Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 95/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 95/F-

Ședința publică din 18 iunie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată în primă instanță, potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta, domiciliată în Pitești, str. -,. 12,. 18, județul A, în contradictoriu cu pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL, cu sediul în B,-, - sector 3.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 11 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față, constată:

La data de 13.03.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 12/14.01.2008, pentru a fi reintegrată în funcția deținută anterior emiterii acestui act și pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta susține:

a fost eliberată din funcția publică de conducere, aceea de comisar șef la Comisariatul Județean A din cadrul Gărzii de Mediu.

Temeiul de drept invocat în actul administrativ supus anulării, îl constituie reorganizarea activității, prin reducerea postului de comisar șef, însă acest post există în continuare, fiind reglementat prin Decizia nr.300/2007, poziția 2. nr.HG1224/2007, modificată prin nr.HG1528/2007, care prevăd menținerea în continuare a comisariatelor județene, ca structuri ale Gărzii de Mediu, precum și funcția de comisar șef al acestora.

Reclamanta mai relevă, că prin adresa nr.206/14.06.2008, i s-a solicitat, ca în termen de două zile, să opteze pentru un post vacant din lista funcționarilor publici vacante, în termen de două zile, fiindu-i comunicat doar postul de comisar, clasa I, grad profesional principal, treapta I de salarizare, în cadrul Comisariatului Județean A, însă ulterior, i s-a adus la cunoștință, că urmează să susțină concurs, după ce a optat pentru postul menționat.

, cu precizarea, încălcării de către pârâtă a dispozițiilor art.99 din Legea nr.188/1999, prin care se statuează, că funcționarul public de conducere, are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante, la nivel inferior.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulată de către reclamantă, cu motivarea:

Prin HG nr.1224/2007, Comisariatele regionale și comisariatele județene au fost desființate, fiind astfel desființată și funcția publică de comisar - șef, pe care a deținut-o reclamanta. Deși există o funcție cu aceeași titulatură, noua funcție de conducere este diferită, fiind asimilată celei de director executiv, cu alte atribuții.

Dacă reclamanta ar fi fost numită în noua funcție, ar fi echivalat cu promovarea acesteia într-o funcție publică superioară, fără a participa la concurs. Posturile nu au fost reduse, ci desființate, neputându-se vorbi despre înființarea de noi posturi, așa cum susține petenta. Numai comisarii șefi regionali îndeplineau condițiile de ocupare a postului de comisar șef județean, potrivit art.99 alin.7 din Legea nr.18/1999 privind Statutul funcționarilor publici. În prezent funcțiile de comisar șef pentru comisariatele județene, au fost ocupate prin concurs.

A fost administrată proba cu acte.

Din analiza probatorului administrat, instanța reține, următoarele:

Prin Decizia nr.12/14.01.2008, reclamanta a fost eliberată din funcția publică de comisar șef, la Comisariatul Județean A, fiindu-i acordat preaviz de 30 de zile calendaristice, timp în care, pârâta s-a angajat să-i pună la dispoziție lista cu funcțiile publice vacante.

Actul administrativ supus anulării, indică, ca temei de drept, în preambulul său, Deciziile nr.300/2007 și nr. 302, emise de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, prin care s-a aprobat statul de funcții și structura organizatorică, precum și adresa nr.-/09.01.2007, emisă de F, prin care acestea s-au avizat

Prin adresa nr.206/GM/14.01.2008, reclamanta este somată de către pârâtă, să-și exercite opțiunea de alegere a postului, în termen de 2 zile de la data primirii, precizându-i, totodată posibila sa participare la concurs, în situația în care vor exista mai multe opțiuni pentru același post. De asemenea, i s-a făcut cunoscut, că îi vor înceta raporturile de serviciu, în cazul în care, fie nu va opta pentru post, fie nu se va înscrie la concurs.

Aceste măsuri dispuse prin această adresă sunt nelegale și în contradicție cu apărările pârâtei. Se încalcă astfel dispozițiile art.99 din Legea nr.188/1999, care creează obligativitatea ocupării unei funcții publice vacante, fără concurs, de la nivel inferior de către funcționarul public de conducere. -o pe reclamantă, să se înscrie la concurs, în cazul existenței mai multor opțiuni, pentru funcția inferioară, pârâta îi creează o poziție mai defavorizată decât simplilor funcționari. Este de asemenea abuzivă și graba, în care reclamanta este obligată să aleagă o singură posibilitate, din moment, ce i s-a acordat un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice.

