Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 96/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/99-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 96
Ședința publică din 17 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, I, -, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Casa județeană de Pensii S, str. - -, împotriva sentinței nr. 2753 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru reclamanții recurenți care sunt lipsă, lipsă fiind și pârâta intimată Casa Județeană de Pensii S și chematul în garanție intimat Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, învederându-se că chematul în garanție-intimat Bad epus la dosar întâmpinare, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamanții recurenți a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, arătând că instanța de fond a făcut o interpretare restrictivă a prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998; că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă; că angajatorul avea obligația să solicite alocarea și virarea acestor fonduri, iar în situația în care acestea nu ar fi fost aprobate, atunci culpa aparținea chematului în garanție MFP Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2753 din 18 septembrie 2007 Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s- respins ca nefondată acțiunea reclamanților, I, -, pârâtă fiind Casa Județeană de Pensii și chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin care se solicita obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 2004-2007.
Instanța de fond a reținut că art. 1 al. 1 din Legea nr. 142/1998 nu prevede obligativitatea acordării tichetelor de masă iar potrivit art. 1 al. 2 din același act normativ acordarea tichetelor se face în limita prevederilor bugetului acordat.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții susținând că sunt date cerințele art. 306 pct. 9 cod pr. civilă.
Și-au motivat în fapt recursul arătând următoarele:
- acordarea tichetelor de masă este obligatorie cu condiția ca aceste cheltuieli ale angajatorului să nu depășească prevederile bugetare.
- pârâta nu poate invoca în apărarea ei propria culpă afirmând că nu a avut fonduri în condițiile în care nu a făcut dovada că a solicitat alocarea și virarea fondurilor.
- referitor la acordarea tichetelor de masă instanțele judecătorești s-au pronunțat prin sentințe intrate sub puterea lucrului judecat, prin care s-au acordat aceste drepturi.
Prin întâmpinarea depusă, -DGFP S pentru Ministerul Economiei și Finanțelor - a cerut respingerea recursului; s- arătat că dispozițiile art. 1 al. 1 din Legea 142/1998 nu prevăd obligativitatea acordării tichetelor de masă. În cadrul instituțiilor publice tichetele de masă pot fi acordate doar în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație.
Criticile formulate prin recurs sunt nefondate.
Reclamanții recurenți au calitatea de angajați la Casa Județeană de Pensii
Art. 1 din Legea nr. 142/1998- privind acordarea tichetelor de masă - prevede că salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Aliniatul 2 al art. 1 din Legea 142/1998 stabilește că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Art. 2 din Hotărârea 5/14.01.1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998- prevede că angajatorii și organizațiile sindicale sau reprezentanții salariaților, vor stabili prin contractele de muncă, clauze privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă. Aceste clauze vor prevedea: numărul salariaților care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichetele, alte categorii de selecție a angajaților, ținând cont de condițiile concrete de lucru, prioritățile socioprofesionale și alte elemente specifice activității.
Analizând prevederile legale sus menționate rezultă că în mod corect a stabilit instanța de fond că acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă nu este o măsură obligatorie pentru angajatori, acordarea acestor drepturi se poate face doar în limita bugetului și doar cu respectarea prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului 5/1999.
În legile bugetare anuale - Legea 631/2002, 507/2003, 511/2004 și 379/2005 - nu au fost prevăzute sume cu destinația: alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă; ca atare pârâtei intimate nu i s-a alocat buget pentru o astfel de cheltuială.
Faptul că altor salariați de la alte instituții bugetare, li s-au acordat astfel de drepturi, nu constituie un motiv de discriminare față de recurenții din această cauză; acordarea acestor drepturi bănești este analizată în funcție de situația fiecărui angajator.
În aceste condiții, față de cele sus menționate, nefiind date prev. art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, în baza art. 312 cod pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, I, -, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Casa județeană de Pensii S, str. - -, împotriva sentinței nr. 2753 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/29.01.2008
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Morariu Adriana, Ududec Elena