Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 977/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.977
Ședinta publica din data de 18 aprilie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N ÎN NUME ȘI PENTRU MNISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 400/CA pronunțată în data de 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata având ca obiect litigiu privind funcționari publici-drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.400/C din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta membru al sindicatului Finanțe SED din DGFP B-N prin președintele sindicatului împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N și Ministerul Economiei și Finanțelor B, ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B N să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată în raport de rata inflației, până la data plății.
Totodată a fost obligată pârâta de rândul 2 să aloce DGFP B-N fondurile bănești necesare drepturilor salariale de mai sus.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul 1 și că, în baza dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este real că prin legea de aprobare a bugetului de stat pe anul 2006, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și s-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Dacă s-ar accepta teza suspendării perpetuue a dreptului subiect recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, de îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce - de principiu - nu poate fi admis.
În raport de toate cele de mai sus a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice BNs olicitând admiterea,modificarea hotărârii atacate si in consecință respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare se arată că prin sentința civila atacata, Tribunalul Bistrița N -Secția Comerciala si contencios Administrativ a admis acțiunea in contencios, formulata de către intimata-reclamantă membru al Sindicatului Finanțe SED din Direcția Generala a Finanțelor Publice B N,prin președintele sindicatului împotriva pârâților Direcția Generala a Finanțelor Publice B N si Ministerul Economiei si Finanțelor,ca fiind întemeiată si in consecință a dispus obligarea paratei de rând 1 Directia Generala a Finanțelor Publice B N sa plătească intimatei-reclamante drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferenta anului 2006, actualizata cu indicele de inflație la data plății efective si obligarea paratei de rând 2 Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce Direcției Generale a Finanțelor Publice BNf ondurile bănești necesare, plății drepturilor solicitate de către intimata-reclamantă. Critică soluția pronunțată de către instanța de fond ca fiind netemeinica si nelegala, hotărârea fiind data cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, respectiv fiind lipsita de temei legal. Aceasta mai arată că in mod greșit instanța a apreciat ca acțiunea intimatei-reclamante este întemeiata doar prin prisma faptului ca pe de o parte este funcționar public si are dreptul la aceasta prima de concediu solicitata, iar pe de alta parte raportat la faptul ca dispozițiile de suspendare a acordării primei de concediu aferenta anului 2006 avut un caracter temporar, ele încetându-si aplicabilitatea la termenul limita prevăzut de legea, astfel ca acesta suspendare a dreptului nu ar mai subzista la data formulării cererii.
In contradictoriu cu reținerile instanței de fond se arată faptul ca in opinia pârâtei acțiunea intimatei-reclamante este neîntemeiată dreptul la prima de concediu aferent anului 2006 fost suspendat in baza art.5 alin.5 din legea nr.379/2005- legea bugetului de stat pe anul 2006, astfel ca acordarea acestui drept este neaplicabila.
De asemenea acțiunea intimatei-reclamante este neîntemeiată si prin prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora masurile de protecție sociala sunt stabilite prin lege si tot prin lege, exista posibilitatea suspendării acordării acestora pentru o anumita perioada de timp, fără ca acest eveniment legislativ sa conducă la restrângerea drepturilor si libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat.
Precizează de asemenea faptul ca, Curtea Constituțională prin deciziile nr.414/2005, nr.37/2005, nr.148/2005, nr.278/2005 si nr.398/2005 a statuat ca drepturile suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute in actele normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care sa nu permită modificarea sau chiar anularea lor de către legiuitor.
Învederează faptul ca prin modul in care a procedat prima instanța a încălcat prevederile art.261 alin.1 pct.5 procedura civila, întrucât in opinia pârâtei hotărârea nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat apărările pârâților de rând 1 si 2, într-o astfel de situație instanța de control judiciar fiind pusa in imposibilitatea de a verifica soluția adoptata, prin prisma normelor de drept aplicabile spetei.
De asemenea se mai arată că trebuie avut în vedere faptul ca dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările si completările ulterioare, stabilesc pe de o parte, ca nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte ca nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
În drept au fost invocate prevederile art.299 și urm. poc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, reclamanții sunt funcționari publici fiind salarizați potrivit OUG nr.92/2004.
Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/26.02.2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr.386/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, însă potrivit art.III alin.3 din același act normativ pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr.188/1999.
Chiar dacă prin legi bugetare succesive, Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare temeiul juridic al dreptului există și în prezent.
Pe de altă parte, invocarea în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție și art.1 din Codul civil.
Cu privire la critica adusă sentinței în privința obligării la plata daunelor interese se constată că și aceasta este nefondată întrucât plata primei de vacanță se asimilează drepturilor salariale de care au beneficiat reclamanții până la intrarea în vigoare a OUG nr.77/2002, iar în principiu salariul și celelalte drepturi se plătesc la data convenită, orice întârziere atrăgând răspunderea angajatorului pentru daune interese (art.93 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici coroborate cu art.161 din alin.4 Codul muncii ) în scopul acoperirii prejudiciului suferit, ori este de notorietate ca prejudiciul pe care îl încearcă orice persoană îndreptățită la încasarea salariului constă în deprecierea leului, salariul real scăzând proporțional cu indicele de inflație.
Așa fiind, recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține că acesta nu este fondat deoarece așa cum s-a reținut, chiar dacă prin legi bugetare succesive s-a suspendat exercițiul dreptului în discuție, acesta nu a fost desființat în esență el subzistând și în prezent, ca atare, subzistă obligația de a plăti reclamanților prima de concediu prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 în sarcina ordonatorilor de credite, indiferent de rangul lor, considerent pentru care în mod temeinic s-a respins de către prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul IPJ S și chemata în garanție.
În mod similar a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă,fiind aplicabilă regula de interpretare logică "ubi eadem est rațio, eadem lex esse debet", tocmai pentru ca un drept prevăzut să nu devină o obligație lipsită de conținut.
Curtea Constituțională prin decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005, însă aceasta nu poate fi adusă ca un argument care să conducă la respingerea acțiunii întrucât suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantului la această primă.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge recursul în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a finanțelor Publice a județului B-N în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.388 din 14 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./20.04.2008
Jud.fond./
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica
