Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 965/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 965
Ședința publică din data de 17 iunie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta COMUNA - PRIN PRIMAR cu sediul în com.,-, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.186 din 19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimații reclamanți - reprezentanta reclamanților cu domiciliul în com., Cod poștal -, Județ D la Primăria,-, -, -, -, C, -, și HG și intimatul chemat în garantie STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17, Cod poștal -, și cu sediul procesual ales la - DGFP cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă pârâta COMUNA - PRIN PRIMAR reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, intimații reclamanți reprezentați de - consilier juridic, lipsind intimatul chemat în garanție STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta pârâtă depune la dosar lista de inventariere a bunurilor Primăriei, organigrama aparatului de specialitate, fișele posturilor privind intimații reclamanți (respectiv 27).
Consilier juridic pentru intimații reclamanți depune la dosar întâmpinare pe care o înmânează apărătorului recurentei.
Părțile prezente, prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de administrat în cauză, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru recurenta pârâtă arată că sentința recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond nu a reținut nici faptul că buletinul de măsurători emis de autoritățile abilitate în acest sens ar fi trebuit să stabilească așa cum prevede alin. 3 al. art. 14 din OG nr. 10/20089 locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut de alin. 1.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței potrivit art. 304/1 pr.civ. și pe fond respingerea acțiunii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimații reclamanți învederează că instanța de fond a reținut corect faptul că instituția în cadrul căreia lucrează intimații reclamanți îi sunt aplicabile prevederile actului normativ, respectiv art. 16 alin. 3 din nr.OG 6/2007, modificată prin OG nr. 9/2008.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.186 din 19 martie 2009, Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanții, -escu, C, Și HG, în contradictoriu cu pârâta Comuna prin primar, obligând pârâta să plătească reclamanților sporul pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază începând cu data de 1 februarie 2008 și pentru viitor, actualizat cu inflația până la plata efectivă, respingând cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, formulată de pârâta Comuna, și a respins excepțiile invocate de pârâtă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale active a Sindicatului din Administrația Publică Locală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția invocată de către pârâtă privind lipsa procedurii prealabile, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este nefondată, aceasta a fost îndeplinită prin cereri adresate pârâtei de către reclamanți, înregistrate sub nr. 5395/2.07.2008 și nr. 9094/27.10.2008, iar în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului din Administrația Publică Locală, excepția este nefondată, deoarece acțiunea a fost formulată de reclamanți în nume propriu, ei semnând și cererea de chemare în judecată și cererile ulterioare, iar cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, este nefondată deoarece nu are atribuții privind angajarea ori salarizarea reclamanților, sau raporturi de muncă cu aceștia, potrivit prevederilor art. 34,48 și 55 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, dispoziții în temeiul cărora a respins cererea de chemare în garanție.
Pe fondul cauzei se reține prin sentință, că potrivit disp. art. 15 din OG nr. 9/2008, pentru modificarea OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici cât și prevederile art. 14 din OG nr. 10/2008, privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi al personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000, funcționarii publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radio frecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj, li se acordă un spor pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază.
Se mai reține prin sentință că reclamanții au făcut dovada cu buletinul de măsurători a radiomagnetic nr. 302/1488/30 ianuarie 2008, emis de Societatea Națională de, că Primăria comunei este nominalizată în Rezultatul măsurătorilor radiațiilor electromagnetice de radiofrecvență la poziția nr. 42 - fila 6, cu o bandă de frecvență (MH z) cuprins între 110-400 și cu o densitate de putere echivalentă pentru Plană S (W/p) mediat la 6 minute egală cu 10,124 W/ și potrivit art. 3 din OG nr. 1136/2006, privind cerințele minime de securitate și sănătate referitor la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de electromagnetice, prevederile Legii nr. 319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă se aplică în totalitate întregului domeniu reglementat de HG nr. 136/2006, fără a aduce atingere prevederilor specifice ale hotărârii de guvern, considerente pentru care a admis acțiunea, obligând pârâta să plătească sporul pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Comuna prin primar, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv buletinul de măsurători al radiomagnetic emis de Societatea Națională de și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, arată recurenta, instanța de fond a trecut cu mare ușurință peste conținutul buletinului de analiză, fără să rețină că în cadrul primăriei nu funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de curent de înaltă frecvență sau stații de bruiaj, ori legea prevede acordarea sporului acelor persoane care desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor publice în care funcționează instalațiile mai sus arătate.
Arată recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece OG nr. 10/2008, statuează la art. 14 alin. 2 și 3 că ordonatorul principal de credite va stabili prin actul administrativ, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, categoriile de personal contractual, cuantumul sporurilor prevăzute la alin. 1 și condițiile de acordare.
Prin urmare, arată recurenta, legiuitorul a condiționat acordarea acestui spor și a lăsat ordonatorului principal de credite obligația, în cazul în care în cadrul Primăriei funcționează instalațiile mai sus arătate să stabilească numai prin act administrativ categoriile de personal contractual care vor primi sporuri și cuantumul sporului, condiționând acordarea sporului și de încadrarea în cheltuielile de personal, prevăzute în bugetul aprobat, instanța de fond nereținând nici faptul că buletinul de măsurători ar fi trebuit să stabilească așa cum prevede alin. 3 al art.14 din OG nr. 10/1008, locurile de muncă pentru care se acordă acest spor.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:
Criticile aduse sentinței de recurentă că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății în ceea ce privește buletinul de măsurători al radiomagnetic nr. 302/1488/30.01.2008 emis de Societatea Națională de și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia și a aplicat greșit lege, sunt nefondate.
Potrivit disp.art. 16 din OG nr. 9/2008, pentru modificarea OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a sistemului unic de salarizare cât și dispozițiile art. 14 din OG nr. 10/2008, privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OG nr. 24/2000, funcționarii publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj, beneficiază de un spor pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază.
Intimații reclamanți au dovedit îndeplinirea condițiilor pentru acordarea sporului pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază, potrivit buletinul de măsurători al radiomagnetic nr. 302/1488/30.01.2008 emis de Societatea Națională de, potrivit căruia Primăria comunei este nominalizată în rezultatul măsurătorilor radiației electromagnetice de radiofrecvență în anexa 1 la poziția nr. 42 cu o bandă de frecvență (MH z ) cu prinsă între 110-400 și o densitate de putere echivalentă pentru Plană S (W/p) mediat la 6 minute egală cu 10,124/W/.
Se arată în anexa 1 la buletinul de măsurători al radiomagnetic, că expunerea la electromagnetice cu valorile densității de putere echivalentă a unde plane exprimat în W/ depășește valoarea nivelului de referință din tabelul 1 de la Hotărârea Guvernului nr. 1136/30.08.2006, privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de electromagnetice.
Prin urmare, potrivit buletinului de măsurători al radiomagnetic, s-a făcut dovada de intimații reclamanți că Primăria comunei este nominalizată în Rezultatul măsurătorilor radiației electromagnetice și că aceste radiații depășesc valoarea nivelului de referință prevăzut în tabelul 1 din nr.HG 136/2006, ceea ce îndreptățește intimații să beneficieze de sporul pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază, astfel că susținerea recurentei că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, că a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia și că a aplicat greșit legea, este nefondată.
Potrivit prevederilor art. 16 alin. 3 din OG nr. 6/2007, modificată prin OG nr. 9/2008, art. 14 alin.2 și 3 din OG nr. 10/2008, privind nivelul salariilor de bază și a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OG nr. 24/2000, se prevede că ordonatorul principal de credite va stabili prin act administrativ, cu încadrarea cu cheltuielile de personal, categoriile de personal contractual, cuantumul sporurilor prev. la alin. 1 și condițiile de acordare.
In speță, Primăria comunei, a fost nominalizată în rezultatul măsurătorilor radiației electromagnetice de radiofrecvență în anexa 1 la poziția nr. 42, iar autoritatea administrativă Primăria comunei, în tabelul aflat la fila 37 - 39 dosar fond, a nominalizat persoanele din aparatul de specialitate al primarului și funcționarii publici, care beneficiază de sporul de condiții vătămătoare de 10%, prevăzut de dispozițiile legale, printre aceste persoane figurând și intimații reclamanți, astfel că au fost respectate dispozițiile legale mai sus menționate cu privire la nominalizarea persoanelor ce beneficiază de acest spor, a cuantumului sporului și a condițiilor de acordare.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat se privește ca nefondat și în temeiul disp.art. 312 alin. 1 pr.civilă, va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau modificare din cele prevăzute de art. 304 pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta COMUNA - PRIN PRIMAR cu sediul în com. a,-, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.186 din 19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimații reclamanți - reprezentanta reclamanților cu domiciliul în com. a, Cod poștal -, Județ D la Primăria -, -, -, -, C, -, și HG și intimatul chemat în garantie STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,-, Cod poștal -, și cu sediul procesual ales la - DGFP cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. CE/CMF
2 ex./18.06.2009
f- Tribunal
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu