Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 1232/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--4.09.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1232

Ședința publică din 19 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul Consiliul Local și Comuna împotriva sentinței civile nr.75/27.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Arad, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL A, având ca obiect sancțiune pentru neexecutarea hotărârii-art.24 din Legea nr.554/2004.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta se prezintă avocat în substituirea av., lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea Consiliului Local.

Avocata reclamantei intimate depune la dosar delegație de substituire.

Instanța pune în discuție excepția tardivității introducerii recursului și acordă cuvântul pe acesta.

Avocata reclamantei solicită admiterea excepției tardivității recursului, întrucât acesta a fost formulat după expirarea termenului prevăzut de art.25 alin.3 din Legea nr.554/2004.

După dezbateri, dar nu înainte de ridicarea ședinței de judecată se prezintă pentru recurenți avocat care solicită respingerea excepției tardivității.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr.75/27.2008 pronunțată în dosar nr.435/10(72008 Tribunalul Arada admis în parte acțiunea reclamantei -. SRL împotriva pârâtului Consiliul Local și în baza art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004 a dispus amendarea Consiliului local al comunei, cu 20% din salariul minim brut pe economie de 500 lei în 2008, pentru fiecare zi de întârziere, de la comunicarea prezentei hotărâri până la executarea hotărârii definitive și irevocabile nr. 3234/20 dec.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 8209/2006, a respins ca inadmisibile capetele de cerere din acțiunea formulată de reclamantă privind stabilirea în temeiul Legii 236/2006 de aprobare și modificare a OUG 110/2005, a prețului de vânzare pentru imobilul Dispensar medical Uman, situat în comuna, precum și ca sentința pronunțată să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, cu obligarea reclamantei de a-l achita cu plata în rate potrivit art. 11 din legea 236/2006, precum și pentru a dispune Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară întabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă asupra imobilului.

În motivare s-a reținut că prin acțiunea s-a cerut obligarea pârâtului la stabilirea în temeiul Legii nr. 236/2006 de aprobare și modificare a OUG nr. 110/2005, prețul de vânzare pentru imobilul Dispensar medical Uman situat în comuna, jud. A, compus din cabinete de consultație, cabinet și, sala de tratamente, sala de așteptare, grupuri sanitare, birou administrativ și spații auxiliare compuse din platforma recipient - combustibil necesar încălzirii, spațiu de izolare și depozitare a reziduurilor biologice și sanitare, garaj auto, locuința anexa necesară pentru cazarea medicilor în afara orelor de program; 2) să se dispună ca în cazul în care pârâta nu dă curs dispozițiilor irevocabile și definitive ale Sentinței civile nr. 3234/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul Arad, prezenta sentință să țină loc de contract de vânzare-cumpărare la prețul stabilit conform primului capăt de cerere, cu obligarea reclamantei de a-l achita cu plata în rate potrivit art. 11; 3) să dispună Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă asupra imobilului; 4) să dispună în temeiul art. 24 alin. 1 și 2 din legea 554/2004, obligarea în solidar a celor 13 consilieri locali, membri ai Consiliului Local al Comunei la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 12.05.2007 și până la data introducerii acțiunii, pentru refuzul de a executa în termen de 30 de zile a hotărârii definitive și irevocabile pronunțată de instanța de contencios administrativ.

Litigiul dedus judecății nu se circumscrie dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, la care face referire pârâtul, întrucât acesta nu a fost chemat în judecată pentru revocarea în tot sau în parte a unui act administrativ, ci pentru neexecutarea în termenul prevăzut de lege a unei sentințe definitive și irevocabile și ca urmare a refuzului nejustificat al acestuia de a proceda la soluționarea cererilor formulate de către reclamantă la data de 26.07.2007, respectiv 09.10.2007.

Procedura prealabilă nu este impusă de lege în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea autorității publice sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii, astfel că excepția invocată va fi respinsă.

Referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată invocată de către pârât, instanța consideră că soluționarea acesteia atârnă în tot de dezlegarea de drept a problemei supusă judecății pe fond a litigiului.

Privitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. 1 și 2 din legea 554/2004 și obligarea în solidar a celor 13 consilieri locali, membri ai consiliului local al comunei, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 12.05.2007 și până la data introducerii acțiunii pentru refuzul de a executa în termen de 30 de zile hotărârea definitivă și irevocabilă pronunțată de instanța de contencios administrativ, instanța apreciază ca fiind întemeiată această cerere urmând a fi admisă pentru cele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 554/2004 hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care instanța de contencios administrativ a admis acțiunile formulate în temeiul acestei legi, constituie titlu executoriu iar punerea în executare a acestora se face conform prevederilor art. 24, 25 din Legea 554/2004, nefiind necesară învestirea cu formulă executorie prevăzută de art. 269 (1) Cod procedură civilă.

Amenda fiind hotărâtă printr-o acțiune ulterioară se va aplica de la comunicarea acestei hotărâri în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, care în 2008 este de 500 lei și până la executarea hotărârii definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios.

Referitor la celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, instanța constată că acestea sunt inadmisibile întrucât instanța de contencios administrativ nu are abilitatea legală de a stabili prețul de vânzare pentru imobilul Dispensar medical și nici modalitatea de plată a acestuia, aceste atribuții fiind reglementate prin OUG nr. 110/2005 aprobată prin Legea 236/2006, drept pentru care acestea vor fi respinse ca inadmisibile.

În cauză a declarat recurs Consiliul Local și Comuna, criticând sentința privitor la măsura aplicată în temeiul art.24-25 din Legea nr.554/2004, însă recursul este tardiv și se respinge pentru că:

Dispoziția din sentința privitoare la amendarea pârâtului Consiliul local cu 20% din salariul brut pe economie de 500 lei în anul 2008 fost pronunțată de Tribunalul Arad, în temeiul art.24-25 din Legea nr.554/2004.

Art.25 alin.3 din Legea nr.554/2004 prevede că hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Sentința civilă nr.75/2008 a Tribunalului Arada fost comunicată pârâtului la data de 14.VII.2008, potrivit dovezii de comunicare depusă la fila 70 din dosarul instanței de fond, iar recursul s-a înregistrat la Tribunalul Arad la data de 25.VII.2008, deci cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicarea hotărârii, motiv pentru care cererea se respinge ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de reclamanta -. SRL împotriva sentinței civile nr.75/27.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 19.XI.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

red. -20.11.2008

tehnored. -28.11.2008; 2 ex.

prima instanță: Tribunalul Arad

Judecător:

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Mircea Ionel Chiu, Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 1232/2008. Curtea de Apel Timisoara