Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - sancțiune pentru neexecutarea hotărârii -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.233
Ședința publică din12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Tofan Aurica
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat dereclamantaîmpotriva sentinței civile nr.3122 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Primăria municipiului S prin primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta-recurentă și consilier juridic pentru pârâta-intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care recurenta a depus la dosar precizări, duplicatul fiind înmânat reprezentantului intimatei.
Instanța constatând că părțile nu au alte cereri de probe și nu înțeleg să invoce alte chestiuni prejudiciale, apreciază că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamanta-recurentă a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și trimiterea cauzei tribunalului pentru rejudecare, fără a solicita cheltuieli de judecată. În susținerea recursului a reiterat motivele expuse în cererea scrisă depusă la dosar, precizând că acestea sunt dovedite prin înscrisurile depuse la dosar. Sintetizând, recurenta a arătat că sentința la care s-a făcut referire este nulă, nefiind pronunțată de o instanță competentă, că nu i s-a respectat dreptul la apărare, că nu i s-a comunicat sentința de către tribunal, deși a cerut acest lucru, că tribunalul nu a observat lipsa de competență a judecătoriei în pronunțarea asupra cauzei, ci a suspendat judecata, deși ea nu era în culpă și, ulterior a constatat perimat recursul. Mai mult, în decizia nr.147/12.09.2007 a Tribunalului Suceava apare o persoană străină de cauză; în fine, critică sentința recurată pentru aceea că i-a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, deși, instanța trebuia să respingă excepția autorității de lucru judecat și să se pronunțe pe fond, hotărârea invocată fiind nulă.
Consilierul juridic al intimatei a pus concluzii de respingere recursului, ca nefondat, cu precizarea că susținerile făcute în instanță de recurentă nu vizează obiectul căii de atac exercitate.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la 30 iulie 2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului S prin primar să se dispună amendarea primarului municipiului S cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere ulterioară datei de 29 octombrie 2005 pentru neexecutarea sentinței nr.403 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr.2033 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, precum și obligarea primăriei municipiului S la plata unei despăgubiri de 100 lei/zi începând cu data de 29 octombrie 2005.
Pârâtul a invocat autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta a mai formulat o acțiune cu același obiect, cauză și părți, în dosarul nr.7978/2005 al Judecătoriei Suceava.
Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.3122 din 16 octombrie 2008 a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că prin sentința nr.3814 din 17 noiembrie 2005 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia nr.147 din 12 septembrie 2007 a Tribunalului Suceavas -a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, având același obiect, aceleași părți și aceeași cauză ca și acțiunea de față, deci există autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În argumentare, recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut excepția autorității de lucru judecat câtă vreme sentința nr.3814/2005, irevocabilă prin decizia nr.147/2007 a Tribunalului Suceavaa fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială, deci este lovită de nulitate.
Recurenta a susținut că eronat s-a suspendat judecata recursului declarat împotriva sentinței și apoi s-a constatat perimat recursul, câtă vreme se impunea invocarea din oficiu a necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei.
În fine, a arătat că în acest context se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2005, reclamanta-recurentă a chemat în judecată Primăria municipiului S pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să amendeze pe primarul municipiului S cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere ulterioară datei de 29 octombrie 2005 până la îndeplinirea efectivă a obligației stabilite prin sentința nr.403/2005 a Tribunalului Suceava și să fie obligat la plata unei despăgubiri în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere ulterioară datei de 29.10.2005.
Judecătoria Suceava investită cu soluționarea, prin sentința nr.3814/17 noiembrie 2005 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr.147 din 12 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava (filele 29 - 35 dosar fond).
Cum recurenta a formulat o nouă acțiune cu același obiect, aceeași cauză și aceleași părți în mod corect și legal, dând eficiență dispozițiilor art.1201 din Codul civil, prima instanță a respins pe excepție acțiunea.
Susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială a judecătoriei în soluționarea acțiunii care a format obiectul dosarului nr.7978/2005 în acest cadru procesual sunt irelevante, recurenta având posibilitatea să reformeze decizia nr.147/2007 a Tribunalului Suceava pe calea contestației în anulare.
Pentru cele ce preced, cum recursul este nefondat, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursului declarat dereclamantaîmpotriva sentinței civile nr.3122 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Primăria municipiului S prin primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnotred.
2 ex./19.02.2009
jud.fond
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Tofan Aurica, Hîncu Cezar