Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 934/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.934
Ședința publică din data de 5 august 2008
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Nițu Teodor Secrețeanu Adriana
- - --
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtulMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridicăcu sediul în B, sector 1, - -, nr. 1A, împotriva sentinței nr.468 pronunțată la 28 martie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții,,, toți cu domiciliul ales în G, Nr.1, G, Județ D, pârâțiiASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - NR. 235cu sediul în com. G, sat, Județ D,PREȘEDINTELE ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A DE STATcu sediul în B, sector 5,- și chemații în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5, nr. 17 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, - -, nr. 166, Județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative, intimații - reclamanți, intimații - pârâți Asociația Națională a de Stat - Nr. 235, Președintele Administrației Naționale a de Stat, intimații - chemați în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura fiind îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin cererea de recurs, recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat și judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 pr.civilă, iar prin intermediul Serviciului registratură s-a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, conform ordinului de plată nr. 532 din 3.06.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, ce au fost anulate la dosar.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că recurentul, prin cererea de recurs a solicitat și judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința nr.468 din 28 martie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția lipsei calității procesual pasive a Președintelui Asociației Naționale a de Stat și a chematei în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice D, s-a admis cererea reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Asociația Națională a de Stat - Nr. 235, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fiind obligați pârâții către reclamanți la plata primelor de concediu, aferente perioadei 2001-2006, în funcție de perioada lucrată de fiecare dintre reclamanți, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, rin p. cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 6469/120/14.11.2007 reclamanții, toți cu domiciliul ales la căsuța poștală nr.1, Oficiul Poștal G, județul D, în contradictoriu cu pârâții Asociația Națională a de Stat - nr.235, cu sediul comuna G, sat, județ D și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, cu sediul în B,-, sector 1 și Președintele Asociației Naționale a de Stat cu sediul în B,-, sector 5 și chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște,-, au solicitat obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru anii 2001-2006.
În continuare se arată că reclamanții, în motivarea cererii, au susținut că sunt funcționari publici în cadrul - UT nr. 235 și în conformitate cu dispozițiile Legii 188/1999 au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Prin dispozițiile OUG 33/2001 s- suspendat plata acestor drepturi, suspendare ce a fost menținută și prin legile bugetului de stat pe anii 2002 - 2006, însă, reclamanții au arătat că aceste prevederi sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, care nu pot avea loc decât pentru apărarea securității naționale, ordinii, sănătății, moralei, ceea ce nu este cazul în privința acestor drepturi bănești.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 53 din Constituție și ale Legii nr. 188/1999.
În dovedirea cererii reclamanții au atașat, în copie, acte de identitate, dovada că sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, dovada plângerii prealabile și răspunsul pârâtei MIRA la plângerea prealabilă, acte normative și practică judiciară.
Prin întâmpinare, pârâta - Unitatea Teritorială nr. 235B. a solicitat instanței, în raport de actele dosarului și de ambiguitatea legislativă în domeniu, pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
La rândul său, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei administrative a formulat întâmpinare solicitând instanței să rețină lipsa calității sale procesual pasive, având în vedere că pârâta Unitatea Teritorială nr. 235 a intrat în subordinea acestui minister în anul 2007, astfel că nu poate fi obligat ministerul să achite drepturile bănești pentru perioada cât această unitate nu a făcut parte din structura ministerului.
La termenul din 29 februarie 2008, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Președintele Administrației Naționale a de Stat, constatând-o întemeiată, reținând că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul - Unitatea Teritorială nr. 235, iar drepturile și obligațiile, rezultând din raportul de serviciu, există doar între ea și reclamanți.
De asemenea, s-a reținut că este întemeiată și susținerea pârâtului A potrivit căreia nu are obligații față de funcționarii aparținând 235, întrucât această instituție a intrat în subordinea ministerului prin OUG 25/2007.
În ședința publică din 28 martie 2008 s- pus în discuția părților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele Asociației Naționale a de Stat, astfel cum s-a solicitat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, prima instanța apreciind că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, ținând seama că pârâta de la care solicită drepturi bănești este Asociația Națională a de Stat și nu președintele acesteia.
Pe fondul cererii formulate de reclamanți, prima instanță a reținut că cererea acestora este întemeiată, în sensul că reclamanții au făcut dovada că sunt funcționari publici în cadrul - Unitatea Teritorială nr.235 și că au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/2004, așa cum rezultă din adresele aflate la dosar.
S-a mai reținut că, deși prin OUG nr.33/2001 s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu, suspendare menținută prin legile bugetului de stat pentru anii 2002-2006, prin Legea nr.487/2006 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, nu se mai prevede suspendarea acordării primelor de concediu pentru funcționarii publici, astfel că dreptul recunoscut prin Legea nr.188/1999 își produce efectele de la data suspendării ei, până în prezent, ca atare, reclamanții fiind îndreptățiți să primească aceste prime de concediu, în raport de perioada lucrată pe fiecare în cadrul instituției pârâte.
Tribunalul a mai constatat că, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, reclamanții au solicitat plata primelor de concediu pentru anii 2001-2006, ori, potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani, reclamanților nefiindu-le aplicabile dispozițiile derogatorii ale art. 15 din acest act normativ, referitoare la reluarea cursului prescripției după încetarea suspendării, pentru că acțiunea lor nu a fost introdusă la instanță în următoarele 6 luni de la expirarea suspendării, care a fost la 31 decembrie 2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a
Potrivit art.2 alin.(2) din HG nr.985/2001 privind organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, "în directa coordonare a primului-ministru se află Administrația Națională a de Stat".
Textul actului normativ este preluat și de HG nr.765/2002, HG nr.746/2003, precum și de HG nr.404/2004, care la art. 5 lit.(e) prevede că " Primul-ministru coordonează direct Administrația Națională a de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului".
În conformitate cu prevederile art.9 alin.(1) din OUG 25/2007, privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului "Administrația Națională a de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, trece din subordinea Guvernului și coordonarea primului-ministru în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative".
De asemenea, potrivit art.18 alin.(1) din OUG 30/2007 " osturile p. Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister al Administrației și Internelor, precum și din cele ale Administrației Naționale a de Stat, ale Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale și ale Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice ", alin. (2) dispunând că " personalul fostului Minister al Administrației și Internelor, al Administrației Naționale a de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale și al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice se preia sau, după caz, se transferă în interesul serviciului la Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în condițiile legii, cu menținerea funcțiilor deținute ".
Se arată în continuare că în lipsa unei prevederi exprese, Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate achita drepturile bănești solicitate pentru perioada în care nu făcea parte din structura acestei instituții. Se solicită admiterea excepției invocată.
Se mai învederează faptul că, în Monitorul Oficial nr.877 din 20.12.2007 a fost publicată OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006. Având în vedere că prin acest act normativ se reglementează modul de plată a primelor de concediu restante către toți funcționarii publici, fără a se condiționa plata de existența unei hotărâri judecătorești, recurenta consideră că este lipsită de interes acțiunea reclamantei pentru stabilirea printr-o hotărâre judecătorească a unei obligații de plată care este cuprinsă într-un act normativ.
Se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea acțiunii față de ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă sau pe fond ca lipsită de interes.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și actele și lucrările dosarului avute în vedere de instanța de fond, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Se poate constata că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei Ministerul Internelor și Reformei Administrative (), neobservând că litigiul se referă la drepturi bănești accesorii salariului (prima de vacanță) ale unor funcționari publici salariați în cadrul Administrației Naționale a de Stat - 235, județul D, deci nefiind salariați ai recurentei. Atâta timp cât între recurentă și intimați nu există nici un raport de drept public, respectiv ca aceștia să fie salariații acesteia, instituția publică nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte sau subiect al raportului juridic dedus judecății.
Mai mult decât atât, potrivit art. 2 alin.2 din nr.HG985/2001 privind organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, în directa coordonare a primului-ministru se află Administrația Națională a de Stat și nicidecum în subordinea și coordonarea recurentei, pentru a fi parte procesuală, cel puțin pentru opozabilitate și pentru a asigura și a face demersurile legale și procedurale în vederea asigurării finanțării plății drepturilor bănești în cauză.
În atare situație, în lipsa unei prevederi exprese, nu poate achita drepturile bănești solicitate pentru perioada în care nu făcea parte din structura acestei instituții, intimații fiind funcționari publici ai acesteia și nu ai unității recurente.
Întrucât excepțiile primează fondului, în sensul art. 137 pr.civilă, motivul de recurs ce determină admiterea acestuia vizează în exclusivitate excepția lipsei calității procesuale pasive a pe care instanța de fond a respins-o nelegal.
Dat fiind faptul că recursul este întemeiat din acest punct de vedere urmează a fi admis în sensul art. 304 pct.7, 8 cu aplicarea art. 312 alin.2 și următoarele pr.civilă și va determina modificarea în parte a sentinței atacate în sensul că se va respinge acțiunea formulată împotriva recurentei, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, acțiunea intimaților-reclamanți fiind intentată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, respectiv plata primelor de concediu aferente perioadei 2001-2006 pentru perioada lucrată de fiecare reclamant în cadrul Administrației Naționale a de Stat - Unitatea Teritorială nr.235 cu sediul în comuna G, sat, județul
Văzând că recursul este legal timbrat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtulMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridicăcu sediul în B, sector 1, - -, nr. 1A, împotriva sentinței nr.468 pronunțată la 28 martie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții,,, toți cu domiciliul ales în G, Nr.1, G, Județ D, pârâțiiASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - NR. 235cu sediul în com. G, sat, Județ D,PREȘEDINTELE ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A DE STATcu sediul în B, sector 5,- și chemații în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5, nr. 17 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, - -, nr. 166, Județ
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva recurentului, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Nițu Teodor Secrețeanu Adriana
G - - - - -
GREFIER,
-
Red.
Tehnored.
3ex./ 13.08.2008
f- - Tribunalul Dâmbovița
, -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Nițu Teodor Secrețeanu Adriana