Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 929/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 929
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 3: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurile declarat de pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, cu sediul în mun. B, Calea Națională, nr. 81, jud. și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării rurale B, cu sediul în mun. B,-, sector 3 împotriva sentinței nr. 191 din 5 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. -).
La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru prim recurentă, lipsă fiind secund recurentul și reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta prim recurentei a solicitat admiterea recursului declarat de aceasta, pentru motivele invocate în scris, modificarea hotărârii atacate și în rejudecare, respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, pentru perioada 01.01.2004 - 01.03.2005, precum și diferența la primele de concediu care decurge prin acordarea acestor drepturi, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de funcționar public și a solicitat pârâților acordarea acestor drepturi bănești prin adresa nr. 4905/02.12.2008, dar i s-a comunicat că sporurile solicitate nu pot fi acordate deoarece nu există un act normativ care să reglementeze cuantumul și criteriile în funcție de care se acordă.
A mai susținut reclamantul că drepturile solicitate sunt prevăzute expres de art. 31 din Legea nr. 188/1999 modificată, că aceste sporuri au fost suspendate până la data de 31.12.2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâții, legal citați, au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr. 191 din 5 februarie 2009, Tribunalul Botoșania respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul B și a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâții să acorde acestuia suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrate de acesta - funcționar public, începând cu data de 01.01.2004 până la data de 01.03.2005, precum și diferența la primele de concediu ce decurge din acordarea acestor drepturi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar public la DADR B de la data de 01.01.2004 și până la data de 01.03.2005.
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Ori, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III- Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Referitor la indemnizația de concediu s-a reținut că potrivit art. 35 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au drept la indemnizația de concediu, indemnizație raportată la salariul brut, suplimentul postului și/sau suplimentul treptei de salarizare, care influențează salariul brut, apreciind că reclamantul este îndreptățit să i se acorde diferența indemnizației de concediu, pe care nu a încasat-o, ca urmare a neincluderii acestor suplimente în salariul brut.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
În motivarea recursului său, DADR B arată că neonorarea drepturilor solicitate de reclamant nu este culpa sa, cu atât mai mult cu cât a respectat actele normative privind salarizarea funcționarilor publici, respectiv OUG nr. 92/2004 și OUG nr. 2/2006, având totodată obligația de a respecta Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Ori, în bugetele aprobate acestei instituții, în perioada 2004-2005 și în continuare nu au fost prevăzute credite bugetare cu această destinație.
Mai susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamant, întrucât această instituție este finanțată și subordonată B, fiind ordonator secundar de credite.
B, în recursul declarat, arată că s-a refuzat plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare solicitate de către funcționarii publici, motivat de faptul că plata acestora a fost suspendată printr-o serie de acte normative.
Mai mult, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii, iar funcționarii publici au un statut legal și nu contractual, drepturile salariale ale acestora realizându-se în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare.
În consecință, susține recurentul, sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale, care însă nu cuprinde acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare și nici cuantumul unor asemenea suplimente, apreciind că instanța nu poate să dispună acordarea acestor suplimente atâta timp cât cuantificarea acestora nu a fost reglementată prin lege.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată următoarele:
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamantul nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin Hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Recursurile sunt însă întemeiate în ce privește capătul de cerere al reclamantei referitor la acordarea diferenței la prima de concediu.
Astfel, potrivit disp. art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind funcționarii publici "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cusalariul de bazădin luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
De asemenea, potrivit disp. art. 31 alin. 1) din același act normativ, "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Din cuprinsul textelor legale mai-sus citate rezultă, fără putință de tăgadă, că la calcularea indemnizației de concediu nu intră cele două suplimente la care reclamanta are dreptul potrivit legii, aceasta fiind egală cu salariul de bază în care nu este inclus nici un spor.
Prin urmare, hotărârea tribunalului în ce privește pretențiile reclamantei vis-a-vis de acest aspect, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, caz de casare prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Așa fiind, instanța, în baza art. 312 alin. 1)-3) Cod proc. civ. va admite recursurile declarate de pârâți și va modifica parțial sentința tribunalului, în sensul că va fi respins ca nefondat, capătul de cerere al reclamantei referitor la acordarea diferențelor la prima de concediu pretinse că ar decurge prin acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Celelalte dispoziții ale sentinței fiind legale și temeinice pentru motivele expuse mai sus, vor fi menținute.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, cu sediul în mun. B, Calea Națională, nr. 81, jud. și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării rurale B, cu sediul în mun. B,-, sector 3 împotriva sentinței nr. 191 din 5 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că înlătură mențiunea privind obligarea pârâților recurenți la plata diferenței la indemnizația de concediu.
Menține celelalte prevederi ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. SR
Jud.
Tehnored. MM
2 ex. - 26.05.09
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus
