Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 973/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 973/CA/2009

Ședința publică de la 22 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

JUDECĂTOR 3: Marius

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, A, R, G, U, G, S, U, A, R, împotriva sentinței nr.282/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar întâmpinări din partea pârâților intimați Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică

Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei intimate Direcția de Sănătate Publică A privind judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamanții, G, S, U, A, R, și intervenientul în interes propriu au chemat în judecată AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

-obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului - în cuantum de 25% din salariul de bază, suplimentul treptei de salarizare - în cuantum de 25% din salariul de bază și sporul de calculator în cuantum de 15% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.;

În motivare se arată că reclamanții sunt funcționarii publici în cadrul pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică și în această calitate au dreptul, conform art. 31 alin. 1 lit. c și din Legea 188/1999 pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare,fiecare în procent de 25% din salariul de bază, precum și la un spor de 15% pentru desfășurarea a cel puțin 75% din programul de lucru, pe calculator.

De asemenea, au mai arătat că în ceea ce privește sporul de calculator, acesta trebuia acordat începând cu data de 07.07.2005 în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr.721/2005.

În drept, se invocă dispozițiile art.31 alin. 1 lit. c și din Legea 188/1999, art.5 alin1 și art.42 alin.2 pct.b din la nivel național pe anii 2007-2010

Pârâții Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei și Finanțelor au depus întâmpinare și au invocat lipsa calității lor procesuale pasive față de împrejurarea că nu au raporturi de muncă cu reclamanții, respectiv intervenient.

Și pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Aaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu există bază legală pentru acordarea drepturilor solicitate.

Prin sentința administrativă nr. 282/CAF/2009 a Tribunalului Alba a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Finanțelor Publice, fiind respinsă acțiunea reclamanților împotriva acestor pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate, iar împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică A ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost respinsă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul .

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că nu există raporturi de muncă între reclamanți și pârâții Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice, iar solicitarea reclamanților și a intervenientului de acordare a unui cuantum de 25% pentru fiecare supliment, raportate la salariul de bază este absolut arbitrară, neavând nici un temei legal, fiind întemeiată doar pe practica judiciară a altor instanțe din țară care au acordat astfel de sporuri în cuantumul solicitat funcționarilor publici.

În ceea ce privește sporul de 15% pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75% din programul de lucru, instanța reține că este reglementat de Ordinul nr.176/2006 și conform OUG nr.115/2004 se poate acorda doar personalului contractual cu condiția îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute în nr.721/2004, cerințe neîntrunite în speță.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, A, R, și care au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii lor.

În motivarea recursului se susține că, în mod greșit, s-a reținut de către prima instanță că nu există temei legal pentru acordarea celor două sporuri, iar suplimentele solicitate sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, neacordarea efectivă a acestora reprezentând o încălcare atât a prevederilor art. 1 din Protocolul 1, cât și 6 din CEDO, reclamanții având o speranță legitimă întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999.

De asemenea, se critică greșita admitere a excepției în raport de Casa Națională de Asigurări de Sănătate care are calitatea de ordonator principal de credite.

În drept, art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 ind. 1, 312.pr.civ.

Recursul este scutit de timbraj.

Pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea de Sănătate Publică A au solicitat respingerea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.

Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.civ. și la cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale.

Astfel, conform art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în munca;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.".

În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin <LLNK 12004 92130 301 0 45>Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12005 76 10 201 0 17>Legea nr. 76/2005 și prin <LLNK 12006 2130 301 0 31>Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12006 417 10 201 0 18>Legea nr. 417/2006.

Dispozițiile legale invocate anterior nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două suplimente, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea aplicării dispozițiilor legale care recunosc dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu stingerea acestui drept cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă reclamanților dreptul la aceste prime.

Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, s-a stabilit că: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".

Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamantul când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că, în speță, reclamanta nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamanta nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și, în concluzie, nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamanților astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește încălcarea art. 6 din CEDO invocată de către recurenți, instanța apreciază că nivelul de acces asigurat de legislația națională era suficient pentru a le asigura acestora "dreptul la o instanță" pentru analizarea temeiniciei contestației legată de drepturile lor salariale, ținând cont de principiul de preeminență a dreptului într-o societate democratică.

De asemenea, în cauza Ouzounis împotriva Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că o creanță nu poate constitui "bun" decât dacă este exigibilă, reclamanții nefiind titularii unui drept de creanță definitiv cât cauza este pendinte în fața instanțelor judecătorești.

Astfel, hotărârea primei instanțe nu i-a privat pe reclamanți de un bun ai cărui proprietari nu erau.

Întrucât alte cereri similare depuse de alți funcționari publici au fost respinse de instanțele interne, reclamanții nu au nici măcar o "speranță legitimă" de a obține recunoașterea creanței de care se prevalează.

În ceea ce privește modul de soluționare a excepției invocate de pârâții Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice, în mod temeinic, a fost reținut de către prima instanță că reclamanții nu se află în raporturi de serviciu directe cu aceste instituții, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nefiind parte în dosar.

Deși în ceea ce privește sporul de 15% solicitat de recurenți nu au fost prezentate criticile de nelegalitate, respectiv, netemeinicie hotărârii a cărei modificare s-a cerut, curtea reține că, în mod corect, a fost respins acest capăt de acțiune de către prima instanță, dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005 vizând doar drepturile personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, recurenții având calitatea de funcționari publici, iar nu de personal contractual.

Pentru considerentele expuse, curtea apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului, nesubzistând nici unul din motivele de recurs invocate, astfel că recursul reclamanților recurenți se va respinge ca nefondat, în temeiul art.312 al 1. pr. civ.

(continuarea deciziei civile nr.973/22.09.2009)

*

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, A, R, și împotriva sentinței nr.282/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.09. 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./08.10.2009

Jud.fond -

Președinte:Mariana Claudia Clonța
Judecători:Mariana Claudia Clonța, Marieta Florea, Marius

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 973/2009. Curtea de Apel Alba Iulia