Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 970/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 970/CA/2009
Ședința publică de la 22 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.198/CA/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar întâmpinări din partea pârâților Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Direcția de Muncă și Protecție Socială
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei intimate Direcția de Muncă și Protecție Socială S privind judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială a Jud. S și Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata:
- suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 al.1 lit.c si lit. d din Lg. nr. 188/1999 republicată, pentru perioada 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii, respectiv actualizarea acestora în raport cu rata inflației, până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are dreptul conform prevederilor art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și gradului, iar suspendarea prin acte normative a unor drepturi câștigate nu poate fi interpretată ca o restrângere a dreptului.
În drept, s-au invocat prevederile Constituției României, art. 31 al.1 lit."c" si "d" din nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, art. 38 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă la 12, pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială a Jud. Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că, pe de o parte direcțiile de muncă și protecție socială județene și a Mun. B se reorganizează în Direcții de muncă și incluziune socială (județene) iar pe de altă parte, sporul solicitat poate fi determinat și acordat doar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse B, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii întrucât în nici o normă legală nu este prevăzut un cuantum de acordare și în lipsa unor norme de aplicare a Legii nr. 188/1999, acestea sunt imposibil de aplicat.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale a invocat prin întâmpinarea formulată excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 al.1 al Legii nr. 554/2004, excepția lipsei competenței materiale a instanței sesizate față de calitatea sa de autoritate centrală, excepția lipsei calității sale procesuale pasive deoarece reclamantul se află în raport de serviciu cu Direcția de Muncă și Protecție Socială a Jud. S, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 2004-2005 conform prevederilor Decretului nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii, întrucât modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului nu este reglementată, acordarea acestor drepturi presupunând, pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.
Prin sentința civilă nr. 198/CA/2009, Tribunalul Sibiua respins excepțiile invocate de către pârâți, precum și acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepțiile sunt nefondate întrucât potrivit art. 25 al.1 si 2 din HG381/2007 privind organizarea și funcționarea direcției muncii, în locul acestei părți, a fost citată Direcția de Muncă si Socială a Județului S, ca succesoare de drept, competența de soluționare a prezentei cauze aparține instanței de contencios administrativ conform dispozițiilor art. 109. 188/1999, iar în cauză nu se impune efectuarea unei plângeri prealabile, având în vedere obiectul acțiunii - acordare drepturi de natură socială și nu anularea unui act administrativ.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale, se reține că, această parte litigantă, în calitate de ordonator principal de credite conform Legii bugetului de Stat, care asigură gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici are calitate procesuală în cauză, acțiunea fiind formulată înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește fondul s-a reținut că drepturile solicitate nu pot fi acordate fără ca în prealabil să se reglementeze diferențiat în funcție de natura lor, cuantumul și criteriul de acordare, instanța neavând competența să creeze drepturi, acest atribut aparținând numai puterii legislative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea sentinței cu consecința admiterii acțiunii sale.
În motivarea recursului se susține că, în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea întrucât suspendarea exercițiului drepturilor nu presupune însăși pierderea exercițiului acestora.
În drept, art. 304 pct. 8 și 9, 304 ind. 1.pr.civ.
Intimații Direcția de Muncă și Protecție Socială a Jud. S și Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse au solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Examinând recursul reclamantei în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, rin p. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit. c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului".
Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006 așa cum a reținut instanța de fond, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Pentru motivele expuse, considerând că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului și nu sunt incidente prevederile art.304 pct. 8 și 9, recursul reclamantei se va respinge ca nefondat, în temeiul art.312 al 1. pr. civ.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.198/CA/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.09. 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
5 ex./07.10.2009
Jud.fond -
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Marieta Florea, Marius