Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Sentința 103/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 103 CC
Ședința din camera de consiliu de la 12.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU handicap și .
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au răspuns reclamantul, personal, și pârâta, prin consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că procedura de citare este legal îndeplinită și că pârâta a depus, prin serviciul registratură, la data de 04.11.2009, cerere comunicare acțiune.
Pârâta, prin consilier juridic, precizează că a luat cunoștință de acțiune de la dosar. Depune întâmpinare și acte, comunicându-le și reclamantului, personal, precizând că în mod greșit a fost citată în calitate de pârâtă, pentru că reclamantul a chemat în judecată doar pe Președintele,.
Reclamantul, personal, se legitimează cu CI seria - nr. - eliberată de SPCLEP Oltenița la 05.06.2008.
Curtea pune în vedere reclamantului, personal, să precizeze cadrul procesual, cu privire la pârâții pe care înțelege să-i cheme în judecată.
Reclamantul, personal, arată că a chemat în judecată numai pe fostul conducător al, în calitate de fost președinte.
Curtea ia act că pârât în cauză este doar, în calitate de fost președinte al.
Curtea invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, având în vedere și faptul că prin acțiune se invocă nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în aplicarea acestor dispoziții legale.
Reclamantul, personal, solicită respingerea excepției, cererea de chemare în judecată fiind admisibilă.
Curtea, în subsidiar, acordă cuvântul asupra cererii de chemare în judecată.
Reclamantul, personal, arată că solicită partea ce i se cuvine din sentința civilă menționată în acțiune. Precizează că trebuie să i se plătească despăgubiri de 2.500 lei și pârâtul, deși somat la sediul instituției, nu a dat curs somației de plată. Solicită aplicarea amenzii pentru neplata sumei de 2.500 lei, cota parte ce-i revenea pârâtului aop lăti din despăgubiri.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap () și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea la punerea în executare Sentinței civile nr. 4CC/07.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă menționată pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri și sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale.
Reclamantul mai arătat că i-au fost achitate daunele morale, iar din suma de 5000 lei reprezentând despăgubiri, pârâta a achitat suma de 2500 lei, însă pârâtul refuzat achitarea diferenței de 2500 lei, împrejurare ce a determinat promovarea prezentei acțiuni.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 448/2006 și Legii nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii s- administrat proba cu înscrisuri.
În ședința din Camera de Consiliu din data de 12.11.2009, reclamantul învederat instanței că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, pe, fost președinte al .
La același termen de judecată, Curtea invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile hotărârii.
Dispozițiile alin. 2 ale art. 24 din același act normativ prevăd că, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
În baza acestor dispoziții legale, Curtea de Apel București - Secția a VIII- Contencios Administrativ și Fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 4CC/07.02.2008, prin care a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Președintele -, a aplicat conducătorului amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în ceea ce privește acordarea drepturilor recunoscute reclamantului corespunzătoare încadrării în grad pe handicap accentuat gr. II și obligat pârâții, în solidar, la despăgubiri către reclamant în cuantum de 5000 lei.
Prin urmare, reclamantul uzat de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 în vederea punerii în executare unei hotărâri definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, astfel că, în eventualitatea nerespectării hotărârii date în aplicarea art. 24, dispozițiile legale nu reglementează posibilitatea de a se recurge ulterior la aceeași procedură.
Dispozițiile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 prevăd că reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2500 lei la 10.000 lei, fapta constând în neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. 2.
În aceste condiții, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă și urmează să dispună respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în municipiul Oltenița,-, -. A,. 4, parter, județul C, în contradictoriu cu pârâtul, cu adresă de comunicare a actelor de procedură la locul de muncă, respectiv Inspectoratul pentru Protecția Mediului H, cu sediul în H, str. - - nr. 25, județul H, ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 4ex.
09.12.2009
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion