Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 965/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--22.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 965
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Belicariu Maria
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți, G, G, împotriva sentinței civile nr. 18/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Agenția Națională pentru Accize și Operațiuni Vamale
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților recurenți, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar cerere de amânare din partea recurentei.
Instanța respinge cererea de acordare a unui termen, având în vedere că nu sunt întrunite disp. Art. 156 alin. 1. pr. Civilă.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar practica Curții de APEL TIMIȘOARA.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23 iulie 2008, la Tribunalul Arad reclamanții, G, G, și intervenienții, au chemat în judecată pe cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, solicitând obligarea pârâților să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază pentru perioada 01.04.2004 - până la 13 ianuarie 2009, data pronunțării hotărârii, fiecare spor actualizat cu rata inflației și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 18 din 13.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, G, G, și intervenienții, împotriva pârâților Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, cu obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri conform Decretului nr. 92/1976,fără cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii recurate se arată în esență următoarele:
Reclamanții au fost funcționari publici în cadrul pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și au formulat prezenta acțiune întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:" a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Reglementarea din art.29 a Legii nr.118/1999 reprezintă regula generală care arată componența drepturilor salariale ale funcționarilor publici, dar prin legi speciale s-a stabilit pentru fiecare categorie de funcționari publici, în concret, procentul sporurilor și suplimentelor de care beneficiază aceștia pe lângă salariul de bază.
Deși reclamanții solicită acordarea unui procent de 25% din salariul de bază ca supliment al postului și de 25% ca supliment corespunzător treptei de salarizare, nici o dispoziție legală specială privind salarizarea funcționarilor publici nu reglementează nici acest și nici vreun alt procent.
La solicitarea instanței să precizeze temeiul legal al solicitării procentului de 25%, reprezentantul reclamanților nu a indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța a reținut ca inadmisibilă cererea reclamanților și a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Tribunalul a reținut că instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or, aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Ca atare și cererea reclamanților privind acordarea sporurilor pe viitor, a fost respinsă întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamanti, instanța a respins acțiunea acestora pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a respins acțiunea reclamaților pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, precum și obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri, văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată, acestea nu se vor acorda.
Împotriva acestei sentința au declarat recurs reclamanții, G, G, și intervenienții, și au solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurată iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, conform prevederilor art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 R, cu modificările și completările ulterioare, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, începând cu luna aprilie 2004, până la zi, astfel:
- suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază,
- suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază
- obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri, în conformitate cu Decretul nr. 92/1976, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În ceea ce privește punctul 1 apreciază că temeiul legal pentru acordarea drepturilor solicitate îl constituie, așa cum a arătat și în cererea de chemare în judecată, prevederile art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare.
Recurenții precizează că instanța de fond a apreciat că nu are competență să se pronunțe cu privire la stabilirea cuantumurilor acestor sporuri dar cu toate acestea a dispus respingerea acțiunii, cu toate că drepturile solicitate sunt prevăzute în mod expres la art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, fiind suspendată prin acte succesive acordarea acestor drepturi și nu existența lor, cum în mod eronat a apreciat instanța de fond. Drepturile solicitate de reclamanți sunt prevăzute și la această dată în Legea nr. 188/1999, nefiind niciodată abrogate, iar instanța de fond nu era în măsură să dispună neacordarea unor drepturi salariale prevăzute în mod expres de un act normativ.
Mai arată că în legislația română au fost adoptate norme care interzic discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
În ceea ce privește noțiunea de "discriminare" recurenții solicită să se aibă în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă - Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002 în cauza Duchez contra României, Decizia din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României decizii avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile Unite în pronunțarea Deciziei nr. 21/10.03.2008.
În drept, recurenții au invocat disp. Art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1, raportat la art.312 alin. 1-3, art. 137 alin.1 și art. 258 alin.1 pr. Civilă.
Pârâții intimați nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu disp. art. 304 pct. 9 din același cod l-a admis ca fiind întemeiat și a modificat hotărârea recurată în sensul că, admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții, G, G, și admite în parte cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienții, N, a, și obligă pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Agenția Națională pentru Accize și Operațiuni Vamale B la plata către reclamanți și intervenienți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu 1.04.2004 la zi (23.06.2009) în formă actualizată la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și fiecare intervenient la pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Obligă pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Curtea a respins în rest acțiunea reclamanților și cererea de intervenție în interes propriu, pentru următoarele considerente:
Recurenții au avut și au calitatea de funcționari publici în cadrul A, instituție preluată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și au formulat acțiunea întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1), "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamanții au un drept subiect recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază recurenții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța constată că întrucât recurenții și intervenienții din dosar nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul recurenților de a beneficia de sporurile salariale prev. de art. 31 lit. a și c din Legea nr. 188/1999 republicată, este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția CEDO, Secția II-a - Hotărârea din 16 sept. 2003, cauza Stockholms och Juridic, Suedia.
Conform art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar conform Anexei nr. 3 lit. D din același act normativ, devin sporuri specifice. Personalul prevăzut în această anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Raportat la art. 29 lit. c și d, în prezent art. 31 - ca urmare a republicării Legii nr. 188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art. 41, art. 48 și Anexa 3 lit. D din OG nr. 6/2007 instanța constată fără nici un echivoc că reclamanții recurenții și intervenienții sunt îndreptățiți să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Însă nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.
Totuși, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art.1 alin.4 din Constituție.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe recurenții la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Chiar dacă cele două suplimente solicitate de recurenții se regăsesc în Legea nr.188/1999, această lege și nici alte acte normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici, nu le definesc, nu stabilesc modul și condițiile în care se acordă și nici cuantificarea lor, astfel că apare de neînțeles de unde rezultă procentul de câte 25% solicitat de către recurenți, având în vedere că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu stabilește cuantumul acestor suplimente.
De altfel nici reclamanții și nici intervenienții nu au precizat temeiul legal al solicitării procentului de 25%, și nu au indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25%, Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Ca atare și cererea reclamanților și intervenienților privind acordarea sporurilor pe viitor, a fost respinsă întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților recurenți, G, G, împotriva sentinței civile nr. 18/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Agenția Națională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Modifică hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea precizată și admite în parte cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienții, N, a, și obligă pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Agenția Națională pentru Accize și Operațiuni Vamale B la plata către reclamanți și intervenienți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu 1.04.2004 la zi (23.06.2009) în formă actualizată la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și fiecare intervenient la pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Obligă pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Respinge în rest acțiunea reclamanților și cererea de intervenție în interes propriu.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./14.07.2009
Tehnodact / 2 ex./14.07.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Claudia, Belicariu Maria
