Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 953/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 953/
Ședința publică din 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în Tg.-M,-/11, jud.M, împotriva sentinței nr.427/10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se prezintă recurenții reclamanți prin avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu câte 2 lei(24-34 dosar) și cu câte 0,15 lei timbre judiciare anulate la dosar(3 verso dosar), iar intimata pârâtă DGFP Mad epus întâmpinare(7-10 dosar).
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței criticate în sensul admiterii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința nr. 427 din 10.06.2009 Tribunalul Mureșa respins acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, - și - în contradictoriu cu pârâta DEGFP M și Misterul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că DGFP este instituție publică în cadrul căreia își exercită funcția reclamanții care au calitatea de funcționar public și sunt încadrați conform Legii nr. 188/1999 republicată. Prevederile art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din acest act normativ le conferă dreptul la un salariu compus și din cele două sporuri solicitate în acțiune însă pentru a fi posibilă acordarea acestora este absolut necesar ca să fie posibilă cuantificarea acestora. O asemenea cuantificare poate avea loc doar printr-un act normativ, lege sau hotărâre dată în executarea legii. În condițiile în care nu este reglementată modalitate de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acestea reprezentând doar drepturi virtuale, instanța de judecată nu le poate acorda întrucât ar însemna, pe de o parte, să oblige angajatorul la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, s-ar nesocoti decizia Curții Constituționale nr. 820/2008.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de reclamanți care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au precizat că, în realitate, dreptul la cele două suplimente solicitate reprezintă un drept de creanță care, în accepțiunea Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reprezintă un bun și nici o persoană nu poate fi lipsită de acesta decât pentru cauză de utilitate publică, ceea ce nu este cazul în speță. De asemenea au invocat faptul că, acest cuantum de 25% solicitat este unul rezonabil, acordat prin mai multe hotărâri judecătorești și altor categorii de funcționari publici iar instanța de judecată ar trebui să se orienteze spre principiile generale ale dreptului.
Pârâta DGFP Maf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența reclamanților este nefondat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. salariul de bază al funcționarilor publici este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Faptul că în acte normative cu caracter special anuale privind salarizarea funcționarilor publici nu se regăsesc cele două suplimente prevăzute de art. 31 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 nu ar justifica neacordarea acestor sporuri. Ceea ce însă împiedică plata efectivă a acestora este modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze acordarea lor, mai precis lipsa cuantificării, a modalității de calculare, situație care imprimă celor două sporuri un caracter de drept virtual. Pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului legal care le acordă în mod abstract, iar atribuția de reglementare îi revine legiuitorului în cazul adoptării unui act normativ cu forță juridică de lege sau, executivului, Guvernul României, în cazul în care s-ar adopta o hotărâre în vederea executării respectivelor dispoziții legale.
În situația dată, a pronunța o hotărâre prin care s-ar acorda cele două sporuri conform textului legal care le reglementează, fără cuantificare, ar însemna să se pronunțe o hotărâre prin care să se acorde drepturi pe care angajatorul nu ar avea cum să le calculeze, neavând niciun criteriu.
Dacă instanța ar proceda la cuantificare în funcție de diverse criterii, la aprecierea acesteia, ar însemna să creeze norme pe cale judiciară sau să împrumute prevederi cuprinse în alte acte normative și să le aplice în cazul în speță, substituindu-se astfel legiuitorului.
Această din urmă variantă nu se poate accepta, din moment ce, prin mai multe decizii, printre care și Decizia nr. 820/2008, Curtea Constituțională a statuat că, "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, instanța nu poate decât să respecte deciziile Curții Constituționale, cu efectele lor pe viitor și, neputându-se substitui legiuitorului ori executivului în privința cuantificării și acordării efective a unui drept salarial virtual prin modalitatea de reglementare, trebuie să respingă acțiunile de acordare a celor două suplimente, cel al postului și cel corespunzător treptei de salarizare.
Pe lângă aceste aspecte, menționăm că Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de dispozițiile art.126 alin. 3 din Constituția României și cele ale art.18 din Legea nr.304/2004, în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în domeniu,în ședința plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din 6 aprilie 2009, adoptat ca soluție de principiu pentru unificarea practicii respingerea acestor cereri.
Invocarea unor hotărâri judecătorești definitive ca și practică judiciară în acordarea și cuantificarea acestor sporuri nu poate fi reținută de către instanța de control câtă vreme în sistemul românesc de drept jurisprudența nu constituie izvor de drept. Pe de altă parte, CEDO a stabili cu valoare de principiu faptul că "o creanță nu poate fi considerată un bun în sensul Protocolului 1 decât dacă ea a fost constatată anterior printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat", așa încât, motivarea căii de atac și sub acest aspect este superfluă.
Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de, -, -, -, - și - cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocatură, din Târgu-M,-/11, împotriva sentinței civile nr. 427 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
:
: /15 ex. 10.11.2009
.jud.Fond
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
