Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 154/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - sancțiune pentru neexecutare hotărâre -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR.154

Ședința publică din 29 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Tofan Aurica

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în comuna nr. 2303, județul S și pârâtul - primarul comunei, domiciliat în comuna, județul S, împotriva sentinței nr.184 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că au fost depuse taxele judiciare de timbru și timbrele judiciare aferente recursurilor și că, reclamantul recurent a depus adresa nr.2547/23.06.2008 a DRDP I din care rezultă că terenul în litigiu este extravilan.

Întrebat fiind cu privire la actul prin care s-a refuzat emiterea autorizației reclamantul recurent a arătat că deține adrese prin care se refuză autorizarea, că în certificatul de urbanism s-au introdus niște condiționări care îngreunează obținerea aprobării, cu atât mai mult cu cât terenul figurează în extravilan, nefiindu-i comunicate certificatul de urbanism și -ul.

Pârâtul recurent a precizat că terenul se află în apropierea DN, fapt ce impune solicitarea unor avize, că reclamantul a construit imobilul fără autorizație și că nu a existat un refuz scris în a emite autorizație. A mai arătat că terenul era în extravilan dar prin a fost trecut în intravilan, modificarea fiind aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local, acte care pot fi puse la dispoziția reclamantului.

Instanța constatând recursurile legal timbrate și în stare de judecată, a dat cuvântul pe fond.

Reclamantul recurent a cerut admiterea recursului său așa cum a fost formulat, motivat de faptul că are titlu de proprietate pentru teren și că refuzul primăriei de a emite autorizație de construire este nejustificat, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul recurent solicitat admiterea recursului său așa cum a fost formulat, arătând că nu a fost un refuz în emiterea autorizației. De asemenea a precizat că reclamantul a fost sancționat contravențional fiind obligat astfel la demolarea imobilului, fără cheltuieli de judecată.

Cu privire la recursul pârâtului, reclamantul a cerut respingerea acestuia, arătând în replică faptul că prin procesul verbal de contravenție i s-a pus în vedere să intre în legalitate în termen de 30 de zile, dar din cauza tergiversării primăriei nu are această posibilitate. A cerut instanței să aibă în vedere sentința nr. 405.

Referindu-se la recursul reclamantului pârâtul a solicitat respingerea ca nefondat.

Declarând dezbaterile, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- din 09.04.2008, reclamantul, în contradictoriu cu Primarul comunei, județul S, a solicitat amendarea acestuia cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, până la punerea în executare a sentinței nr. 405 din 22.02.2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1409 din 11.10.2007 a Curții de APEL SUCEAVA, cât și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, daune morale și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin sentința nr. 405 din 22.02.2007 a Tribunalului Suceava, pârâta Primăria comunei - prin primar, a fost obligată să-i elibereze autorizația de construire, hotărârea fiind rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de pârâtă prin decizia nr. 1409 din 11.10.2007 a Curții de APEL SUCEAVA dat, cu toate acestea, nici până în prezent nu i s-a eliberat autorizația de construcție, motiv pentru care a suferit prejudicii materiale și morale.

Prin sentința nr. 184 din 3.07.2008 a Tribunalului Suceavas -a admis în parte acțiunea și s-a dispus aplicarea pârâtului a amenzii de 20% din salariul minim brut pe fiecare zi de întârziere până la executarea sentinței 405 din 22.02.2007 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă. Totodată pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului 700 lei despăgubiri și 344 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți, dosarul fiind înregistrat la Curtea de APEL SUCEAVA sub nr- din 11.12.2008.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că cererea sa a fost admisă doar în parte, fiind respinsă nejustificat cererea de acordare de daune morale, daune cuvenite datorită sentimentelor de frustrare și neputință față de autoritățile locale pe care le-a sesizat.

În motivarea recursului promovat de - primarul comunei s-a arătat că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului privind refuzul nejustificat de a-i elibera autorizația de construire, aceasta fiind făcută conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991.

Examinând recursurile sub raport de motivele invocate Curtea reține următoarele:

Reclamantul a solicitat daune datorită refuzului nejustificat al Primarului comunei de a-i elibera autorizație de construcție.

Din înscrisurile prezentate la dosar nu rezultă un astfel de refuz.

În fond reclamantului i s-a eliberat un certificat de urbanism ( fila 103 dosar fond) în care au fost menționate anumite condiții pentru obținerea autorizației de construcție.

Unele dintre aceste cerințe au fost considerate nejustificate de către reclamant.

În aceste condiții însă calea de urmat de către reclamant nu era aceasta, ci demonstrarea nelegalității obligării la emiterea acelui aviz.

Pe de altă parte nu trebuie omisă nici atitudinea reclamantului care a edificat în parte locuința fără a deține autorizație de construire obligatorie conform Legii nr. 50/1991.

Concluzionând, în cauză nu este vorba de refuzul eliberării unei autorizații de construire, câtă vreme reclamantul nu a depus cererea și înscrisurile cerute în acest sens dar fie nu i s-a răspuns, fie acest răspuns a fost negativ în mod justificat.

În aceste condiții Curtea apreciază că recursul promovat de pârâtul este întemeiat conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă motiv pentru care îl va admite, urmând a modifica hotărârea instanței de fond în sensul respingerii cererii reclamantului ca nefondată.

În ceea ce privește recursul reclamantului privind daunele morale acesta urmează a fi respins ca și consecință a respingerii cererii sale, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna nr. 2303, județul S împotriva sentinței nr.184 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Admite recursul pârâtului - primarul comunei, domiciliat în comuna, județul S, modifică sentința și în rejudecare, respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2ex/03.02.2009

jud.fond.

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Nastasi Dorina, Tofan Aurica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 154/2009. Curtea de Apel Suceava