Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 969/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 969/R-CONT
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PENTRU INTERPRINDERI MICI SI MIJLOCII COMERT TURISM SI PROFESII LIBERALE, cu sediul în B, sector 2, STR.- nr. 12, AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, cu sediul în B, sector 1, nr. 72, și COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, cu sediul în P,-, județ, mpotriva sentinței nr. 135/CA din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, OG, G, și, toți cu domiciliul ales la INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, cu sediul în Pitești,-, județ
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia în discuție actele de la dosar și constatând recursul în stare de judecată, se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 6 noiembrie 2008, reclamanții, G, funcționari publici în cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor A, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ ȘI MEDIULUI DE, MINISTERUL TURISMULUI, AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR și INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR A, pentru a fi obligați să le plătească suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 %, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că beneficiază de sporurile solicitate conform textelor legale menționate iar acestea au fost suspendate prin art.44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr.2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința nr. 135/CA din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, au fost respinse excepțiile privind necompetența materială a Tribunalului Argeș, prescripției și lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Protecția Consumatorilor și Ministerului Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț și Mediului de.
S-a admis acțiunea reclamanților, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ ȘI MEDIULUI DE, MINISTERUL TURISMULUI, AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR,și INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților menționați drepturile salariale, reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25 % din salariul de bază, începând cu anul 2004, în funcție de data angajării fiecărui salariat, drepturi actualizate cu rata inflației la data plății efective și în continuare, până la data încetării raporturilor de serviciu.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț și Mediului de au ridicat excepțiile privind necompetența materială a Tribunalului Argeș, prescripției și lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, avându-se în vedere că prin Legea Asigurărilor Sociale de Stat nu s-au alocat fonduri pentru plata acestora, astfel încât sporurile solicitate prin acțiune nu pot fi plătite funcționarilor publici.
Analizând cu prioritate excepțiile ridicate, instanța de fond a constatat că acestea sunt neîntemeiate și le-a respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Competența materială a Tribunalului Argeș, Completul specializat de contencios administrativ și fiscal este atrasă de calitatea reclamanților de funcționari publici.
De asemenea, calitatea procesuală pasivă a pârâților decurge din calitatea acestora de angajatori.
Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că reclamanții, în calitate de funcționari publici, beneficiază de sporurile salariale prev. de art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999, respectiv suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, sporuri ce nu au fost achitate. Suspendarea drepturilor privind sporurile solicitate este nelegală, întrucât încalcă prevederile art.38 din Codul Muncii, potrivit cărora "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". La rândul său, art.53 alin.1 și 2 din Constituția României dispune "Exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai dacă se impune, după caz pentru apărarea securității, a ordinii, sănătății și moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
În consecință, s-a reținut că suspendarea exercitării dreptului nu echivalează cu însuși înlăturarea lui, atâta timp cât prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului. Prin urmare, dispozițiile legale succesive privind suspendarea aplicării prevederilor art.31 din Legea nr.188/1999, vin în contradicție cu dispozițiile art.53 din Constituție, întrucât reprezintă o restrângere a unui drept recunoscut de lege în sensul imposibilității exercitării acestuia. Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999, funcționarii publici beneficiază pentru activitatea desfășurată de un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Art.13 alin.21 din Legea nr. 161/2003 a modificat art.31 mai sus menționat, în sensul acordării sporurilor, începând cu data de 01.01.2004. Aceste dispoziții au fost suspendate până la data de 31.12.2006 prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OG nr.2/2006. În prezent suspendarea nu mai subzistă și, ca atare, drepturile reclamanților au devenit actuale, iar solicitarea acestora de a li se acorda sporurile se justifică. Reclamanții și-au dovedit calitatea de funcționari publici cu copii de pe cărțile de muncă.
Față de aceste considerente și în baza textelor de lege menționate, instanța a admis acțiunea reclamanților, cu excepția celor menționați, la pozițiile art.5 și 8 în tabelul anexă la acțiune, aceștia renunțând la judecată, conform art. 246 proc.civ.
Împotriva entinței tribunalului, în termen legal, au declarat recurs pârâții MINISTERUL PENTRU INTERPRINDERI MICI SI MIJLOCII, COMERT ȘI MEDIULUI DE, AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR și COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, criticând-o pentru nelegalitate.
Pârâtul Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț și Mediului de motivează în drept recursul pe disp.art.304 pct.3,4,7,8 și 9 Cod pr.civilă, criticând soluția primei instanțe pentru următoarele motive:
- în mod greșit, instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș invocată în întâmpinările depuse de minister și de către ANPC, competentă să soluționeze în primă instanță cererea, fiind Curtea de APEL PITEȘTI, conform art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.3 alin.1 Cod pr.civilă;
- în același mod greșit, a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, interpretându-se în mod greșit actul dedus judecății; ministerul nu poate fi obligat să plătească drepturile salariale unor funcționari care nu-și desfășoară activitatea în cadrul său;
- deși a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond nu motivează în niciun fel soluția pronunțată;
- pe fondul cauzei, sentința recurată a fost dată cu încălcarea legii și cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, stabilirea de către instanța de fond a celor două sporuri la nivelul procentului de 25% fiind una arbitrară și fără suport legal, venind în contradicție cu disp.art.31 alin.2 din Legea nr.188/1999 și ale art.157 alin.2 din Codul Muncii, potrivit cărora pentru funcționarii publici drepturile salariale se stabilesc exclusiv prin lege, cuantificarea de către instanță nesocotind Decizia Curții Constituționale nr.820/2008; cu privire la considerentele hotărârii recurate, potrivit cărora, prin suspendarea exercițiului acestor drepturi ar fi fost nesocotite dispozițiile constituționale, se susține că nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce privește suspendarea; în ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru viitor, arată că această dispoziție vizează un drept ce nu este actual, cert și exigibil, motiv pentru care hotărârea recurată nu este legală.
Recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a fost motivat în drept pe disp.art.304 pct.3 și 8 Cod pr.civilă.
Recurenta - pârâtă critică hotărârea primei instanțe, pentru următoarele motive:
- în mod greșit, instanța de fond a respins excepția privind lipsa competenței materiale a Tribunalului Argeș invocată de ANPC, deoarece litigiul nu este un conflict de muncă, ci un litigiu pentru recunoașterea unor drepturi bănești, iar reclamanții având calitatea de funcționari publici potrivit Legii nr.188/1999, conform art.3 Cod pr.civilă, Curtea de apel este competentă să judece cererile în materia contenciosului administrativ privind autoritățile și instituțiile publice centrale;
- de asemenea, în mod greșit, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a ANPC, deoarece această instituție nu este nici inițiatorul și nici emitentul actelor normative prin care a fost suspendată acordarea acestor drepturi; reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor A, unitate cu personalitate juridică, conducerea acestuia este asigurată de către un comisar șef, care deține calitatea de ordonator terțiar de credite, Președintele ANPC având calitatea de ordonator secundar de credite;
- instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; în mod greșit, instanța a admis acțiunea reclamanților și a dispus obligarea ANPC să plătească acestora cele două sporuri solicitate, începând cu anul 2004, deși acest drept al funcționarilor publici a fost suspendat prin acte normative care nu au fost elaborate, avizate și nici adoptate de ANPC;
- deși jurisprudența recentă în materie admite existența acestui drept salarial în favoarea funcționarilor publici, actul normativ nu dispune și cu privire la procentul ce va fi luat în calcul la stabilirea sumei datorate, iar instanța nu poate dispune arbitrar cu privire la stabilirea lui, altfel s-ar încălca principiul conform căruia, judecătorul nu poate acorda mai mult decât dispune legiuitorul.
Recursul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Aaf ost motivat în drept pe disp.art.299 - 316 Cod pr.civilă, dar după modul cum este formulat, poate fi încadrat în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta - pârâtă critică soluția primei instanțe pentru următoarele motive:
- instanța de fond nu a ținut seama că nu dispun de fondurile bănești necesare pentru a duce la bun sfârșit această obligație;
- stabilirea celor două sporuri la nivelul procentelor de 25% fiecare este arbitrară și fără suport legal, acest cuantum nefiind stipulat de niciun act normativ în vigoare, instanța judecătorească substituindu-se puterii legislative sau executive, măsură ce contravine disp.art.31 alin.3 din Legea nr.188/199 și art.157 alin.2 din Codul Muncii, potrivit cărora pentru funcționarii publici drepturile salariale se stabilesc exclusiv prin lege; întrucât dreptul reclamanților la plata acestor sporuri nu a fost materializat prin identificarea cuantumului dreptului salarial printr-un act normativ, aceștia nu dispun de vreun drept "recunoscut de lege", așa cum prevăd disp.art.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ;
- prin hotărârea atacată, au fost încălcate și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit cărora instanțele judecătorești nu au competența de a se substituii legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
Analizând împreună recursurile de mai sus, Curtea constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
- în mod greșit, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț și Mediului de, precum și a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, aceștia neavând calitatea de angajatori față de reclamanți; reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor A, instituție cu personalitate juridică, potrivit disp.art.7 din HG nr.748/2007, aceasta având calitatea de angajator;
- excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, precum și a prescripției dreptului la acțiune au fost respinse legal de către prima instanță, deoarece MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI SI MIJLOCII, COMERT ȘI MEDIULUI DE și AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR au fost chemați în judecată, în subsidiar, pentru a asigura fondurile necesare plății drepturilor solicitate, pârâtul principal fiind Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor A, angajatorul reclamanților, care atrage competența tribunalului în soluționarea litigiului potrivit disp.art.2 pct.1 lit.d) Cod pr.civilă, raportat la art. 10 (1 ) din Legea nr.554/2004; cu privire la prescripție, în mod corect a reținut instanța de fond că suspendarea exercitării dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atâta timp cât prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului;
- pe fondul cauzei, se reține că hotărârea este nelegală, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.31 alin.1 lit.c) și d) din Legea 188/1999, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și, respectiv, suplimentul corespunzător dreptului de salarizare, fără însă ca legea (lato sensu, indiferent de denumire și de putere juridică) să precizeze cuantumul suplimentelor sau procentul aplicabil pentru calcularea lor.
Prin urmare, sub aspect pur formal, dreptul reclamanților are prevedere legală, însă nu are un conținut legal determinat sau determinabil fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a legii respective.
Determinarea cuantumului nu este atributul puterii instanței de judecată și, deci, nu poate fi făcută de către aceasta potrivit criteriilor propuse unilateral de către reclamanți, prin analogie cu munca unor categorii anume de funcționari publici din care nu fac parte reclamanții.
Se va remarca și faptul că dreptul la cele doua suplimente nu poate fi apreciat ca fiind un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât, în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și, deci, nu poate naște legitimă de a-l obține.
În această ipoteză, angajatorul - care manevrează bani publici, inclusiv pentru plata salariilor - nu poate fi obligat pe cale judecătorească să plătească cele două suplimente calculate arbitrar sau în raport de anumite criterii care nu sunt prevăzute de lege în privința categoriei profesionale de funcționari publici din care fac parte reclamanții.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în baza art.312 alin.1,2 și 3 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursurile formulate de Ministerul Pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Comert și Mediului de și Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea față de aceștia, pentru lipsa calității procesuale pasive.
De asemenea, va admite recursul formulat de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor A și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, față de acest pârât. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL PENTRU INTERPRINDERI MICI SI MIJLOCII COMERT ȘI MEDIULUI DE, cu sediul în B, sector 2,- și AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, cu sediul în B, sector 1, nr. 72, mpotriva sentinței nr. 135/CA din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, OG, G, și, toți cu domiciliul ales la INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, cu sediul în Pitești,-, județ
Modifică sentința de mai sus, în sensul că respinge acțiunea față de pârâții MINISTERUL PENTRU INTERPRINDERI MICI SI MIJLOCII COMERT ȘI MEDIULUI DE și AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Admite recursul formulat de COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR A și modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, față de acest pârât.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/24 ex.
3.11.2009
Jud.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu
