 decembrie 2005, nr. XII/5 februarie 2007 și nr. LXXVII/5 noiembrie 2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul formulat de prima recurentă, Curtea reține următoarele:
1. Critica privind încălcarea de către prima instanță a actelor normative invocate de recurent nu este întemeiată.
Așa cum rezultă fără echivoc din disp. art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în anul 2007, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispozițiile legale precitate prin care i s-a recunoscut dreptul funcționarului public la beneficiul primei anuale de concediu au fost succesiv suspendate prin art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 - până la 1 ianuarie 2002, termenul de suspendare fiind apoi succesiv prelungit prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 632/2002 până la 31 decembrie 2003, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 513/2003, până la 32 decembrie 2004, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 până la 31 decembrie 2006.
După această dată, legiuitorul nu a mai adoptat nici un act normativ vizând suspendarea exercițiului dreptului și nici abrogarea ori înlăturarea acestuia.
Ca atare, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturat existența pentru anii 2001 - 2006.
Dispozițiile legale precitate prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului nu mai pot fi supuse cenzurii pe calea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de contencios constituțional deoarece prerogativa acesteia se circumscrie exclusiv dispozițiilor legale în vigoare la data învestirii sale.
Or, cum legile de suspendare și-au încetat aplicabilitatea, cenzurarea constituționalității acestora revine exclusiv jurisdicțiilor judiciare care vor decide în fiecare caz în parte.
Pentru examinarea acestei chestiuni, Curtea are în vedere și statuările de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 233 din 15.03.2006) unde s-a examinat posibilitatea acordării primei de concediul pentru magistrați conform art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000.
Astfel, în decizia precitată, Înalta Curtea reținut cu valoare de principiu că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudus jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederi în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea.
Aceleași considerente au fost apoi reluate și dezvoltate creator de jurisdicția supremă și în Deciziile nr. XII din 5 februarie 2007 și nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Că este așa mai rezultă și din expunerea de motive și din conținutul prevederilor OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Față de argumentele mai sus expuse, pe care Curtea de Apel la împărtășește întru-totul, se constată că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale pertinente în materia litigiului de față, iar motivul de nelegalitate prev. la art. 304 pct. 9.pr.civ. invocat de ambele recurente nu este dat în cauză.
2. În ceea ce privește excepțiile de procedură invocate de pârâta de ordin II Curtea reține că la termenul 17 octombrie 2007 în practicaua hotărârii recurate s-a consemnat că aceste excepții au fost puse în discuția părților și soluționate prin respingere. Așa cum rezultă din considerentele acestei hotărâri ( 40 dos. fond) tribunalul și-a însușit punctul de vedere și concluziile expuse în scris de mandatarul reclamantului.
Curtea reține că în ceea ce privește excepția de necompetență materială a tribunalului competența a fost atrasă de aplicarea dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 corelate cu art. 29 și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 2 pct. 1 lit. d) și ale art. 3 pct. 1.pr.civ.
Nu trebuie omis faptul că în cauză este prezent un litisconsorțiu procesual pasiv și dat fiind calitatea celor două pârâte ar fi atras în paralel și simultan competența materială a două instanțe ierarhic diferite. De aceea, pentru rezolvarea unitară a acestui litigiu a operat o prorogare judiciară de competență în favoarea tribunalului ca primă jurisdicție sesizată încât din acest punct de vedere împrejurarea că tribunalul statuat în primă instanță în cauză nu
produce o încălcare a dispozițiilor imperative și absolute în materie de competență materială.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de ordin II Curtea reține că acesta a fost chemată în judecată de reclamant în calitate de ordonator principal de credite așa cum rezultă din dispozițiile art. 15 din HG nr. 130/2006 calitate în care poate fi obligată să asigure sumele necesare angajatorului în vederea executării plății primei de concediu de odihnă solicitată de reclamant, așa încât și din această perspectivă participarea sa în proces a fost deplin justificată de reclamant ( 32 verso dos. fond).
Din această perspectivă și reținând că reclamantul atacă un refuz al autorității publice de a-i recunoaște un drept prevăzut de lege, că pentru acest refuz nu este necesară procedura prealabilă așa cum reiese din art. 8 alin. 1 corelat cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că tribunalul a statuat corect prin respingerea acestei excepții.
Referitor la cel de-al doilea recurs formulat de INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C-OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B-N, Curtea constată următoarele:
În ședința publică de azi, instanța din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art.303 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.306 Cod procedură civilă a invocat din oficiu excepția nulității recursului promovat de pârâtul INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C-OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B-
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată iar recursul declarat este nul.
Astfel, potrivit art.303 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.
Din dosarul cauzei rezultă că motivarea hotărârii atacate a fost comunicată recurentului Inspectoratul Regional Pentru Protecția Consumatorilor C-Oficiul Județean Pentru Protecția Consumatorilor B-N la data de 3 decembrie 2007 (fila 216 dosarul Tribunalului Bistrița -N), dar acesta nu a depus motivele de recurs,dispozițiile art.303 Cod procedură civilă nefiind astfel respectate.
Prin urmare, întrucât în speță nu au fost respectate dispozițiile de procedură menționate, iar în cauză nu sunt prezente motive de recurs de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, se va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Regional Pentru Protecția Consumatorilor C-Oficiul Județean Pentru Protecția Consumatorilor B-N, conform art.306 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR împotriva sentinței civile nr.180/CA/03.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Constată nulitatea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C - OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B-
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - G - - -
Red./
2 ex./13.05.2008
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Mirela Budiu, Gheorghe Cotuțiu