Atunci când pârâta susține că posturile de comisari - șefi județene, trebuie ocupate, de către comisarii șefi regionali, este de acord să aplice aceste dispoziții legale, însă nu și în cazul reclamantei.

Interpretarea legii este greșită în această situație, întrucât dispozițiile legale, creează posibilitatea, ca funcționarul public de conducere să ocupe funcția publică vacantă. Or, în cauză, funcția publică de comisar șef, nu era vacantă, ci ocupată prin concurs, pentru perioadă nedeterminată. Nu a fost desființat comisariatul județean, ci cel regional. Concursul putea fi organizat numai pentru ocuparea unui post vacant, la nivel județean, de către comisarii șefi regionali, în cazul în care existau mai multe opțiuni pentru același post.

Tot în contradictorialitate, pârâta afirmă, că nu au fost înființate noi posturi și că funcția anterioară de comisar - șef, nu este identică celei prezente, cu toate că, înlăturarea reclamantei din funcție, nu s-a făcut pentru motive de necompetență profesională.

În conformitate cu fișele de atribuții și legislația menționată prin actul administrativ, s-a modificat numai calitatea de ordonator de credite a comisariatului județean, urmând evident, să crească și atribuțiile funcției de comisar - șef județean și în mod logic și remunerația. Nu există nici un fel de impediment legal, care să nu-i permită reclamantei să ocupe această funcție, câtă vreme îndeplinește condițiile de studii și nu, s-a probat necompetența profesională, în ocuparea funcției actuale.

Prin nr.HG1224/10.10.2007, au fost desființate comisariatele regionale de mediu, noua structură a Gărzii Naționale de Mediu, fiind cea indicată la art.8. Comisariatele județene actuale sunt conduse de un comisar - șef, funcționar public, asimilat directorului executiv.

comisari șefi, puteau fi numiți sau revocați de către comisarul general.

Prin art.21 alin.1 din același act normativ, s-a stabilit, ca personalul comisariatelor regionale să fie preluat de comisariatele județene, fiind menținut numărul de posturi (748), prevăzut de art.6 alin.1 din nr.HG440/2005. În același sens au fost emise și Deciziile nr.300/09.11.2007. și nr.362/12.11.2007.

Legea nu a instituit, ca cei care ocupaseră funcții de conducere superioare în comisariatele regionale, să rămână tot șefi și în cele județene, ci doar să fie preluați, iar funcționarul care ocupa funcția de comisar - șef județean, să fie menținut sau revocat, cu respectarea legii. Revocarea, nu putea fi dispusă abuziv.

Câtă vreme, pârâta nu beneficiază de dispozițiile legale care să o revoce pe reclamantă din funcție ( nici nu pretinde), nu putea să emită actul administrativ, ce face obiectul litigiului.

În prezent, se află în vigoare disp.art.2 alin.1 din OUG nr.17/2005, aprobată prin Legea nr.198/2005, care prevăd menținerea celor 41 de comisariate județene precum și a numărului de angajați. Nu a avut loc o reorganizare, câtă vreme, în funcția publică deținută de către reclamantă, a fost numită o altă persoană.

Față de cele menționate, în temeiul art. 1 și 18 din Legea nr.554/2004, se va admite acțiunea formulată de reclamantă, se va anula Decizia nr.12/14.01.2008; reclamanta va fi repusă în funcția publică de conducere, respectiv de comisar - șef, la Comisariatul Județean

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată în primă instanță, potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta, domiciliată în Pitești, str. -,. 12,. 18, județul A, în contradictoriu cu pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL, cu sediul în B,-, - sector 3.

Anulează Decizia nr.12/14.01.2008, emisă de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu.

Repune pe reclamantă în funcția publică de conducere, aceea de comisar - șef al Comisariatului Județean A, din cadrul Gărzii de Mediu.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

25.06.2008

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 95/2008. Curtea de Apel Pitesti