Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.953/2008
Ședința publică de la 9 decembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de către reclamanta - SRL S și de către pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2721/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2008 fiind consemnate în încheierea din acea zi, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2008, iar apoi pentru data de 9 decembrie 2008, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2.721 din data de 23 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost admisă în parte cererea precizată de reclamanta "", împotriva pârâtului, în calitate de primar al comunei și în consecință a fost aplicată pârâtului o amendă în cuantum de 10.380 lei; și respinse celelalte petite formulate de reclamantă.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin adresa nr. 104 din 13 martie 2007, reclamanta "" a solicitat pârâtului primarul comunei să-i comunice o serie de informații considerate de interes public, dar întrucât nu i s-a răspuns, a recurs la chemarea în judecată obținând o hotărâre de obligare la furnizarea informațiilor și cu toate acestea, pârâtul nu a respectat dispozițiile hotărârii, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la susținerile pârâtului privind executarea hotărârii a mai reținut instanța că nu pot fi luate în considerare, deoarece adresa nu conține un răspuns ci o invitație la sediul primăriei în vederea primirii răspunsurilor la mai multe adrese.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamanta, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate sau netemeinicie.
Soluția menționată a fost însă recurată și de pârât care prin demersul său a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii introductive.
În susținerea celor solicitate, recurentul a arătat că în mod greșit instanța a apreciat că nu s-au executat cele stabilite prin sentință, considerând că răspunsul nu poate fi valabil. Petenta, se arată, în mod repetat a adresat cereri în baza Legii nr. 554/2004, cu același conținut, față de care s-a încercat să se răspundă, aducându-se completări răspunsurilor anterioare. Astfel, se arată, în ceea ce privește răspunsul la adresa nr. 104, acesta a fost dat fiind înregistrat sub nr. 104/2008, adresa nr. 1.597/2008 fiind doar o completare la răspunsul inițial având în vedere că petenta a solicitat să i se comunice care a fost profitul primăriei, fără să se știe la ce fel de profit face referire petenta. De altfel, arată recurentul, în răspunsul inițial s-a precizat că primăria nu are de achitat vreo sumă de bani cu titlu de preț pentru administrarea pădurii, că pentru anul 2007 există un contract de pază.
Verificând regularitatea sesizărilor la data de 26 noiembrie 2008, Curtea, în temeiul art. 137.pr.civ. art. 206.pr.civ. a invocat excepția nulității recursului declarat de "" apreciată ca întemeiat.
În acest sens se reține că potrivit art. 303.pr.civ. recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs (termen ce este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, așa cum statuează art. 301.pr.civ.).
Conform alin. 2 al aceluiași articol, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost făcut nai înainte.
Tot astfel, art. 306.pr.civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția celor prev. în alin. 2 (ordine publică).
În speță, recursul nu a fost motivat în fapt și în drept, context în care, în raport cu dispozițiile art. 306 alin. 1.pr.civ. Curtea va admite excepția și, pe cale de consecință, va constata nulitatea recursului declarat de relcamanta "".
Trecând așadar la examinarea recursului declarat de pârât, în raport cu actele dosarului, de dispozițiile Legii nr. 554/2004, a art. 304.pr.civ. Curtea reține că aceste este întemeiat.
Astfel, se reține că prin sentința nr. 2.281/2007 a Tribunalului Maramureș invocată în susținerea demersului vizând amendarea conducătorului autorității publice, a fost obligat acesta din urmă la a furniza societății comerciale informațiile solicitate prin adresa nr. 104 din 13 martie 2007. Această adresă, în conținutul său, avea în vedere a fi comunicate: a) care au fost cheltuielile de administrare ale pădurii proprietatea Primăriei pentru fiecare an din perioada 2002 - 2007, b) care a fost profitul de care primăria a beneficiat; c) dacă pentru anul 2007 primăria are contract de pază și administrare pentru pădurea ce-i aparține; d) în cazul în care nu are, să se explice care sunt motivele pentru care nu s-a încheiat contract de administrare.
Unele din aceste informații, așa cum rezultă din actele depuse în dosarul nr- au fost solicitate și printr-o altă adresă la care s-a răspuns în anul 2007 în sensul că: contractul de administrare a pădurii, proprietatea Primăriei, a expirat la data de 31 decembrie 2006; la ora actuală pădurile proprietatea primăriei sunt păzite de personalul Ocolului Silvic; nu s-a reușit încheierea unui contract de administrare cu Ocolul Silvic (structură silvică autorizată) deoarece nu s-a prezentat nici un ofertant la licitația organizată în vederea atribuirii contractului.
În considerarea acestui răspuns și față de obligația statuată referitor la solicitările din adresa enunțată, nr. 104/2007, autoritatea publică a informat societatea cu adresa nr. 104/2008 că primăria nu a achitat nici un pentru paza și administrarea pădurii comunale; iar pe anul 2007 există un contract de pază și administrare a pădurii comunale (până la formarea structurilor proprii).
Ulterior, prin adresa nr. 1.597/2008, aceeași autoritate publică se adresează societății solicitându-i a se prezenta la sediul unității în vederea primirii răspunsurilor referitoare la adresele la care nu s-a dat curs răspunsurilor.
Prin aceeași adresă s-a relevat că și pentru alte adrese a fost invitat, dar nu s-a dat curs invitațiilor.
În susținerea comunicărilor făcute s-au depus recipise cu confirmare de primire, adrese înaintate societății aferente perioadei 2007 - 2008.
Din expunerea rezumativă a derulării demersurilor se observă că s-a răspuns solicitărilor adresate ce au vizat administrarea, paza, cheltuielile, contracte și motive, mai puțin cu privire la profit întrucât solicitarea era lacunară. Cu privire la acestea, așa cum se observă din expunere, societatea a fost invitată la sediul entității cu precizarea de a da curs invitației, față și de invitațiile anterioare adresate. Tot astfel, din cele de mai sus se observă că răspunsurile la adresa ce a stat la baza hotărârii de obligare și altele ce au vizat tangențial și administrarea au fost comunicate prin poștă cu confirmare de primire. Or, în aceste circumstanțe ale conformărilor aferente anilor 2007 - 2008, răspunsurilor, a invitațiilor adresate, dat fiind uneori și urmare a neprecizării concrete a unor informații (ca de pildă cea referitoare la profit - rezultat din ce; ce an -), cât și a neprezentării în urma invitației la sedsiul entității pentru primirea răspunsurilor, chiar în eventualitatea solicitării unor lămuriri, nu se poate vorbi de o nerespectare a dispozițiilor hotărârii, iar sub acest aspect reținerile primei instanțe sunt greșite.
Așadar, față de cele expuse, reținându-se că s-a răspuns solicitărilor prin răspunsurile adresate în baza art. 18, art. 20 din Legea nr. 554/2005, a art. 304.pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica hotărârea și, pe cale de consecință, va respinge cererea reclamantei "".
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2.721 din 23 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că: respinge cererea formulată și precizată de reclamanta "" împotriva pârâtului în calitate de primar.
Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta "" împotriva aceleași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - AL - - - - -
Red.
Dact./3 ex./15.12.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Simona Hajjar, Mirela Budiu