Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 997/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.997
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - --
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, împotriva sentinței nr. 194 din data de 24.03.2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanții, toți cu domiciliul ales în comuna G, -, Județ D și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 235, cu sediul în comuna G, Județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat reprezentând intimații reclamanți, potrivit împuternicirii avocațiale din 22.06.2009, lipsă fiind recurenții Administrația Națională a de Stat, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și intimata-pârâtă Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 235.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimații-reclamanții, că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având cuvântul avocat pentru intimații reclamanți, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul avocat pentru intimații reclamanți, solicită respingerea celor două recursuri, ca nefondate, să mențină ca temeinică și legală sentința primei instanțe, precizând că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute în normele legale din Legea 15/2008 pentru aprobarea OUG 30/2007, respectiv art.18 alin. 3, iar intimata nu existența acestor drepturi.
Mai arată că MIRA, a preluat prin reorganizare în subordinea sa unitățile din cadrul și începând cu 01.01.2008, salariații acestor unități beneficiază de drepturile de hrană, pentru timp de, fără a face deosebirea între alți salariați contractuali sau funcționari publici din cadrul întregului minister. În calitate de ordonator principal de credite, intimata avea obligația să-și elaboreze un proiect de buget prin care să acopere cheltuielile necesare. Dreptul la hrană este stabilit prin OG nr.26/1994, republicată și completată. Față de situația expusă solicită respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr.216 din 120/2009, reclamanții, reprezentați de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 235, Administrația Națională a Statului și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând norma de hrană datorată începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data pronunțării prezentei hotărâri și actualizarea sumelor în raport de rata inflației calculată de la data scadenței și până la data plății efective, precum și plata în continuare a acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul Administrației Naționale a de Stat, calitate dobândită anterior apariției OUG nr. 25/2007, prin care a trecut în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, fiind finanțată de la bugetul de stat prin bugetul acestui minister, iar în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 3 din OUG nr.30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, personalul preluat potrivit prevederilor OUG nr.25/2007 beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, începând cu data de 1.01.2008, printre acestea fiind și dreptul, în timp de, la hrană gratuită, conform art. 1 din OG nr.26/1994 coroborat cu prevederile HG nr. S/1115/2005, ale HG nr. S/762/14.05.2004 și ale HG nr. 501/1994 privind aprobarea normelor de hrană.
Reclamanții au susținut că neacordarea acestui drept vizează o situație discriminatorie în comparație cu celelalte categorii de salariați în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, încălcându-se principiul egalității de tratament statuat prin Legea nr. 137/2000, cât și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale.
Pârâtele Administrația Națională a de Stat și Unitatea Teritorială 235 a Administrației Naționale a de Stat au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acțiunii, întrucât, în calitate de ordonator secundar și respectiv terțiar de credite, nu au dispus prin bugetele aprobate de sumele necesare efectuării plății acestor drepturi, în condițiile în care Legea nr.500/2002 privind finanțele publice interzice utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost aprobate, arătându-se, totodată, că dreptul a cărei plată se solicită a fost instituit ulterior adoptării Legii bugetului de stat pe anul 2008 și, cu toate că au întreprins demersuri pe lângă minister pentru acordarea acestuia, până în prezent nu au fost alocate sumele de bani necesare efectuării plății.
Prin sentința 194 din 24.03.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta Unitatea Teritorială nr. 235 a Administrației Naționale a de Stat să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând norma de hrană, începând cu data de 1.01.2008 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata inflației, cât și în continuare; a obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Administrația Națională a de Stat să aloce în buget sumele necesare plății normei de hrană a reclamanților și să vireze aceste sume pârâtei Unitatea Teritorială nr. 235 a Administrației Naționale a de Stat; de asemenea, a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că reclamanții sunt funcționari publici angajați ai Administrației Naționale a de Stat - Unitatea Teritorială nr. 235, structură a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, preluată conform prevederilor OUG nr.25/2007, iar, potrivit art. 18 alin. 3 din OUG nr. 30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, personalul preluat în temeiul acestui act normativ beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, începând cu data de 1.01.2008.
