Litigiu privind magistrații. Sentința 17/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 29.10.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.17
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.01.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, având ca obiect litigiu privind magistrații și asupra cererilor de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții și
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței note scrise și concluzii scrise din partea intervenienților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 12.01.2009, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 19.01.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.10.2008 sub nr- reclamantul, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, ca netemeinică și nelegală a Hotărârii nr.821 din 4 septembrie 2008 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii; în baza art. 4 din Legea nr.554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ și pe cale de excepție să se constate nelegalitatea acestei hotărâri și să se dispună suspendarea respectivei hotărâri, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul este cadru didactic universitar la Universitatea de Vest " " A - Facultatea de Științe juridice A, catedra I de drept privat, începând cu anul universitar 2000/2001, ca titular lector universitar la disciplina Drept privat R și Dreptul familiei, post ocupat prin concurs, apoi conferențiar universitar doctor începând cu anul universitar 2003/2004 și de profesor universitar doctor, titluri didactice obținute prin concurs în condițiile și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
În aceleași condiții legale în luna martie 2000 fost ales al Facultății de Științe juridice A, iar în luna martie 2008 fost reales în funcția de decan al aceleiași instituții de învățământ superior.
Se învederează că după dobândirea competențelor profesionale, impuse de exigentele specifice domeniului învățământului universitar și gradelor didactice menționate, a cumulat contractul atipic de muncă pentru funcția de judecător cu contractul de muncă pentru funcția didactică de Profesor universitar doctor și cea de la Facultatea de Științe Juridice
Se arată că în statele europene, practicienii dreptului, cu precădere judecătorii și procurorii de prestigiu, sunt stimulați să devină cadre didactice universitare în beneficiul învățării și aplicării dreptului. Cu toate acestea, se menționează ca pârâtul prin art. l din Hotărârea nr.821/4 septembrie 2008 decis, într-o manieră contrară legii, că judecătorii și procurorii pot ocupa numai funcții de execuție în facultăți și universități.
Se învederează că dispozițiile Legilor nr.303/2004 și nr.128/1997 permit cumulul de contracte încheiate pentru activități diferite (activitatea de judecător și activitatea didactică) și nu instituie nici o incompatibilitate între funcția didactică, funcția de judecător sau procuror și funcția de conducere în instituția de învățământ superior.
Se arată că raportat la dispozițiile constituționale și ale legilor interne, dar și comunitare, întreaga hotărâre, excede și contravine legii, deoarece,în condițiile în care, contractul de muncă, dovedește calitatea de titular a cadrului didactic, un act administrativ, cum este hotărârea, nu se poate abate și nu poate adăuga la lege. Mai mult, nu are atributul legal să intervină într-un domeniu în care nu are competențe recunoscute de lege și nici într-un raport juridic în care nu este parte, cu scopul de a restrânge efectele legii prin stabilirea unui tratament inegal între cadrele didactice titulare, respectiv, prin obstrucționarea sau îngrădirea anumitor cadre didactice de la exercițiul tuturor drepturilor ce derivă din contractul de muncă încheiat pe durata nedeterminată.
Se menționează că prin hotărârea emisă tinde să obstaculeze dreptul la beneficiul evoluției în cariera didactică universitară, ceea ce impun anularea și restabilirea legalității în privința exercițiului acestui beneficiu. Se susține că hotărârea este lovită de nulitate absolută sub următoarele aspecte: Consiliul Superior al Magistraturii nu are competența legală de a decide cu privire la drepturile și obligațiile derivate din contractul de muncă încheiat de cadrul didactic universitar, chiar în ipoteza în care, o parte din acest contract este judecător sau procuror în funcție.
Se arată că în unele țări europene, sunt stabilite condiții și proceduri de recunoaștere a rezultatelor de excepție, creative de drept din activitatea de judecată, iar judecătorilor le sunt recunoscute aceste rezultate ca activități de cercetare, întrucât în certe cazuri, hotărârile judecătorești - irevocabile reflectă dezlegări ale normelor juridice, și deci, aplicații practice ale teoriei. În speță, este un terț străin de acest contract, iar principiul relativității efectelor juridice ale contractului față de penitus extranei operează și în această materie.
Pe de altă parte, se menționează că dispozițiile art.35 din Legea nr. 317/2004, nu conferă atribuția de imixtiune în evoluția cadrului didactic universitar, chiar dacă acesta are și calitatea de magistrat judecător sau procuror. Dimpotrivă, atribuțiile sunt enunțate de lege, în mod expres și în strânsă relație cu executarea contractului atipic de muncă al judecătorului sau procurorului în funcție.
e)propune Președintelui României conferirea de distincții pentru judecători, în condițiile legii;
f) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.
Se menționează că hotărârea atacată contravine flagrant dispozițiilor Legii nr.303/2004 și Legii nr.128/1997.
Se arată că în aplicarea art.125 alin.3 din Constituția României, Capitolul II din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor a concretizat incompatibilitățile, conflictele de interese și interdicțiile, nepermițând acestor demnitari să desfășoare alte activități, în afara celei didactice în învățământul universitar.
Se menționează că în acord cu art.5 alin. l, din legea menționată, funcția de judecător, procuror, sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii.
În același context, se arată că conform art.5 alin 2 judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire sau de apărare a intereselor generale ale societății, cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și s-a considerat că existența conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu.
Se arată că hotărârea pârâtului contravine flagrant dispozițiilor Legilor nr.303/2004, nr.128/1977 cât și a Legilor nr.53/2003, nr.95/1999 și Contractul colectiv de muncă la nivel național. Interpretarea legii dată de pârât, prin hotărârea emisă, adaugă la Constituția României, la legile în vigoare și alterează grav textul și esența legii, selectând - fără temei doar unele dispoziții din Legea nr.128/1997 care să faciliteze pronunțarea hotărârii atacată, parcă dictată de interesele unor persoane străine și din afara sistemului judiciar.
Se învederează că hotărârea pârâtului este rezultatul depășirii atribuțiilor legale ale care nu are căderea legală să decidă în problemele învățământului universitar și cu atât mai puțin, să impună soluții păguboase unei instituții cu care nu se află în vreun raport juridic.
Așadar, câtă vreme Legea nr.303/2004 enumera expres și limitativ cazurile de incompatibilitate în care judecătorul sau procurorul se pot afla, precum și interdicțiile de a exercita o altă funcție publică sau privată, nu se pot adăuga altele deoarece, așa cum însuși pârâtul și-a enunțat adagiul " excepțio est strictissmae interpretationis ( aplicationis).
Hotărârea pârâtului este nelegală și pentru faptul regretabil că același pârât nu a ținut seamă de toate dispozițiile Legii nr.128/1997 din care ar fi aflat bunăoară că, facultățile nu au personalitate juridică, că fiind instituții de învățământ superior nu sunt persoane de drept privat, că organul de conducere al facultății este consiliul profesoral, că decanul, prodecanul, șeful de catedră, directorul de studii, directorul de departament, etc. nu sunt funcții de execuție, în înțelesul normei juridice aplicabile altor entități publice sau private ci, forme organizatorice specifice învățământului universitar superior.
Se menționează că hotărârea pârâtului este emisă cu scopul vădit interesat de a vătăma drepturile și interesele legitime ale judecătorilor și procurorilor, cadre didactice în învățământul universitar.
Se menționează că hotărârea pârâtului este vătămătoare moral, drepturilor legitime ale reclamantului și pentru faptul că, excluderea accesului său la conducerea facultății de drept - o instituție "non profit", afectează însăși demnitatea funcției de judecător, pus astfel în inferioritate fată de celelalte cadre didactice universitare, numai pentru simplu motiv că sunt magistrat - judecător.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar documentele care atestă calitatea și funcția sa didactică de profesor universitar doctor și decan al Facultății de Științe juridice A - din cadrul Universității de Vest " "
Legal citat, pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată.
Se menționează că potrivit dispozițiilor art.7 din legea contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului sau oricând, în cazul actelor administrative normative, revocarea acestuia iar reclamantul nu a respectat procedura prealabilă. În subsidiar, se solicită respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât prin hotărârea atacată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis că judecătorii și procurorii care au calitatea de cadru didactic pot ocupa, potrivit dispozițiilor constituționale și legale, numai funcții de execuție în structurile unei facultăți sau universități, precum și în structurile unei instituții de cercetare în domeniul juridic. Potrivit dispozițiilor constituționale amintite, se statuează că funcția de judecător sau procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Posibilitatea ca judecătorii și procurorii care au calitatea de cadru didactic de a accede într-o funcție de conducere în structurile unei universități este o problemă care se circumscrie problemelor aferente "carierei magistraților". Se arată că hotărârea atacată este legală, fiind emisă în temeiul dispozițiilor art.125 alin 3 și art. 132 alin 2 din Constituția României. În ceea ce privește critica reclamantului referitoare la faptul că instituția pârâta nu are competența legală de a decide cu privire la drepturile și obligațiile derivate din contractul de muncă încheiat de cadrul didactic universitar - judecător în funcție, se învederează că această critică nu poate fi reținută întrucât Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat dispozițiile constituționale în virtutea competenței sale referitoare la cariera magistraților, prevăzută în art.35 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și în temeiul atribuțiunilor sale de legiferare, prevăzute în cuprinsul art.38 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la dispozițiile art.23 alin 1 din aceeași lege.
Din interpretarea sistematică a acestor norme juridice rezultă că funcțiile didactice din învățământul superior au natura unor funcții de execuție în structurile unei facultăți sau universități, precum și în structurile unei instituții de cercetare în domeniul juridic. Prin urmare, judecătorii și procurorii care au calitatea de cadru didactic pot ocupa aceste funcții de execuție în structurile unei facultăți sau universități, funcții care presupun incidența unor atribuții de natură academică.
La data de 21.11.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care solicită, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr.821/4 septembrie 2008 emisă de pârât; să se dispună suspendarea efectelor juridice ale hotărârii atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În motivare se arată în esență că este cadru didactic universitar titular, din anul 1994 la Facultatea de Drept din cadrul Universității din S, iar în prezent este Conf.. dr. Se menționează că a ocupat postul didactic prin concurs, din anul 1997 când s-a transferat în interesul serviciului de la Tribunalul Sibiu la Universitatea " " din S, Facultatea de drept, iar după susținerea doctoratului și dobândirea competențelor profesionale impuse de exigențele specifice domeniului, a revenit în funcția de judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, începând cu anul 2000 cumulând două contracte, cel în care prestația specifică este activitatea didactică universitară și contractul atipic de muncă, în care activitatea specifică este cea de judecată.
Se arată că în acord cu art.4 și art.7 alin.5 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. În speță, obiectul procesului este nulitatea absolută a hotărârii pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, căreia nici o lege nu îi conferă drepturi de a limita evoluția profesională în cariera didactică universitară a unor persoane, cu atât mai mult cu cât au calitatea judecători sau procurori. Se arată că nulitatea absolută a hotărârii este determinată și de încălcarea unei obligații fundamentale a acestui organism de a preveni, combate și sancționa oricare formă de discriminare și care, a fost creat pentru a garanta și nu a obstacula independența materială și profesională a judecătorilor și procurorilor.
Se arată că este discriminare indirectă, orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități. Se menționează ca combaterea discriminării se bazează pe respectarea principiilor egalității care presupune respectarea drepturilor omului și egalitatea șanselor pentru toți cetățenii României, al politicii afirmative care reprezintă un set de acțiuni pozitive pentru eliminarea excluziunii sociale a unor categorii de persoane supuse discriminării, al solidarității care urmărește realizarea coeziunii sociale a cetățenilor, al parteneriatului care implică pe toți actorii sociali să acționeze direct sau indirect împotriva discriminării și al transparenței conform căruia, trebuie menținută cooperarea cu societatea în procesele de elaborare a reglementărilor și de luare a deciziilor.
Contrar politicilor afirmative, pârâtul a eliminat egalitatea șanselor, excluzând "sic volo" judecătorii și procurorii de la evoluția profesională oferită de contractul de muncă având ca obiect activitatea didactică universitară.
Se învederează că nulitatea absolută a Hotărârii se regăsește ca o sancțiune pentru încălcarea principiilor din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România în 1994; Protocolul 12 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; Tratatul d l Amsterdam, 1999; Carta drepturilor fundamentale a 2000//01; Recomandările de politică generală în domeniul discriminării ale Comisiei Europene împotriva și (ECRI); OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Legea nr.48/2002 pentru aprobarea nr.OG137/2000.
Conform art.21 alin.2 și 4 din Constituția României exercitarea dreptului de adresare la justiție "nu poate fi îngrădit" iar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Se arată că măsura reflectă condiționarea exercițiului dreptului de acces la o instanță judecătorească, dar o astfel de restricție nu se justifică pe nici una din împrejurările descrise de art. 53 alin. l și 2 din Constituție1. Bazat pe legea fundamentală și raportat la profesionalismul de notorietate al membrilor, susține că obligația de a formula plângere prealabilă nu se justifică.
La data de 24.11.2008 G, a formulat cerere de intervenție în interes propriu în temeiul art.49 și urm. Cod procedură civilă în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în tot a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.821/4.09.2008 și suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art.15 (1) din Legea Contenciosului Administrativ.
În motivare se arată în esență că începând cu anul 2001, ocupat funcția de lector universitar, post obținut prin concurs organizat în cadrul Universității - Facultatea de Drept, devenind în aceste condiții cadru didactic titular. Începând cu anul 2008 deține postul de conferențiar universitar - obținut de asemenea prin concurs, în cadrul instituției menționate mai sus, fiind titular al disciplinelor de criminalistică și criminologie.
Se menționează de asemenea că îndeplinește funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezent fiind detașat în cadrul Ministerului d e Justiție în funcția de consilier al Ministrului Justiției. Prin Decizia nr.19 din 29.10.2008, emisă de Rectorul Universității din C N, a fost numit în funcția de al Facultății de Drept din cadrul acestei Universități.
Se arată că raportat la dispozițiile constituționale și ale normelor interne și comunitare, Hotărârea emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - ce reprezintă actul administrativ atacat prin prezenta, care stabilește că magistrații judecători și procurori nu pot ocupa decât funcții de execuție în cadrul instituțiilor de învățământ universitar - contravine dispozițiilor Constituției și ale Legii nr.303/2004, așa cum reiese din motivarea acțiunii înaintate de către reclamantul. Se menționează că Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere dispozițiile art.35 aliniat ultim lit. f), a procedat la adoptarea Hotărârii atacate prin depășirea limitelor fixate de textul de lege în ce privește competențele și atribuțiile acestei instituții. Astfel, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt: propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, numește judecătorii stagiari și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a, dispune promovarea judecătorilor și a procurorilor, eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari, propune Președintelui României conferirea de distincții pentru judecători, în condițiile legii.
Se învederează că prin adoptarea acestei Hotărâri, Consiliul Superior al Magistraturii a îngrădit dreptul propriu al magistraților de a desfășura o activitate didactică, respectiv dreptul la o evoluție profesională în cariera didactică universitară, fără a ține seama că prin această activitate se contribuie și la formarea profesională a viitorilor juriști sau la perfecționarea profesională continuă a magistraților. Se arată că Consiliul Superior al Magistraturii, deși invocă faptul că magistrații nu pot ocupa funcții de conducere în structurile universitare datorită unor aspecte de ordin administrativ, este de acord pe de altă parte ca aceștia să gestioneze patrimoniile instanțelor la care lucrează, în calitate de ordonatori principali de credite, acceptând ca în domeniul justiției magistratul să realizeze o activitate cu caracter financiar-administrativ, în calitate de conducători ai instanțelor de judecată și parchetelor. Se precizează că decanii, prodecanii, șefii de catedră - funcții ce au fost considerate de către Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind incompatibile cu calitatea de magistrat - dețin atribuții ce vizează exclusiv organizarea procesului didactic, evaluarea calității actului pedagogic al titularilor de disciplină, coordonarea activității științifice desfășurate la nivelul fiecărei facultăți, iar îndeplinirea acestor atribuții fiind strict circumscrisa sferei activităților didactice.
Reținând cauza spre soluționare asupra excepției de necompetență materiala a Curții de APEL TIMIȘOARA, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată și prin cererile de intervenție în interes propriu formulate în prezentul dosar s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, ca netemeinică și nelegală a Hotărârii nr.821 din 4 septembrie 2008 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii; iar art.4 din Legea nr.554 din 2 decembrie 2004 Contenciosului administrativ și pe cale de excepție să se constate nelegalitatea acestei hotărâri și să se dispună suspendarea respectivei hotărâri, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Curtea constată că prin hotărârea a cărei anulare se solicită s-a statuat de către plenul Consiliului Superior al Magistraturii că judecătorii și procurorii, care au calitatea de cadru didactic, pot ocupa, potrivit dispozițiilor constituționale și legale numai funcții de execuție în structurile unei facultăți sau universități, precum și în structurile unei instituții de cercetare în domeniul juridic.
Dispozițiile art.29 alin. 5 și 7 din Legea nr.317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, republicată, stabilesc că hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Textul mai sus menționat instituie o excepție de la regula cu caracter general, potrivit căreia actele administrative pot fi atacate conform procedurii reglementate de dispozițiile Legii nr.554/2004. Or, excepțiile sunt de strictă reglementare și trebuie respectate ca atare. Curtea constată că hotărârea atacata are ca obiect de reglementare o problema care privește drepturile magistraților (judecători si procurori) și cariera acestora.
Cu privire la dreptul de acces al părților la o instanță în vederea analizării legalității hotărârii atacate, aspect invocat de către acestea, subliniem că art. 29 alin. 5 și 7 din Legea nr.317/2004 prevede că partea interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la hotărârea pronunțată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin deciziile nr.634/2007 și nr.331/2007.
Prin urmare, prin raportare la prevederile mai sus menționate, acțiunea formulată, precum și cererile de intervenție în interes propriu reprezintă o cale de atac, și anume recurs, declarată împotriva hotărârii pronunțate de către plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel fiind, Curtea constată că acțiunea formulată nu întrunește caracterele unui act administrativ asimilat, în sensul art.2 alin. 2 din Legea nr.554/2004 și nu poate fi supusă controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
Reținând cele expuse, văzând și prevederile exprese ale art.29 alin 5 și 7 din Legea nr.317/2004, raportate la art.8 din Legea nr.554/2004 Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal și va declina competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ și fiscal.
Declină competența de soluționare a cererilor formulate de reclamantul și de intervenienții și G în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2009
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/26.01.09
TEHNORED:/29.01.09
2.ex./SM/
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
