Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 910/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 23.06.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 910
Ședința publică din 25 2008
PREȘEDINTE.LIBER -
JUDECĂTOR 1: Claudia
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PRIN T prin T și INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERA împotriva sentinței civile nr.421/05.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- privind pe reclamantul intimat și intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și DIRECTIA POLITIEI DE FRONTIERA T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică,lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de lipsa părților și având în vedere faptul că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr.9220/30/19.12.2007 reclamantul -, a solicitat in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, Direcția Poliției de Frontieră T și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, solicitând obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004 - 2006 conform art.37 pct. 2 OG38/2003, precum și plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005, prev. de art. 6 OG38/2003 actualizate în raport cu rata inflației.
In motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legală, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea în vigoare. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturata existența pe anii 2004-2005.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003 iar pentru anul 2005 fost suspendata in baza art. 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluata în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.37 pct.2 si art. 6 din OG nr.38/2003, art.41 al.2 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, pârâtul Iaf ormulat cerere de chemare în garantei a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit HG nr. 386/2007, bugetul de stat este gestionat de, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin T, s-a opus la admiterea cererii de chemare în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța reține că, disp.art.91 ind.1 din nr.215/2006, prevăd competența instanțelor de contencios-administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea nr.554/2004.
Cu toate acestea, prev.art.7 din nr.554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoana se considera vătămata într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competenta instanței de contencios-administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existentei unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsa printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speța, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța a respins excepția invocata de
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța nu contesta faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituita ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală, Reglementări Juridice și Contencios, Direcția Financiară a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul RA și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și.
Și. T prin Întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece reclamantul a fost încadrat la Direcția Poliției de Frontieră T și la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în perioadele menționate în acțiune.
Reclamantul a arătat ca în perioada 01.01.2004- 23.11.2005 a fost angajat al T instituție asigurată logistic și financiar de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T situație față de care, tribunalul a respins excepția invocată de T, privind lipsa calității sale procesuale pasive.
Pârâții F T au solicitat prin întâmpinări respingerea acțiunii, invocând OUG nr.146/2007.
Prin sentința civilă nr.421 din 5 mai 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală, Reglementări Juridice și Contencios, Direcția Financiară a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative;
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa efectuării procedurii prealabile și a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de T, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de. Precum și excepția de necompetenta materială a instanței și excepția lipsei de interes formulată de
Pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală, Reglementări Juridice și Contencios Direcția Financiară a Ministerului Internelor și Reformei Administrative au fost obligați la plata către reclamant a primei de concediu aferenta anilor 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume ce vor fi actualizare în raport cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligată chemata în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul, are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist. În această calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu există, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste dispoziții. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta FBp rin P T și F B, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În susținerea recursului se invocă în esență excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece,pe de o parte,între reclamant și Ministerul Economiei nu există absolut nicio relație de serviciu sau raport de muncă,iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat. Rolul acestuia din urmă este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite,respectând procedura reglementată potrivit art. 16-30 din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Pârâta F B în susținerea recursului, învederează următoarele:
Hotărârea Tribunalului Timiș este vădit nelegală, deoarece dispozițiile art. 6 din G nr.38/2003 fiind suspendate, este evident faptul că acestea nu pot produce efecte juridice în intervalul 01.01 - 31.12.2005, iar instituirea în sarcina instituției pârâte a obligației de plată a dreptului pretins pe calea prezentei acțiuni s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legii bugetare amintite.
De aceea se arată faptul că,potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice,cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Inspectoratului General al Poliției de Frontieră se face numai în limita creditelor bugetare aprobate;sumele aprobate,la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați,în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ susmenționat.
Având în vedere că aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse a fost suspendată, în considerarea prevederilor art. 14 din legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare în bugetul aprobat instituției pe anul 2005,nu au fost prevăzute sume cu acest scop. Apare, deci, ca evident faptul că admiterea acțiunii reclamantului pune Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a hotărârii instanței câtă vreme nu există fonduri alocate special cu această destinație.
Asupra recursului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea reține, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal, "în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Cât privește recursul pârâtului F B, acesta arată că potrivit dispozițiilor art. art.6 din OG nr.38/2003, polițiștii beneficiază de spor de fidelitate în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională și, în anul 2005, prin art.2 alin.1 din nr.OUG118/2004, s-a suspendat aplicarea acestor dispoziții, pârâții având obligația să se încadreze în cheltuielile de personal alocate prin buget.
Dreptul pretins de reclamant prin acțiune s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, obligație care a fost suspendată prin normele legale arătate.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine instanței care constată că dreptul la sporul de fidelitate constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și drept urmare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse potrivit art.53 din Constituție.
În acest sens, art.18 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz și arbitraj.
Or, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta doar o restrângere a dreptului, ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă.
În favoarea legalității cererii reclamantului trebuie invocate și prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, să admită recursul declarat de pârâtul MEF B prin DGFP T, împotriva sentinței civile nr.421/5.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, să modifice sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea pronunțată de reclamantul - față de acest pârât, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate, iar în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MEF B prin DGFP T, împotriva sentinței civile nr.421/5.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea pronunțată de reclamantul - față de acest pârât.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 2008.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Catargiu Victoria
- LIBER - - - - -
A în CO,semnează
Vicepreședinte C
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș - Judecător -
Red. LC -4.11.2008
Tehnored - -4.11.2008
2 expl.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Catargiu Victoria
