Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 99/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 99/F-CONT
Ședința publică din 24 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea formulată de, domiciliată în Pitești, str.-, -,.B, parter, jud.A, privind revizuirea sentinței nr.39/F-C din 27 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești -Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimate fiind UNIUNEA NAȚIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, str.G-ral nr.41, sector 1, și CAMERA NOTARILOR PUBLICI, cu sediul în Pitești,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru reclamantă și notar pentru intimata Camera Notarilor Publici Pitești, lipsă fiind pârâta UNIUNEA NAȚIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA.
Procedura, legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei, achitată cu chitanța nr.9807/2008 emisă de Primăria Mun.Pitești, și cu timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul revizuientei depune la dosar o completare a motivelor de fapt de revizuire și cerere prin care invocă în scris excepția de nelegalitate a art.53 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.
Se comunică reprezentantului intimatei Camera Notarilor Publici Pitești copii ale actelor depuse, acesta arătând că art.53 din Statut reglementează termenul în care se poate promova acțiunea disciplinară și, astfel, că excepția de nelegalitate nu are nicio legătură cu judecata de astăzi.
Instanța, analizând cererea privind excepția de nelegalitate depusă de apărătorul revizuientei, constată că excepția vizează un act nu are legătură cu cererea de revizuire din cauza de față, având în vedere că revizuirea se află în faza de discuții asupra admisibilității ei și a faptelor pe care se întemeiază. Pentru acest motiv respinge cererea de sesizare, întrebând părțile dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul revizuientei solicită proba cu înscrisuri pentru a dovedi că are cerere înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Partea adversă nu se opune.
Instanța încuviințează proba, apărătorul revizuientei depunând borderou cu acte, din care un exemplar îl comunică și reprezentantului intimatei Camera Notarilor Publici Pitești.
Reprezentanții prezenți ai părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Constatând cererea de revizuire în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a acesteia.
Apărătorul revizuientei solicită admiterea cererii, în cauză fiind incidentă nesocotirea garanțiilor statuate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire specială la art.6 alin.1. Apreciază că instanța nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă. Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei Camera Notarilor Publici Pitești solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, apreciind că instanța a administrat suficiente probe în cauză.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr-, la data de 18.12.2007, notar public în Pitești, județul A, a solicitatrevizuireasentinței nr.39/F-C/27.04.2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu Uniunea Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Pitești. Revizuienta a solicitat șisuspendarea sentințeinr.39/F-C/2007.
II. În motivarea cererii întemeiate pe dispozițiile art.21 alin.2 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată prin Legea nr.262/2007, revizuienta a arătat că, la pronunțarea sentinței, instanța a încălcat principiul priorității dreptului comunitar reglementat de art.148 alin.2 coroborat cu art.20 alin.2 din Constituția României, precum și dispozițiile art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Astfel, reclamanata nu a beneficiat de un proces echitabil și i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât a fost sancționată disciplinar fără să se fi efectuat cercetarea prealabilă prevăzută în mod imperativ prin Legea notarului public. Deși a invocat aceste aspecte în fața instanței învestite cu desființarea sancțiunii disciplinare, acestea au fost înlăturate fără o motivare care să exprime convingerea proprie a instanței. Instanța a înlăturat probele reclamantei și și-a însușit cu prioritate și fără vreo analiză proprie susținerile Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Pitești, fapt ce demonstrează că a fost încălcat și principiul proporționalității.
Instanța de fond nu a examinat în mod nemijlocit probele din dosar și nu a dorit să stabilească în mod corect situația de fapt la care se refereau acestea.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit constant că sintagma "proces echitabil" în sensul art.6 din Convenție presupune ca instanța de judecată națională să examineze efectiv problemele esențiale care-i sunt supuse analizei, iar nu să confirme pus și simplu concluziile unei jurisdicții administrative, inferioare. Astfel, instanța de fond avea obligația să analizeze declarațiile persoanelor despre care s-a pretins că au făcut reclamații și sesizări împotriva notarului, pentru a se convinge direct și nemijlocit dacă există o vătămare a drepturilor acestora, respectiv dacă persoanele au solicitat corectarea sau anularea actelor emise de notar, cu pretinse deficiențe.
Instanța de fond nu a motivat de ce nu a stăruit ca acele persoane să fie ascultate, prin această atitudine dând prioritate precizărilor organului de conducere al Camerei Notarilor Publici Pitești.
III. La data de 30.01.2008, înainte de a se lua în discuție cererea de suspendare a sentinței nr.39/2007, formulată odată cu cererea de revizuire, revizuienta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționareaexcepției de neconstituționalitatea art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, excepție depusă la dosarul cauzei.
Prin încheierea din data de 30.01.2008, instanța de revizuire a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și a trimis excepția respectivă la Curtea Constituțională pentru soluționare.
La data de 25.03.2008, revizuienta a formulat cerere derepunere pe rola cauzei, solicitând instanței de revizuire să se pronunțe asupra cererii de suspendare a sentinței nr.39/F-C/2007.
Prin încheierea din data de 9.04.2008, instanța a respins cererea, retinând că până la soluționarea excepției de neconstituționalitate cauza nu poate fi repusă pe rol.
La data de 30.06.2008, revizuienta a formulat o nouă cerere derepunere pe rola cauzei pentru același motiv ce vizează suspendarea sentinței nr.39/F-C/2007.
Prin încheiere din 13.08.2008, instanța de revizuire a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost soluționată prin respingerea ei și, ca atare, a admis cererea de repunere pe rol a cauzei. Întrucât, însă, la același termen de judecată s-a făcut dovada că Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unei cereri de strămutare a cauzei de față, a dispus suspendarea judecății, instanța de revizuire a constatat suspendată judecată în temeiul art.40 alin.2 Cod procedură civilă.
La data de 20.01.2009, revizuienta a formulat o nouă cererea derepunere pe rola cauzei, arătând că cererea de strămutare i-a fost respinsă.
Prin încheierea din data de 4.02.2009, cauza a fost repusă pe rol, punându-i-se în vedere revizuientei să plătească o cauțiune de 500 lei în legătură cu cererea de suspendare a executării sentinței nr.39/F-C/2007.
Prin încheierea din data de 18.02.2009, instanța de revizuire arespinsca fiind lipsită de interescererea de suspendarea executării sentinței nr.39/F-C/2007. Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cuexcepția de neconstituționalitatea art.40 din Legea nr.36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, cerere formulată de revizuienta la același termen de judecată.
La termenul din data de 4.03.2009, instanța de revizuire a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea recursului formulat de către revizuientă împotriva încheierii privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Prin decizia nr.1469/17.03.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul revizuientei împotriva încheierii din data de 18.02.2009, atât sub aspectul dispoziției privind respingerea suspendarii executării sentinței nr.39/F-C/2007, cât și sub cel al dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 9.06.2009.
IV. La termenul din 24.06.2009, revizuienta a depus la dosar ocompletare a motivelor de fapt de revizuire:
1. - Revizuirea este admisibilă, fiind o cale de atac prevăzută de legea procesuală civilă coroborată cu legea contenciosului administrativ.
2. - Revizuirea este întemeiată: în cauză a fost nesocotit dreptul reclamantei la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraf.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și recunoscut oricărei persoane ale cărei drepturi și obligații cu caracter civil fac obiectul unei contestații cu care a fost învestită o instanță națională. Respectarea cerințelor unui proces echitabil presupune și examinarea de către instanța de judecată a tuturor problemelor de drept și de fapt legate de actul jurisdicțional atacat în justiție.
- În concret, în speță, reclamantei i-a fost refuzat dreptul de acces efectiv la o instanță. Garanțiile oferite de art. 6 din Convenție sunt de doua feluri, deopotrivă obligatorii necondiționat: cele privitoare la instanță, care trebuie să fie independentă, imparțială, instituită prin lege, având competența de pronunța hotărâri cu forță obligatorie, și respectiv cele privitoare la procedură care trebuie să fie echitabilă, publică, în condiții de contradictorialitate și să presupună cercetarea și stabilirea corectă a stării de fapt și a normelor juridice aplicabile acesteia, inclusiv din punctul de vedere al procedurii jurisdicționale naționale. Sub acest ultim aspect reclamantei i-au fost nesocotite garanțiile art. 6 din Convenție prin neacordarea priorității dreptului comunitar coroborat cu neobservarea dispozițiilor din dreptul național.
- În speță, instanța națională nu a administrat nemijlocit, în condiții de oralitate și contradictorialitate, mijloacele de probă cerute, fapt ce a atras pronunțarea unei hotărâri bazate exclusiv pe concluziile procedurilor administrative desfășurate de către alte organe împotriva reclamantei. În aceste fel, instanța a nesocotit și principiul egalității armelor, fapt ce a situat-o pe reclamantă pe o poziție inferioară întrucât a fost privată de posibilitatea de a combate concluziile organelor și jurisdicției administrative.
- Pe de altă parte, reclamantei i-a fost aplicat norme legale internă care nu îndeplinesc condițiile de accesibilitate și previzibilitate, consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, așa cum a fost acesta modificat, nu a fost publicat și, deci, adus la cunoștința inclusiv a reclamantei, ceea ce îl face inexistent. Art. 40 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, modificată, și art. 31 din Regulamentul de aplicare a legii respective nu sunt suficient de precise și clare pentru a permite destinatarilor lor să cunoască faptul că se referă la ei și să le permită să își regleze comportamentul conform respectivelor norme.
- Aprecierea drept imprescriptibilă a răspunderii disciplinare a notarilor publici, contrar principiilor dreptului național și a celui comunitar, reprezintă o ingerință în drepturile notarilor, ingerință care, potrivit dispozițiilor Convenției și jurisprudenței Curții Europene, trebuie să fie explicită și fundamentată pe o nevoie socială imperioasă. Aceste condiții sunt inexistente în cauză, fapt susceptibil să cauzeze un prejudiciu ireparabil și cenzurat constant de Curtea Europeană.
La același termen de judecată, revizuienta a invocatexcepția de nelegalitatea dispozițiilor art.53 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr.84/2004.
Instanța de revizuire, constatând că actul a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 nu este determinant pentru soluționarea cauzei de față în faza procesuală în care se află aceasta, adică în faza discutării admisibilității revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază cererea de revizuire, a respins cererea de sesizare.
VI. Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art.21 din Legea nr.554/2004, rap.la art.322 și urm.Cod pr.civilă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Prin sentința nr.39/F-C/27.04.2007, Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta pentru anularea Hotărârii nr.18/2006, adoptată de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și a Hotărârii nr.9/2005, emisă de Consiliul de Disciplină al.
Instanța de fond a reținut că în mod corect reclamanta a fost sancționată disciplinar cu suspendarea din funcția de notar public pe o perioadă de 6 luni pentru mai multe abateri.
Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr.4497/21.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-. În prezent, dosarul de fond se află în fața acestei din urmă instanțe, în căi extraordinare de atac.
Revizuienta și-a întemeiat cererea din cauza de față pe dispozițiileart. 21din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată prin Legea nr. 262/2007 în vigoare din data de 02.08.2007 și pe art. 6 paragraf. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 21 sus menționat "(1) Împotriva soluțiilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul d e procedură civilă. (2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul d e procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României " Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Potrivit art. 20 alin. 2 din același act, "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Din lecturarea textelor legale sus expuse și interpretarea lor unul prin altul, așa cum impune art. 21 alin. 2, rezultă că noul caz de revizuire a unei hotărâri judecătorești, introdus în Legea contenciosului administrativ, este determinat de neaplicarea cu prioritate de către instanța națională română a normelor dreptului comunitar statuate prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene și prin celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, inclusiv cele referitoare la drepturile fundamentale ale omului.
Prin urmare, și "drepturile fundamentale ale omului" se impune a fi consacrate prin tratatele UE sau prin celelalte reglementări comunitare obligatorii.
Uniunea Europeana este o asociere politica, economica si sociala intre mai multe state europene. România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene cu începere de la data de 1.01.2007 si de la acesta data are obligația aplicării dreptului comunitar cu prioritate fata de cel național, atunci când cel din urma contravine primului, inclusiv in domeniul "drepturilor fundamentale ale omului".
Convenția europeana pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale (in viitorConvenția) este un document promovat de Consiliul Europei, organizație politica europeana înființata in anul 1949 - al cărei membru este si România din anul 1993 - distincta de Uniunea Europeana.Convențiaa fost ratificata de România in anul 1994 si nu este un act ce aparține "dreptului comunitar", nefăcând parte din "ordinea juridica comunitara".
Chiar dacă în secțiunea "Dispoziții comune" a Tratatului de instituire a comunitarii europene se arata ca Uniunea se întemeiază, printre altele, pe principiul respectării drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt acestea garantate deConvenție, ca principiu fundamental al dreptului comunitar, aceasta nu aduceConvențiaîntre izvoarele dreptului comunitar.
Ca atare, din acesta perspectivă, cererea de revizuire din speță, întemeiata pe motivul "neaplicării prioritare a dreptului comunitar" și prin care se invocă nerespectarea dreptului reclamantei de a avea acces la o instanță - așa cum este acesta din urmă consacrat de art. 6 parag.1 dinConvențieși ținând seama de interpretarea primită în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (instanță care nu are legătura cu dreptul comunitar si cu instituțiile Uniunii Europene) - este inadmisibilă.
Însă, chiar daca s-ar putea aprecia că dreptul de acces efectiv la o instanță - ca drept pentru care au și fost instituite garanțiile procesuale de la art. 6 paragf. 1 dinConvenție- este un drept garantat și în dreptul comunitar, se constata ca revizuientei i-a fost respectat acest drept cu prilejul judecării cauzei sale în fond, astfel ca cererea de revizuire nu este fondată.
Astfel, pe de o parte, instanța care a decis asupra încălcării drepturilor cu caracter civil ale reclamantei a fost una legal instituită, independentă și imparțială. Revizuienta însăși nu aceste caracteristici în privința instanței de fond.
Pe de altă parte, sub aspectul garanțiilor asupra procedurii în sine, în primul rând revizuienta nu a dovedit că în cauza de fond a solicitat anumite probe și că solicitarea respectivă i-a fost respinsă - si nemotivat - de către instanța de judecată. Revizuienta se plânge, practic, de modul în care au fost interpretate probele cauzei de fond și de soluția de judecată determinată de acestea. Ori modul de interpretare, de apreciere a probelor de către instanța de judecată este un aspect ce excede sferei principiului "egalității armelor".
În al doilea rând, faptul că în cauza respectivă nu ar fi fost administrate anumite probe solicitate de către reclamanta nu valorează nerespectarea dreptului acesteia de a beneficia de un proces echitabil, inclusiv sub aspectul nesocotirii principiului "egalității de arme".
Principiul egalității armelor nu garantează încuviințarea oricăror probe propuse de părți, ci doar a acelor probe ce au legătură cu cauza și sunt apte să dovedească susținerile părților.
Hotărârea judecătoreasca in cauza de fond a fost pronunțată in raport de probele administrate în cauză, probe care au fost cunoscute de părți, astfel ca revizuienta de astăzi nu a fost surprinsă de anumite probe al căror conținut să nu îl fi putut cunoaște. Soluția instanței nu a fost bazată pe argumente străine cauzei și sustrase de la posibilitatea contracarării lor prin anumite probe aflate la dispoziția reclamantei.
În cauza de fond judecata a avut în vedere abaterile disciplinare - constând în omisiuni ale dispozițiilor legale sau acțiuni împotriva prevederilor legale - ale reclamantei așa cum au fost ele reflectate înactele notarialeemise de acesta. Reclamanta nu a dorit să administreze probe care să aibă puterea să contrazică mențiunile din actele notariale înseși.
Instanța de fond a făcut referire în hotărârea sa la faptul ca in cauza sunt examinate faptele care rezulta din Nota de control a Corpului de Control al, iar nu cele care rezulta din reclamațiile făcute de terțe persoane împotriva notarului public. Ca atare, audierea respectivelor persoane nu se impunea.
În ce privește caracterul accesibil al Statului, instanțele de fond și de control judiciar au argumentat existența acestor caracteristici ale actului respectiv în ce o privește pe reclamantă.
