Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 942/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--22.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 942
Ședința Publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Duma Diana
JUDECĂTOR 2: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 3: Patru Răzvan
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții recurenți, G, G, G, G, a, Bonca, B A G, împotriva sentinței civile nr. 107/27.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții recurenți lipsă, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamanților recurenți și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii reclamanților, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 15 septembrie 2008 reclamanții:, G, G, G, G, a, și intervenienții: Bonca, A G, și, au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, solicitând obligarea pârâților să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază pentru perioada 01.04.2004 - până la încetarea raporturilor de muncă, fiecare spor actualizat cu rata inflației și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte și în această calitate aveau dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâta nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tas olicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. Arată că potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamanții nu au efectuat procedura prealabilă prevăzută în mod imperativ de lege.
Pârâta a mai arătat că sistemul de salarizare al funcționarilor publici din România este construit pe categorii, clase și trepte, clasele ținând cont de nivelul studiilor absolvite de funcționarii publici. trepte îi corespunde un salariu de bază.
Pentru termenul de judecată din 30.09.2008 s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții Bonca, A G, și prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, obligarea pârâților să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază pentru perioada 01.04.2004 - până la momentul încetării raporturilor de muncă, fiecare spor actualizat cu rata inflației și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetele de muncă.
Prin sentința civilă nr. 107/27.01.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, G, G, G, G, a, și intervenienții: Bonca, A G, și, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanții au fost funcționari publici în cadrul pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și au formulat acțiunea întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamanții și intervenienții au un drept subiect recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța de fond a reținut ca inadmisibilă cererea reclamanților și a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Tribunalul a reținut că instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or,aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamanți și intervenienți, instanța de fond a respins cerere reclamanților și intervenienților pentru plata suplimentelor salariale cerute, ca fiind lipsită de temei legal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanți recurenți, G, G, G, G, a, Bonca, B A G, și, solicitând in temeiul art. 312 (1)(2) Cod procedură civilă admiterea recursului si modificarea sentinței civile nr. 107 din 27 ianuarie 2009, in întregime,in sensul admiterii acțiunii; cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.
În motivarea recursului reclamanți recurenți au arătat că potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca valabil si din contractele individuale de munca încheiate revine angajatorului, respective paratelor; că reclamanții - recurenți au calitatea de funcționar publici si sunt salarizați in conformitate cu Legea 188/99, care la art. 31 alin. l, lit.c si d, prevede ca " pentru activitatea desfășurata, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:a) salariul de baza;b)sporul pentru vechime in munca;c)suplimentul postului; d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare; că din cele patru componente funcționarilor publici li s-au acordat doar doua, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei au fost suspendate in perioada 2004-2006; că prin nr.OG6/2007 privind salarizarea Funcționarilor Publici pentru anul 2007,prevederile din Legea 188/99,lege speciala, componentele solicitate prin cererea de chemare in judecata,nu se regăsesc si nici nu pot fi abrogate dat fiind ca dispozițiile unei ordonanțe nu pot înlătura o prevedere a legii in vigoare,abrogarea fiind necesar sa se realizeze doar in condițiile prevăzute de art.62 din legea 24/2000- anume printr-un act normativ de același nivel sau superior; că o norma legala, o data reglementata trebuie sa producă efecte si sa nu aibă caracter formal instanța de judecata are competenta fiind vorba de drepturi bănești, de acordarea unui drept prevăzut de lege, sa se pronunțe potrivit Codului Muncii cat si dispozițiilor Legii 188/99 republicata,in temeiul art. 103 din lege.
Reclamanții recurenți arată că nu se poate considera ca dreptul nu a existat si exista, pentru ca exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contravenii atât art. 53 din Constituția revizuita, cat si reglementarilor date de prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a Libertăților Fundamentale, reclamanți neavând la indemna alt mijloc de apărare a drepturilor conferite de lege decât adresându-se justiției, dat fiind ca deși dreptul lor este stabilit prin lege,este in vigoare, nu li se da posibilitatea si nu au la indemna o acțiune de sine stătătoare pentru apărarea dreptului,in concordanta cu principiile generale ale dreptului comunitar.
Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului si suplimentul de treapta este un drept de creanța si prin urmare un bun in sensul art. l din protocolul adițional la Convenție.
Asa cum este reglementat prin Legea Funcționarilor Publici la acest moment,deși s-a stabilit prin art.31 alin.l lit.c, si d,dreptul ce face obiectul litigiului,elementul de incertitudine prezent in lege si marja larga de manevra pe care aceasta lege o conferă autorităților conferă judecătorului intern sarcina de a asigura dreptul garantat.
Astfel, dreptul există iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept, dreptul derivând dintr-un raport juridic de munca, odată câștigat nu mai poate fi anulat, iar respectarea principiului încrederii in statul de drept,care implica asigurarea aplicării legilor adoptate in spiritual si litera lor concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive,face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea.
În drept, recurenții au invocat disp. Art. 312 alin. 1 și 2. pr. Civilă.
Pârâții intimați nu au depus întâmpinare la dosar.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu disp. art. 304 pct. 8 din același cod l-a admis ca fiind întemeiat și a modificat hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și admite în parte cererea de intervenție în interes propriu, obligă pârâții la plata către reclamanți și intervenienți a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu luna aprilie 2004 până la momentul pronunțării deciziei -18.06.2009 și înscrierea acestor drepturi în cărțile de muncă ale acestora, respingând în rest, ca neîntemeiată acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că recurenții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și au formulat acțiunea întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamanții au un drept subiect recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază recurenții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța constată că întrucât recurenții nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul recurenților de a beneficia de sporurile salariale prev. de art. 31 lit. a și c din Legea nr. 188/1999 republicată, este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția CEDO, Secția II-a - Hotărârea din 16 sept. 2003, cauza Stockholms och Juridic, Suedia.
Conform art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar conform Anexei nr. 3 lit. D din același act normativ, devin sporuri specifice. Personalul prevăzut în această anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Raportat la art. 29 lit.c și d, în prezent art. 31 - ca urmare a republicării Legii nr. 188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art. 41, art. 48 și Anexa 3 lit.D din OG nr. 6/2007 instanța constată fără nici un echivoc că reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Însă nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.
Totuși, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art.1 alin.4 din Constituție.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe recurenții la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Chiar dacă cele două suplimente solicitate de recurenții se regăsesc în Legea nr.188/1999, această lege și nici alte acte normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici, nu le definesc, nu stabilesc modul și condițiile în care se acordă și nici cuantificarea lor, astfel că apare de neînțeles de unde rezultă procentul de câte 25% solicitat de către recurenți, având în vedere că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu stabilește cuantumul acestor suplimente.
De altfel nici reclamanții și nici intervenienții nu au preciza temeiul legal al solicitării procentului de 25%, și nu au indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25%, Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții, G, G, G, G, a, Bonca, B A G, împotriva sentinței civile nr. 107/27.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Modifică hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și admite în parte cererea de intervenție în interes propriu.
Obligă pârâții la plata către reclamanți și intervenienți a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu luna aprilie 2004 până la momentul pronunțării deciziei -18.06.2009 și înscrierea acestor drepturi în cărțile de muncă ale acestora.
Respinge în rest acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Red.B/06.07.2009
Tehnored. /10.07.2009/2 ex.
Președinte:Duma DianaJudecători:Duma Diana, Belicariu Maria, Patru Răzvan