S-a mai reținut că, prin OG nr.26/1994, HG nr.S/1115/2005 și HG nr.S/762/2004 a fost reglementat dreptul la hrană gratuită al personalului din cadrul acestor instituții, drept pe care pârâtele nu-l contestă, dar susțin că, fiind instituit ulterior aprobării bugetului de stat pentru anul 2008, nu au dispus de sumele necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Națională a de Stat, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond, respingerea capătului de cerere privind acordarea pe viitor a normei de hrană.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea normei de hrană și pe viitor, câtă vreme acest drept nu are o existență certă, reclamanții neputând face dovada că pe viitor vor avea calitatea de angajați în cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Administrația Națională a de Stat, Unitatea Teritorială 235; pe de altă parte, aceste acte normative care reglementează acordarea acestui drept pot fi abrogate în viitor, mai mult decât atât, angajatorul nu poate fi obligat să plătească norma de hrană, câtă vreme legea bugetului de stat prevede în mod explicit că toate drepturile vor fi acordate în limita fondurilor bugetare alocate.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că raporturile de serviciu ale intimaților se desfășoară cu - Unitatea Teritorială 235, și nu cu MAI, instanța de fond reținând în mod greșit obligația acestui pârât de a plăti drepturile salariale solicitate de intimații-reclamanți, stabilirea și plata drepturilor bănești ce revin fiecărui angajat în parte din cadrul unităților teritoriale sunt în competența exclusivă a conducătorilor acestora, care sunt ordonatori terțiari de credite.
Se mai arată că nu se justifică obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale în speță, întrucât raporturile de serviciu ale intimaților se desfășoară cu structura subordonată, structură cu personalitate juridică, drepturile bănești sunt calculate și plătite exclusiv de către unitatea teritorială în cadrul căreia intimații își desfășoară activitatea, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Un alt motiv de recurs este acela că s-a admis acțiunea reclamanților și pentru viitor, fără a se avea în vedere că acordarea unor drepturi bănești salariale este condiționată de continuitatea raporturilor de serviciu între părți, de modificările legislative care pot interveni oricând în viitor, dar și de caracterul obligației corelative corespunzătoare dreptului solicitat, obligație care, la momentul pronunțării hotărârii, nu constituia o creanță certă, lichidă și exigibilă, obiectul cererii de chemare în judecată fiind acțiune în realizarea, iar nu în constatarea unor drepturi.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurentul-pârât solicită reducerea acestora într-un cuantum proporțional cu activitatea de documentare și demersurile pentru administrarea probelor administrate, apreciind ca fiind exagerate în raport cu obiectul cauzei, dar și față de complexitatea cauzei.
La data de 16 iunie 2009, intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondat, întrucât pârâtul avea obligația legală, în calitate de ordonator principal de credite, să-și elaboreze un proiect de buget prin care să acopere cheltuielile necesare cu personalul angajat, tribunalul reținând în mod corect că acest pârât are calitate procesuală în cauză.
Examinând recursurile de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanții-intimați au calitatea de funcționari publici în cadrul Administrației Naționale a de Stat - Unitatea Teritorială nr. 235 G, aceasta fiind o structură a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Dreptul pe care îl revendică sus-numiții pe calea cererii introductive de instanță este acela privind hrana gratuită a personalului din cadrul acestor instituții, reglementat de OG nr. 26/1994, HG nr.S/115/2005 și HG nr.S/762/2004.
Așa cum a reținut în mod corect prima instanță, acest drept nu este contestat de către recurenții-pârâți, argumentul pe care se sprijină apărarea acestora fiind exclusiv acela al lipsei fondurilor bănești, necesare efectuării plăților la nivelul anului 2008; această susținere nu poate impieta în niciun fel asupra recunoașterii drepturilor reclamanților, lipsa de diligență a factorilor responsabili, respectiv a recurentei Ministerul Internelor și Reformei Administrative, neputând justifica încălcarea unui drept cuvenit reclamanților, în temeiul actelor normative enumerate mai sus, drept a cărui acordare a fost reglementată prin chiar Ordonanța nr. 30/2007, privind organizarea și funcționarea acestui minister.
În considerarea acestor argumente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul promovat de către Administrația Națională a de Stat.
În ceea ce privește recursul Ministerului Administrației și Internelor, primele două critici, pe care se întemeiază acestea, vizează pretinsa lipsă a calității procesual pasive a acestei recurente, excepție motivată de aceea că stabilirea și plata drepturilor bănești ce revin fiecărui angajat în parte, sunt în competența exclusivă a conducătorilor acestora, care sunt ordonatori terțiari de credite, astfel că, neexistând nici un raport juridic între MAI și intimații-reclamanți, acest minister nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale. În argumentarea aceleași excepții se susține faptul că, deși ministerul a întreprins demersuri privind alocarea unor sume corespunzătoare drepturilor pretinse de reclamanți, aprobarea acestor credite nu intră în competența respectivului minister, iar raporturile de serviciu ale intimaților se desfășoară cu structura subordonată, ce are personalitate juridică, iar drepturile bănești sunt calculate și plătite exclusiv de către unitatea teritorială în cadrul căreia intimații își desfășoară activitatea și al cărei conducător are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Cu privire la aceste susțineri, Curtea constată că MAI a preluat prin reorganizarea în subordinea sa, unitățile din cadrul și, începând cu data de 1.01.2008, salariații acestor unități beneficiază de drepturile de hrană pentru timp de, fără a se face distincție între salariații contractuali și funcționarii publici din cadrul întregului minister. Deși, recurenta încearcă să se apere prin aceea că nu îi revenea obligația referitoare la aceste drepturi, în calitate de ordonator principal de credite, aceasta ar fi trebuit să-și elaboreze un proiect de buget, prin care să acopere cheltuielile necesare cu personalul angajat, câtă vreme toate unitățile din structura Administrației naționale au notificat structura centrală, dar și ministerul, în sensul punerii la dispoziție a fondurilor necesare pentru plata normelor de hrană. Față de aceste susțineri, este indubitabil faptul că MAI justifică pe deplin calitatea procesuală în obligarea sa la alocarea sumelor pentru plata acestor drepturi. De altfel, susținerile acestei recurente sunt și contradictorii, câtă vreme, pe de o parte susține că nu are calitatea procesuală în ceea ce privește plata acestor drepturi, această calitate aparținând ordonatorului terțiar de credite, iar pe de altă parte, susține faptul că a întreprins demersurile pentru alocarea fondurilor necesare plății respectivelor drepturi, dar calculul și plata efectivă a lor se face de către unitatea teritorială în cadrul căreia, reclamanții-intimați își desfășoară activitatea.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, acesta este, de asemenea, nefondat și argumentat de afirmații privitoare la caracterul acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, ce nu au legătură cu natura cererii introductive de instanță. Era firesc ca prima instanță să oblige și la acordarea pe viitor a acestor drepturi, dreptul reclamanților fiind născut în momentul reglementării sale legale, iar dreptul la acțiune, în momentul nerespectării de către pârâtele-recurente a obligației de plată. Eventuala schimbare pe viitor a calității ordonatorului principal de credite sau a părților raportului de subordonare în structura Administrației Naționale a de Stat nu impietează, în nici un caz, asupra dreptului reclamanților la plata și pe viitor a acestor sume, câtă vreme ele nu au fost achitate de bună-voie.
În sfârșit, în ceea ce privește al patrulea motiv de recurs, recurenta nu dovedește în nici un fel susținerea, în sensul că instanța de fond ar fi acordat un cuantum exagerat al cheltuielilor de judecată, fiind în culpă procesuală, în sensul art. 274 pr.civilă, era firesc să fie obligată la plata acestor sume, câtă vreme nu a recunoscut pretențiile reclamanților și nici nu a produs vreo dovadă, care să probeze caracterul exagerat al sumelor percepute cu titlu de onorariu de avocat, față de amploarea demersurilor pentru, dovedirea pretențiilor.
În consecință, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate și, în baza textului de lege citat anterior, va obliga pe recurente la plata către intimați a cheltuielilor reprezentând onorariu de apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, împotriva sentinței nr. 194 din data de 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanții, toți cu domiciliul ales în comuna G, -, județul D și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 235, cu sediul în comuna G, județul
Obligă recurenții la plata către intimați a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de apărător.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - - - - -
Grefier,
Fiind plecată în concediu de odihnă,
se semnează de către
grefierul șef de secție.
red.
Tehnored.MA
2 ex./30.06.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