În ce privește caracterul previzibil al art. 40 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, modificată, și art. 31 din Regulamentul de aplicare a legii respective, Curtea constată că acestea suntlex certaatât în ce privește dispozițiile pe care le conțin, cât și sub aspectul persoanelor cărora li se adresează.
Normele respective reglementează condițiile și procedura de exercitare a acțiunii disciplinare împotriva notarilor publici.
În susținerea acestui motiv de revizuire, revizuienta face trimitere la motivele excepției de nelegalitate și ale celei de neconstituționalitate invocate anterior în cauză. Excepția de nelegalitate se referă la alt text legal decât cele în discuție în acest loc, iar excepția de neconstituționalitate (pentru care instanța de revizuire a respins, la data de 18.02.2009, sesizarea Curții Constituționale) se referă la "imprescriptibilitatea răspunderii disciplinare a notarilor publici" care s-ar putea desprinde din art. 40 din Legea nr. 36/1995.
Prin urmare, lipsa de previzibilitate a art. 40 din Lege și art. 31 din Regulament țin de posibilitatea considerării ca imprescriptibilă a răspunderii disciplinare a notarului public.
Pe de o parte, acest aspect nu a fost antamat la judecata în fond a cauzei, unde s-a discutat doar respectarea termenului de 60 de zile de exercitare a acțiunii disciplinare de către Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Pitești, de la cunoașterii existenței abaterilor.
Pe de altă parte, previzibilitatea legii presupune ca aceasta să fie clară în cerințele sale adresate destinatarilor săi, astfel încât aceștia să își adapteze conduita în raport de norma legală, chiar cu ajutorul unei "consultanțe" de specialitate.
In mod constant, Curtea Europeana a Drepturilor Omului - despre care am arătat mai sus că nu aplică dreptul comunitar, astfel încât jurisprudența sa nu interesează ordinea juridică din Comunitate - a statuat ca o norma este previzibila numai atunci când este redactata cu suficienta precizie, in așa fel incit sa permită destinatarilor săi - care, la nevoie, pot apela la sfatul unui specialist - sa își corecteze conduita, sa prevadă intr-o măsura rezonabila, in funcție de circumstanțele spetei, urmările care pot rezulta dintr-un act determinat (Cauza Rotaru împotriva României, 2000, Cauza The Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979, Cauza Wingrove împotriva Marii Britanii, 1996).
În speță, articolele legale criticate nu impun, practic, o anume conduită subiecților destinatari - care, fără dubiu, sunt notarul public si instituțiile de organizare profesionala- ci stabilesc procedura de urmat pentru sancționarea notarului public care nu a înțeles să își adapteze conduita în raport de alte dispoziții legale ce stabilesc cuprinsul "abaterilor disciplinare".
Aprecierea caracterului prescriptibil / imprescriptibil al răspunderii disciplinare nu este un aspect ce ține de previzibilitatea legii, căci indiferent de acesta, notarul public are întotdeauna obligația de a nu săvârși faptele considerate abateri disciplinare. În plus, prescriptibilitatea/ imprescriptibilitatea se poate determina prin coroborarea legilor "compatibile" în domeniul răspunderii disciplinare.
În ce privește motivul de revizuire ce vizează legitimitatea și proporționalitatea ingerinței statului în limitarea dreptului reclamantei de a "beneficia" de o răspundere/acțiune disciplinară prescriptibilă, instanța de revizuire apreciază că acesta excede cadrului procesual de față, care este limitat la cadrul procesual al fondului litigiului, inclusiv sub aspectul obiectului acțiunii în justiție și a argumentelor ce țin de acesta. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, imprescriptibilitatea acțiunii disciplinare nu a fost dezbătută în cadrul procesului de fond și nu a constituit un argument care să fi influențat hotărârea judecătorească în defavoarea reclamantei.
Pentru cele expuse, Curtea va respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de, domiciliată în Pitești, str.-, -,.B, parter, jud.A, privind revizuirea sentinței nr.39/F-C din 27 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești -Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimate fiind UNIUNEA NAȚIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, str.G-ral nr.41, sector 1, și CAMERA NOTARILOR PUBLICI, cu sediul în Pitești,-, jud.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
08.07.2009
Red.
5 ex.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță
